Din disperare, Ciucă a făcut comandament de criză la partid și a...

Din disperare, Ciucă a făcut comandament de criză la partid și a extras decizii

1 135

Generalul reșapat al comendurii garnizoanei liberale a lăsat cârnații și ciolanul cu fasole de la popota regimentului și a ieșit ieri cu pieptu-i slăninos la bătaie cu suveraniștii. Pe care ține să-i doboare precum în încăierarea de la Kandahar, unde patrula românească a dat bir cu fugiții în fața insurgenților mujahedini înarmați cu flinte sovietice de acum 45 de ani. Ultimul sondaj CURS, dar și cel Inscop, au plasat PNL în spatele AUR cu procente bune distanță, liberalii situându-se pe un trend descrescător ireversibil. Motiv pentru generalul popotei regimentului să vitupereze cu cuvintele-i puține dar simple împotriva naționalismului emergent, reprezentat de AUR dar și de Diana Șoșoacă.
În diferite perioade istorice ale României, tot astfel patrioții români erau catalogați ca extremiști și destabilizatori, sau chiar bandiți, cum ar fi, haiducii lui Iancu Jianu, revoluționarii lui Tudor Vladimirescu, pașoptiștii conduși de Bălcescu, memorandiștii, naționaliștii lui Iuliu Maniu în Transilvania înainte de primul război mondial.
Și tot astfel, generali ai poliției vremii îmbrăcați în uniforma statului fanariot, denumiți zapcii, sau în cea de agă din timpul revoluției de la 1848, apoi în uniforma austroungară înainte de 1914 în Transilvania, vituperau împotriva patrioților care doreau suveranitatea poporului român pe meleagurile valahe, sau transilvane.

Un general prea laș să-și nominalizeze țintele mediatice
Tot astfel Nicolae Ciucă, acest agă liberal supraponderal, umflat în substraturile sale intime ale slăninilor suprapuse nu numai pe torsu-i grotesc, dar și peste intelectul său militarizat, cu sufletul contorsionat de slugărnicie față de jupânii săi amerloci și europoizi, izbește în adversarii politici suveraniști de la AUR, sau de la SOS, fără a-i nominaliza însă.
O ciudată mostră de lașitate ciocoiască a unuia cocoțat pe balansoarul puterii cu dușmanul doctrinar de moarte al liberalilor, PSD. Dar, pentru a ne strica de râs văzând rupturile de logică din mintea încețoșată a rezervistului senatorial, să dăm cep cugetării sale profunde despre extremism, suveranism și democrație:   
Este o decizie pe care o vom discuta(sic!) în partid și în coaliție. Nu vom lua niciodată decizii decât asumate(sic!), nu pe surse. Iar decizia va fi în așa fel încât să fie bine pentru cetățenii României și pentru democrație”,
Este o problemă care trebuie analizată(sic!) la nivelul nostru, al liderilor politici, pentru că acest flagel al extremismului și al suveranismului trebuie să fie combătut(sic). Într-o societate democratică, cu cât prezența la vot e mai mare, cu atât validarea voinței poporului este mai clară, de aceea este important să facem în așa fel încât deciziile pe care le luăm să fie în beneficiul democrației(sic!) și al cetățenilor,” emană Ciucă cel absent în timpul protestelor transportatorilor și ale agricultorilor, potrivit Știri pe Surse și Mediafax.

Ciucă a izbit în știința logicii precum submarinul francez în cufundacul latrinei regimentului său
Păi, să le luăm pe rând: Ciucă vrea să discute o decizie în partid și în coaliție. Dacă este însă decizie, ce rost mai au discuțiile care ar fi trebuit s-o preceadă?
Ciucă evident confundă termenul de decizie cu cel de dezbatere, probabil cum făcea și pe vremuri în cazarma unității, dar atunci era de înțeles. Sau a luat el o decizie împreună cu nevasta când împachetau zacuscă, iar acum trebuie s-o explice partidului?
Apoi, spune Ciucă anume că nu vor lua decât decizii asumate. Păi o decizie neasumată înseamnă că nu se știe cine a luat-o! Dar el spune că a luat-o cu partidul, deci se știe cine este autorul deciziei.
Și, stimați cititori, ați auzit vreodată de decizii luate pe surse?? Poate a vrut să spună că nu va lua decizii bazate pe analize ale unor zvonuri! Așa mai mergea din perspectivă logică.
Și, mai apoi, grăiește Ciucă despre decizia luată că trebuie să fie bine pentru democrație după ce e bine pentru cetățeni. Democrația este un sistem politic generat de un tipar abstract, teoretic, al unei gândiri politice libere. Ea este un concept, care de felul lui este imaterial, nu poți tu Ciucă să iei decizii ca să-i fie bine conceptului! Poți doar să decizi în conformitate cu conceptul! Iar după aceea spune că problema flagelului nu știu care trebuie analizată la nivelul loazelor, adică al lor, al liderilor politici, pentru că respectivul flagel trebuie combătut.
Din nou Ciucă se antepronunță despre ceea ce trebuie combătut înainte ca ei, liderii, să analizeze acel ceva. Deci analiza este ulterioară deciziei de combatere. Păi, dacă n-ai analizat Ciucă, de unde știi ce trebuie să combați și cum? Apoi iar o dă cu deciziile în favoarea democrației, de parcă democrația ar fi o fată mare al cărei beneficiu ar fi deciziile liderilor politici gonflați, pretendenți la mâna ei.
Însă în locul democrației dezgustate și astfel înfățișată i-aș trimite la slăbit și la regim de ștevie și urzici, cu lobodă pe post de garnitură, înainte să-mi ceară mâna. Iată deci, într-o scurtă analiză, fără a extrage decizii finale precum Ciucă din puțul îngust și prea puțin adânc al propriei gândiri, erorile ridicole de logică elementară pe care le învălmășește cu voioșie în doar câteva propoziții cel de-al doilea om în stat, cu Academia Militară și doctorat finalizate. În ce fel, nu mai rediscutăm daravela cu pricina!

Libiu Mateescu

COMENTARII

  1. O vorba veche spune ca cine se aseamănă se aduna: primul, cu al doilea, etc om în stat!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.