După refuzul PSD cei de la PRO România forțează o mixare cu...

După refuzul PSD cei de la PRO România forțează o mixare cu AUR!

1 114

În ultimele zile conducerea partidului Pro România, fondat de Victor Ponta, după plecarea din PSD, negociază cu partidul AUR o alianță politică și/sau electorală pentru alegerile locale și europarlamentare. Pe Victor Ponta care este de ceva vreme și consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu (încă președintele PSD) pare să nu-l deranjeze o apropiere/integrare cu AUR.
Discuțiile între cele două partide sunt purtate la nivel de vicepreședinți, după ce a existat un acord de principiu la nivelul conducerii Pro România și AUR. Partidul fondat de Victor Ponta a luat decizia de a începe negocierile cu AUR după ce PSD a respins propunerea de a face o alianță.
Într- declarașie recentă Ponta spunea că „negocierile sunt făcute de către Secretarul General și ceilalți lideri Pro România. Eu cu siguranță nu candidez pentru nicio poziție – dar o să susțin acei candidați despre care cred că merită”.
Paradoxal, în decembrie 2023, Ponta declara că „AUR este sperietoarea” prin care „toţi trebuie să stea împreună, claie peste grămadă, să nu vină AUR peste ei”, iar despre alegerile prezidenţiale spunea că Marcel Ciolacu poate câștiga prezidențialele doar dacă ajunge în turul doi cu George Simion.
Miza celor de la AUR pentru o astfel de alianță este cât se poate de pragmatică – asigurarea oamenilor necesari în birourile electorale la nivel local, dar mai ales pentru europarlamentare, datorită unei modificări facute în forță de Coaliția PSD-PNL. Modificarea prevede prezența în biroul secțiilor de votare doar a partidelor care au europarlamentari. Avantajul Pro România față de AUR este că partidul are europarlamentari, ceea ce înseamnă că va putea desemna reprezentanți în biroul electoral – adică oamenii care supraveghează corectitudinea exercitării votului și numărarea voturilor exprimate. Un avantaj similar e și la nivel local, unde membrii Pro România ar putea suplini lipsa de rețele locale a AUR.

Corina Crețu refuză„ migrarea” către AUR
După ce a fost membră a PSD timp de 29 de ani, Corina Crețu, cu funcții la nivel european; vicepreşedintă a Grupului S&D din Parlamentul European, vicepreşedinte al Parlamentului European, vicepreşedinte al Partidului Socialiştilor Europeni (PES), Comisar European din partea SD”, s-a hotărât să parasescă ți ultimul partid în care se refugiase. Europarlamentarul Corina Creţu a anunţat, marţi, că a hotărât să demisioneze din formaţiunea PRO România întrucât consideră colaborarea cu AUR „o decizie greşită” pentru partid şi pentru oamenii care au crezut în acest proiect politic.
Cu regret, am hotărât să demisionez din PRO România. Convingerile mele politice sunt cunoscute de mulţi ani de către dumneavoastră. Sprijinirea populismului, a ultra-naţionalismului şi a anti-europenismului reprezintă, în opinia mea, cel mai mare pericol pentru România şi pentru generaţiile care vin după noi.
De aceea, colaborarea dintre PRO România şi AUR este o decizie greşită – pentru partid, pentru oamenii care au crezut în acest proiect politic şi, în definitiv, pentru ţară. Este o decizie pe care nu o pot gira, motiv pentru care am hotărât astăzi să demisionez din PRO România”, a postat Corina Creţu pe Facebook.

Horia D.R.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.