Floretiștii brașoveni, prezenți la o competiție internațională de prestigiu
Floretiștii secției de scrimă a Coronei Brașov antrenați de Nona Cismaș, au participat la Cupa 1 Decembrie, ediția a 46-a, și la Memorialul Ecaterina Stahl. Competiția internațională este destinată copiilor floretiști cu vârstă cuprinsă între 9–14 ani. În acest an, memorialul care poartă numele campioanei Ecaterina Stahl, s-a desfășurat la Satu Mare. În cele trei zile de concurs au intrat pe planșa de concurs circa 300 de sportivi de la cluburi din țară, alături de floretiști din Ungaria, Ucraina, Moldova și Germania.
Rezultatele obținute de floretiștii brașoveni sunt:
La categoria U14 feminin:
Loc 1 – Natalia Scafă
Loc 8 – Lavinia Bondrea
La categoria U14 masculin:
Loc 2 – Matei Cojanu
Loc 3 – Radu Andronic
La categoria U10 feminin:
Loc 5 – Sara Amihailesei
Loc 6 – Maia Iamandache
La categoria U10 masculin:
Loc 7 – David Cojanu
D.D.