A fost lansat Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Brașov

A fost lansat Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Brașov

0 94

Lansarea PIMM Brașov a fost un eveniment mult așteptat de mediul de afaceri local, lucru dovedit de prezența într-un număr mare, mult peste așteptări, în sala conferințe din centrul Brașovului. Astfel se face că, într-o sală arhiplină, au stat umăr la umăr reprezentanții mediului de afaceri local și cei ai diverselor instituții ale statului. După spusele organizatorilor, acesta este rolul PIMM Brașov, să medieze dialogul între IMM-uri și statul român.

Vă spun sincer că noi, membrii fondatori ai PIMM Brașov, am fost plăcut surprinși de prezența la eveniment. Ne onorează și ne responsabilizează acest interes copleșitor al brașovenilor pentru mișcarea patronală. Rolul nostru este coagulăm mediul de afaceri local, cu preponderență IMM-uri, și să reprezentăm interesele acestuia în relația cu instituțiile statului. Primul pas a fost făcut, respectiv acela de a ne prezenta lor și de a-i aduce în aceeași sală, de a crea punți de comunicare între ei. Pentru a întări și cu această ocazie mesajul nostru, amintesc câțiva dintre cei participanți la eveniment: reprezentanți ai mai multor comunități de afaceri (Pro Afaceri, BNI, Bizz.club, AFAFCI), peste 120 de proprietari sau/și manageri de firme brașovene, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Secretar de stat la cabinetul Primului Ministru, Prefectul Brașovului, reprezentanta teritorială a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, conducerea CCI Brașov, directorul AIMM, directorul Poștei Române Brașov, directoarea AJOFM, directorul ANAF Brașov, directorul APM Brașov, consilieri locali, consilieri județeni și reprezentanți ai presei locale și naționale. Le mulțumesc pe această cale și îi asigur pe toți că ne luăm în serios rolul asumat.

PIMM Brașov este membru în CNIPMMR, organizație care are reprezentativitate pe lângă Guvernul României, ceea ce înseamnă că, împreună, suntem parteneri de dialog social ai Guvernului, respectiv instituțiilor subordonate. Mai mulți membrii din conducerea CNIPMMR au fost prezenți alături de noi la eveniment, împreună cu președintele Florin Jianu. La mulțumesc pentru suportul lor și abia aștept să trecem împreună la treabă, în interesul IMM-urile brașovene.”, a declarat Alina Paul, președinta PIMM Brașov.

PIMM Brașov este membru în CNIPMMR (Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România), care, având reprezentativitate, este singurul partener de dialog social al statului român, care reprezintă interesele IMM-urilor. Parte din conducerea CNIPMMR a fost prezentă la Brașov, printre care președintele Florin Jianu, secretarul general Sterică Fudulea și vicepreședinții Liliana Agheorghicesei, respectiv Florin Duma.

Alături de colegii mei din conducerea CNIPMMR, suntem bucuroși să fim prezenți la lansarea filialei Brașov. Mediul de afaceri brașovean are nevoie de această filială a noastră, iar noi suntem pregătiți să preluăm provocările IMM-urilor și să le aducem în atenția decidenților. În acest an vor fi mai multe rânduri de alegeri, iar rolul nostru, ca patronat, este să le spunem viitorilor aleşi ce anume au de făcut şi să avem o voce puternică în acest sens, în aşa fel încât mediul de afaceri să fie corect reprezentat în următorii patru ani, de la nivelul taxelor locale până la susţinerea pe care o au întreprinzătorii prin diverse instrumente, cum sunt hub-urile de afaceri. (…) E foarte important ce spun IMM-urile din ţară, din fiecare regiune, din fiecare judeţ (…) şi pentru mediul de afaceri e foarte importantă această reprezentare (inclusiv la nivel judeţean – n.r.). Noi, ca şi confederaţie reprezentativă, suntem parteneri oficiali ai Prefecturii la comisia de dialog social, ai preşedintelui Consiliului Judeţean, ai primarilor (…), avem membri în comisiile din toate instituţiile deconcentrate ale guvernului în teritoriu unde este reprezentat mediul de afaceri.

Le urez succes Alinei Paul și echipei pe care o conduce la nivelul PIMM Brașov! Totodată îi asigur de tot sprijinul echipei CNIPMMR!”, a declarat Florin Jianu, președintele CNIPMMR.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.