Un destin tragic al unui prooroc care poate avea, sau nu, dreptate (2)

Ioan Botezătorul a reprezentat acea specie de prooroci iudei care-și arogau cu de la sine dreptatea, pentru că le era dată de Iahve. În religia creștină este prezentat ca vestitorul și antemergătorul lui Iisus. Prin urmare este mai important decât oricare altul din apostoli, inclusiv decât Petru, pentru că el, primul a înțeles natura divină a Fiului Omului.
El este însă o emulație religioasă iudaică ce se întinde recurent și ascendent în trecut până la vechii profeți ai poporului lui Israel. Amos, Osea, Avdia, Isaia, Miheia, Anania și Ieremia, precum și Ilia, erau primii profeți în istoria religioasă a iudeilor care prevesteau dezastrele și distrugerea poporului lui Israel.
Au urmat alții, însă Ieremia, ulterior exilat în Egipt, este cel care îi va avertiza pe evreii conduși de Sedechia la Ierusalim, că opoziția față de imperiul babilonian al lui Nabucodonossor al II-lea se va sfârși cu o catastrofă, ceea ce s-a și întâmplat.
Robia evreilor în Babilon stă mărturie a acurateții profeției lui Ieremia. Și-atunci, de ce Ioan Botezătorul insista până la limita inacceptabilității lui Irod cu anatemizarea adulterului Irodiadei, când de fapt fratele vitreg al lui Irod acceptase transgresiunea iudaică maritală și era mulțumit cu favorurile regale ale fratelui său?
Ca să nu mai vorbim despre Salomeea, fiica Irodiadei, care beneficia chiar și de interesul concupiscent al regelui. De fapt, în religia iudaică mai întâlnim câteva femei nefaste și anatemizate, care punctează spațiul și timpul monden al istoriei evreilor, ne referim desigur la Târfa Babilonului și la Dalila, care, tot așa și-au tranzacționat influența și nurii în favoarea stăpânilor acelor timpuri. Pentru că religia iudaică, în special cele cinci cărți ale Torei și Talmudul, interziceau adulterul sub pedeapsa cu moartea prin lapidare. Ioan Botezătorul era un prooroc încastrat ideologic în vechile legi iudaice.

Ioan Botezătorul, ori a calculat greșit, ori și-a dorit martiriul
Însă, probabil că știa din istoria evreilor că profeții și proorocii iudei nu vor fi niciodată uciși de regiii iudei, căci asta ar fi însemnat revolta totală a poporului lui Israel, dar și renunțarea la viața veșnică. Pesemne că a calculat greșit, chiar în temniță fiind aruncând anatemele sale asupra imoralității relației amoroase a lui Irod, pentru că un eveniment neprevăzut, dansul Salomeei, i-a curmat viața în pofida inviolabilității vieții profeților iudei, conform evangheliei lui Marcu. Din perspectiva moralității prezente democratice probabil că înverșunarea Botezătorului ne-ar părea cel puțin deplasată, dacă nu anacronică. Însă atunci era un axis mundi în credința iudaică a familiei. Interesant de reamintit din acele vremuri că numai femeia era lapidată pentru adulter, nu și bărbatul. Stă mărturie în Noul Testament pilda adulterei venită în fața lui Christos la judecată, cu rezultatul pe care îl știm cu toții, contrar învățăturilor iudaice.
Acum, ar fi interesant de executat un excurs în istoria religioasă a Galileii din acele timpuri, în special cu interogația logică dacă tăierea capului lui Ioan Botezătorul chiar a avut loc. Sau interogația asupra faptelor consemnate în evangheliile evangheliștilor, dacă spălarea pe mâini a lui Pilat din Pont ar fi avut loc, sau chiar și plata celor treizeci de arginți lui Iuda pentru a-l trăda pe Învățătorul său.

Tăierea capului lui Ioan Botezătorul, un eveniment istoric credibil
Analizând retroactiv din perspectiva uzanțelor sociale din acele timpuri, tăierea capului Botezătorului la solicitarea Salomeei dănțuitoare ar fi fost evenimentul monden al Ierusalimului timp de săptămâni. Suficient timp ca Iisus și discipolii săi, predicând prin Galileea să afle despre o asemenea grozăvie.
În primul rând, Sinhedriul iudaic, ce avea templul lui Solomon sub stăpânire, a fost zguduit de decapitarea unui prooroc botezător al iudeilor. Iar cel puțin doi prelați importanți ai acestui suprem for religios al iudeilor, Iosif de Arimateea și Nicodim, aveau contacte frecvente cu discipolii principali ai lui Iisus și chiar cu El însuși. Deși acesta predica pe tot cuprinsul Galileii în timpul decapitării Botezătorului.
Deci evangheliștii aveau suficiente surse publice și relatări ale multor martori, prezenți inclusiv la curtea lui Irod în momentul deciziei decapitării proorocului, din care să se inspire în descrierea tăierii capului lui Ioan Botezătorul. Desigur, există mereu introspecțiunea logică a neînduplecării Botezătorului împotriva lui Irod, de parcă ar fi insistat să martirizeze pe altarul credinței iudaice. Dar este de reamintit că Irod Antipa a refuzat să-l judece și să-l execute pe Christos la solicitarea Sinhedriului, probabil amintindu-și de grava eroare de a fi acceptat rugămintea Dănțuitoarei de a-l ucide pe Ioan Botezătorul.
Mai înaintea lui Ioan, un al autointitulat profet, Simon, a generat o revoltă a zeloților evrei în anul 6 î.Ch. la Cezareea, înecată în sânge de romani. Aspect consemnat în istoriile sale de istoricul iudeu Josephus. Martiriul ar fi fost scopul suprem al acelui revoluționar, ca și al lui Ioan Botezătorul, de a-și perpetua convingerile revoluționare.
Pentru că ei știau un lucru, și-l știau bine: nu-ți poți propaga învățăturile dacă nu dai exemplul personal al sacrificiului ultim în susținerea acestora.
Se pare că și Christos a învățat de la Ioan Botezătorul necesitatea apodictică a sacrificiului suprem, inclusiv sub caznele romane. Și-atunci, în ce măsură considerăm noi că Botezătorul a fost vestitorul lui Mesia, al Fiului lui Dumnezeu, dacă nu ne referim în primul rând la exemplul sacrificiului suprem pentru convingerile sale?
Prima parte aici: Ioan Botezătorul, un antemergător neînduplecat al Fiului Omului

Libiu Mateescu    

Share on Facebook

Tweet

Follow us