Premierul Ciolacu a anunțat calendarul alegerilor din acest an

Premierul Ciolacu a anunțat calendarul alegerilor din acest an

0 58

Calendarul alegerilor pentru prezidențale și parlamentare a fost stabilit în coaliția de guvernare
Asocierea politică PSD și PN, nășită de preș. WK Iohannis, fără consultare cu celelalte partide sau cu societatea civilă a stabilit calendarul celor patru tipuri de alegeri din anul 2024.
Marcel Ciolacu „premierul electoral”, aflat deja într-un perpetu tur al televiziunilor, a declarat miercuri seară (28 februarie), că în coaliţia de guvernare s-a stabilit ca alegerile prezidenţiale să aibă loc pe 15 şi 29 septembrie, iar alegerile parlamentare pe data de 8 decembrie.
Întrebat, la România TV, dacă sunt „bătute în cuie” datele pentru alegeri, liderul social-democrat a anunțat datele stabilite la nivel de coaliție (PSD & PNL). Social-democrații și-au exprimat deja prin vot acordul asupra datelor, liberalii o vor face și ei duminică.
În acest moment, în coaliţie am stabilit foarte clar: sunt alegeri comasate locale cu europarlamentare pe data de 9 iunie, pe data de 15 septembrie şi 29 septembrie – alegerile prezidenţiale, turul unu şi turul doi, şi pe data de 8 decembrie avem alegerile generale, pentru Parlamentul României.
În coaliţie aşa am stabilit. Urmează şi PNL să treacă aceste date, cred că duminică, prin votul din interiorul partidului”,
a anunțat Marcel Ciolacu.

*** 9 iuniealegeri comasate locale cu europarlamentare,
*** 15 septembrie şi 29 septembrie – alegerile prezidenţiale, turul unu şi turul doi,
*** 8 decembrie alegerile generale, pentru Parlamentul României.


Premierul a precizat că la nivelul Guvernului se va da o ordonanţă de urgenţă, care va fi trimisă la Parlament, „să devină lege, cu tot ce implică aceste alegeri”.
Marea economie, urmare a comasării, din patru date s-a ajuns la trei și mutarea strategică a alegerilor prezidenţiale, turul unu şi turul doi în septembrie. Și uite așa vom avea doi președinți din septembrie până spre sfârșitul anului, unul ales și unul in funcțiune.

Horia D.R.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.