Legea americană Big Brother înăsprește, cu acordul României, monitorizarea românilor via Ucraina
Motto
„Supravegherea Globală a cetățenilor Planetei de către Marele Imperiu Licurician și Rețeaua globală Soros, sau de către conglomerate transnaționale ca Bilderberg, rețele care infiltrează profund toate națiunile Europei, urmează să atingă un vârf și o perfecțiune a represiunii informative și informatice în România, neatinse în nicio altă țară a lumii”, DLM.
Dacă mai lipsea o componentă a cercului informațional care urma să întroducă viața privată a românilor sub cotrolul strict al CIA via Ucraina, guvernul României tocmai a furnizat-o prin punerea informațiilor despre români la dispoziția Departamentului pentru Securitate Internă al Statelor Unite. Prima etapă a fost interconectarea cu iz de trădare de țară a sistemelor de securitate cibernetice ale României și Ucrainei pentru transferarea tuturor datelor personale și instituționale relevante din România spre țara vecină de la nord, aflată în toiul războiului fratricid cu Rusia. Apoi aceste date sintetice, inclusiv cele ucrainene, cum ar fi cele ale refugiaților ucraineni din România, urmează a fi transferate în SUA în baza unui nou acord de interconectare a informațiilor cu Licuriciul ce Mare, evident cu fluxul direcționat într-un singur sens: înspre Statele Unite.
Această superputere nu intenționează să trimită spre România decât ceea ce o interesează. Asta, după ce oricum sateliții de spionaj și de telecomunicații, cum ar fi și rețeaua privată Starlink deținută de colosul american Spacex, proprietate a lui Elon Musk, dar și rețeaua de sateliți a Pentagonului, a CIA, a NSA, ne monitorizează fiecare aspect al vieții cotidiene.
Prin noul protocol româno-american de creare a „fluxului de lucru automatizat” cu unica direcție spre departamentul american cu pricina, acord semnat de România, serviciile de informații americane dobândesc acces nelimitat la toată baza de date a SRI și Ministerul de Interne. Instituții care dețin totalitatea datelor personale ale românilor, inclusiv celebrele fișe de personalitate ce privesc fiecare român în parte, în funcție de profilul de pe rețelele de socializare, totalitatea accesării site-urilor, adreselor de e-mail și rețelelor Internetului de către toți românii.
Incorsetarea românilor într-un nor informațional fără ieșire, în favoarea Ucrainei
Acest protocol este profund anticonstituțional pentru că interferează cu dreptul la confidențialitatea vieții private a fiecărui român în parte, însă pentru mandarinii Coaliției actuale, ca și pentru cei dinaintea lor Constituția României nu mai reprezintă de mult decât o foaie mototolită de hârtie uzată de aceștia după folosire în atotcuprinzătoarea latrină politică a țării.
Aparent și ipocrit, protocolul și în consecință amendarea legii confidențialității informațiilor private are ca scop o mai bună informare reciprocă despre nu știu ce infractori. Informații pe care oricum România le trimitea Statelor Unite în spețele juridice care priveau interesul Imperiului Licurician, sau Interpolului pe cele referitoare la infracțiuni transfrontaliere.
Acum însă americanii vor să primească fluxul informațional total despre toți cetățenii români, pentru a-l pune la dispoziția Ucrainei în vederea consolidării SBU și a rețelei sale informative în România, precum și în vederea anihilării vocilor românești militante pentru pace în Ucraina și pentru neimplicarea României în aventura prostească și distructivă a Ucrainei, SBU fiind serviciul de spionaj al regimului totalitar de la Kiev.
Serviciu de informații străin și adversar țării noastre căruia SRI, dar și Poliția Română, urmează să i se subordoneze în totalitate și incontinuu din ordin de la Washington.
Astfel, Supravegherea Globală a cetățenilor Planetei de către Marele Imperiu Licurician și Rețeaua globală Soros, sau de către conglomerate transnaționale ca Bilderberg, rețele care infiltrează profund toate națiunile Europei, urmează să atingă un vârf și o perfecțiune a represiunii informative și informatice în România, neatinse în nicio altă țară a lumii.
Cedarea suveranității țării și dreptului la viață privată se face prin komunikat, ca-n stalinism
„Potrivit unui comunicat al Executivului, a fost aprobat proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 158/2019 pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea infracţiunilor grave, semnat la 5 octombrie 2015 la Washington D.C., precum şi pentru modificarea unor acte normative”, conform Știri pe Surse.
Acord care n-a trecut, evident, prin niciun Parlament român.
Ptrivit Știri pe Surse explicația oficială: „Astfel, se urmăreşte crearea unui flux de lucru automatizat în ceea ce priveşte colaborarea cu Departamentul pentru Securitate Internă, care să permită punctului/ punctelor naţional/naţionale de contact desemnat/desemnate de partea americană şi de către partea română căutarea automatizată a datelor de referinţă dactiloscopice în sistemul AFIS naţional prin platforma informatică, precum şi în sistemele de identificare similare ale părţii americane, cât şi transmiterea, după caz, a datelor personale şi a informaţiilor suplimentare, în cazul unei concordanţe. În acest sens, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi a Inspectoratul General pentru Imigrări sunt desemnate puncte naţionale de contact pentru efectuarea interogărilor automatizate în scopul prevenirii, descoperirii şi combaterii infracţiunilor grave în privinţa colaborării cu Departamentul pentru Securitate Internă” sună explicația infantilă și profund mincinoasă emisă de slugile românești ale Noii Ordini Mondiale. Cum ar fi Geoană, precum și a agenților ukrainofili de influență înșurubați în guvernul României inclusiv în funcții de miniștri, precum Bogdan Ivan de la ministerul Cercetării și Digitalizării.
Evident că în urma cedării totale a informațiilor celor două servicii de informații românești precum și cele ale Internelor nu înseamnă și că vom ajunge mai aproape de ridicarea vizelor americane pentru români din programul Visa Waiver. Pentru că slugile și sclăveții nu pot emite pretenții, oricâte servicii ar aduce stăpânului de sclavi. Așa cum nici o colonie periferică cum este România, deținută de Imperiul Licurician, nu poate emite pretenții de țară demnă și independentă.
Libiu Mateescu