Comasare Ioc! Cum ar spune o vorbă din popor:„ A trecut Lăptăreasa!”

Comasare Ioc! Cum ar spune o vorbă din popor:„ A trecut Lăptăreasa!”

0 115

Liderii coaliției nici n-ar fi reușit să se întâlnească deoarece neghiobul de purtător de cuvânt liberal, Ionuț Stroe, a ieșit înainte de ședință public și a dat comasarea alegerilor locale cu europarlamentarele ca sigură, accentuând forța electorală a liberalilor și inducând ideea că de fapt ei decid peste capul PSD în țara asta.
Se pare că gambitul liberalilor conduși de falimentarul Ciucă nu a ținut, ba chiar a oferit pe tavă un pretext social-democraților să anuleze negocierile.
Ar mai fi o ocazie miercuri pentru a se discuta această fantasmagorie, care folosește mai mult PNL, însă deja calendarul strâns al alegerilor face imposibilă o prelungire a negocierilor.
Într-un acces de dezgust social-democrații le-au transmis liberalilor că „nu este o prioritate pentru noi comasarea acum”, conform surselor Știri pe Surse.
Asta după ce inadecvatul limitat intelectual Ionuț Stroe s-a grăbit să anunțe comasarea, ca și când decizia liberalilor ar fi fost obligatorie pentru PSD. „Este foarte probabil să ajungem la soluția comasării alegerilor, dar, în orice fel de scenariu, PNL este pregătit pentru alegeri” s-a antepronunțat prostește liberalul.

Ion Cristoiu, spumos pe tema comasărilor bâlciului coaliției
Maestrul Cristoiu a avansat o ipoteză hilară a teatrului ieftin oferit țării de liderii coaliției: „PNL vrea comasarea localelor cu europarlamentarele și PSD zice că vrea candidaturile. Hai să zicem că e așa. Ce să negociezi când unul vrea mere și altul fasole? Ridică mâna Ciucă și spune: Noi propunem comasarea localelor cu europarlamentarele. Se ridică Ciolacu și spune: DA, noi suntem de acord dacă și voi sunteți de acord să avem candidat unic (la prezidențiale-nota red.). Ciucă: Nu suntem de acord cu candidaturile. Ciolacu: Nu sunteți de acord, plecăm” a imaginat maestrul ciorovăiala liberal-pesedistă din spatele cârciumii coaliției., preluat de Știri pe Surse.
Ion Cristoiu i-a catalogat pe negociatori drept „niște șmecheri”, care s-au întrunit de ochii lumii: Le-a zis Ciolacu: „Trebuie să stăm două ore aici”.
Cred că joacă bambilici, beau cafele, se uită la televizor. Poate au și un spectacol de striptease. Când se fac două ore, Ciolacu zice: „Gata, dați știre la presă că nu ne-am înțeles”.
De ce?
Pentru că nu pot zice că s-au înțeles repede, că pierd la alegeri, că îi acuză opoziția. Așa spun că s-au chinuit” a aruncat în derizoriu Ion Cristoiu zbaterile pentru ciolanul comasat al alegerilor, eforturi ale liderilor PNL și PSD pentru propria îndestulare electorală, potrivit Știri pe Surse.

Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.