CELE DOUA ,,UNGARII’’ din UNGARIA !

CELE DOUA ,,UNGARII\’\’ din UNGARIA !

0 871
Ungaria este împărţită în două. Nu doar geografic, aflându-se în partea stângă şi partea dreaptă a Dunării. Şi nici numai în privinţa ungurimii, care trăieşte în interiorul sau exteriorul ţării. De ani buni, după ce s-au convins singuri că schimbarea de sistem din 1989 nu a adus după sine Raiul pe pământ, populaţia Ungariei este dezbinată din cauza ideilor politice, din cauza crizei financiare şi a sărăciei. Dreapta urăşte stânga şi viceversa, iar partiduleţele de la mijloc plutesc într-o ceaţă a nesiguranţei. Ideologiile politice de dreapta, tot mai agresive în ultimii ani, au rupt în bucăţi familii, rudenii, prietenii. Şi în tot acest haos unde se găsesc naţionalităţile?! Cam pe nicăieri. Sau tot mai la dreapta. Ceea ce este un nonsens.
Până acum 4 ani, localităţile tradiţionale din UNGARIA ale românilor, slovacilor sau sârbilor sau ale oricărora dintre cele 13 naţionalităţi, simpatizau în majoritate – şi asta îşi declarau şi prin votul de la alegeri – cu partidele mai de stânga (Partidul Social Ungar, Uniunea Social-Democrată, Partidul Liberal). Şocul de acum patru ani, când partidul Fidesz a obţinut două-treimi din voturile cetăţenilor, a sfărâmat celelalte partide în aşa măsură că nici patru ani nu le-au fost suficienţi pentru a se aduna. Drept dovadă, Fidesz şi la alegerile din 6 aprilie anul trecut a obţinut două-treimi în Parlamentul redus numeric la jumătate. Cu excepţii nesemnificative, deci, în anul 2014, şi satele românilor, slovacilor sau sârbilor au votat dreapta conservatoare. Dar ce este şi mai grav: inclusiv în localităţile cu o populaţie semnificativă de români sau slovaci sau sârbi s-a întărit enorm de mult partidul de extrema dreaptă, Jobbik.
După victoria covârşitoare (căci „istorică” nu mai este, pentru că aşa a fost numită deja cea de acum patru ani), Fidesz ne convinge prin declaraţii bombastice că iată ce uniţi suntem. Chiar suntem cel mai unit popor din toată Europa!? Probabil se gândeşte şi la voturile obţinute de la circa 100 de mii de unguri din afara graniţelor Ungariei, care în ultimii 2–3 ani au devenit proaspăt cetăţeni ungari. De altfel, cam puţine voturi, dacă ne gândim că Ungaria s-a „îmbogăţit” în ultima perioadă cu… 500 de mii de noi cetăţeni maghiari. 
Puterea de 2/3 a Fidesz e periculoasă. Înseamnă că poţi face timp de patru ani tot ce te rupe capul. Poţi modifica şi remodifica Constituţia sau legile când şi cum vrei, după bunul tău plac. Şi într-o singură noapte. Poţi crea legi pompoase, false, fără niciun rost. Aşa cum este şi cea referitoare la reprezentarea parlamentară a naţionalităţilor. Ca să nu mai cârâim încă 25 de ani că nu avem reprezentant în Parlament, guvernul Fidesz a creat posibilitatea de a avea 13 reprezentanţi ai naţionalităţilor în Parlamentul de la Budapesta, dar nu în calitate de deputaţi, ci doar ca şi „purtători de cuvânt”. Se ştia de la bun început că naţionalităţile nu se vor îmbulzi la vot dacă vor trebui să aleagă între dreptul lor de cetăţeni şi dreptul lor de minoritari. Era de prevăzut neseriozitatea participării minorităţilor la vot, exact aşa cum a fost şi rezultatul.
În tot acest circ extrem de penibil, numit „alegeri de …reprezentanţi parlamentari ai naţionalităţilor”si nu deputati, unii totuşi şi-au dat seama că pot ieşi cât de cât cu basma curată: autoguvernările pe ţară ale bulgarilor, sârbilor şi slovenilor au mulţumit frumos guvernului maghiar pentru acordarea a circa 10 milioane de forinţi pe cap pentru acoperirea cheltuielilor de campanie electorală şi… au trimis banii înapoi la stat. Pe motiv că de fapt astea nu a fost alegeri, ci o simplă votare şi nu se simt îndreptăţiţi să se folosească astfel de aceşti bani ai contribuabililor. Autoguvernarea românilor nu ştim să fi trimis înapoi niciun svanţ din cele 12,8 milioane de forinţi. 
La fel ca toată ţara, tot aşa de dezbinate sunt şi naţionalităţile din Ungaria. Neoficial. Pentru că oficial cu toţii suntem uniţi şi privim într-o singură direcţie. 
Eva Şimon, redactor sef, Foaia Romaneasca

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.