Principatele Române într-o permanentă dispută între imperii
Chiar şi după înfrângerea suferită la Friedland, în 1807, ţarul Alexandru I încerca, în timpul negocierilor cu împăratul Napoleon, să anexeze Principatele Române. Corespondenţa diplomatică dintre cei doi împăraţi dezvăluie care erau în realitate intenţiile ţarului rus şi cum a perseverat în atingerea scopurilor sale.
Documentele citate în continuare fac parte din cea mai completă colecţie de izvoare referitoare la răpirea Basarabiei din 1812, care îi aparţine lui Dimitrie A. Sturdza, „Acte şi documente relative la istoria renascereri României„, vol. I, tipărit la Bucureşti în anul 1900.
„Câteva idei care şi-ar putea găsi locul în instrucţiunile negociatorului rus ce va fi însărcinat să tracteze despre pace” – se spunea clar, la punctul „Evacuarea Moldovei şi a Valahiei”:
„Fără îndoială este de dorit ca în vreme ce facem pace cu Franţa să ne putem păstra capacitatea de a negocia direct cu Poarta. Însă deoarece nu se va putea evita intervenţia lui Napoleon în acest aranjament va trebui să obţinem timp şi să promitem evacuarea celor două principate în schimbul condiţiei că, până la încheierea păcii definitive între Rusia şi Franţa, Moldova şi Valahia se vor bucura deplin de drepturile şi privilegiile obţinute prin pacea de la Kuciuk-Kainardji” (p. 565).Tratatul de pace de la Tilsit, din 7 iulie 1807, stipula la articolul 22:
„Trupele ruse se vor retrage din provinciile Valahia şi Moldova, însă aceste provincii nu vor putea fi ocupate de trupele Înălţimii Sale Sultanul până la ratificarea viitorului tratat de pace definitiv dintre Rusia şi Poarta Otomană”.
Condiţia rămânerii turcilor în afara Principatelor Române a fost folosită de ruşi în august, când turcii s-au grăbit să intre în Brăila după încheierea armistiţiului de la Slobozia, iar sub acest pretext ţarul Alexandru a refuzat să îşi mai retragă trupele. De fapt, la Moscova, decizia de a menţine Principatele Române sub ocupaţie fusese luată independent de acţiunile turcilor.
Pe 19 august 1807, baronul Budberg îi prezenta ţarului Alexandru I un referat în care afirma că retragerea trupelor ţariste dincolo de Nistru ar fi constituit un avantaj mult prea mare pentru turci, care puteau traversa Dunărea mult mai repede în cazul reizbucnirii ostilităţilor.
Mai apoi, ţarul Alexandru I avea să motiveze păstrarea principatelor prin nerespectarea armistiţiului de către turci şi prin faptul că nici Napoleon nu îşi retrăsese trupele din Prusia.
„Majestatea sa doreşte să păstreze (…) şi acea fâşie strâmtă de pământ care deşi nu este o provincie poartă numele de Basarabia”.
În cursul discuţiilor şi a schimburilor de scrisori referitoare la retragerea trupelor ruse din principate, un mesaj al contelui Rumianţev – ministrul rus de Externe – către ambasadorul rus la Paris, contele Tolstoi, dezvăluie faptul că ruşii ştiau foarte bine ce înseamnă Basarabia:„Majestatea sa doreşte să păstreze Moldova şi Valahia şi acea fâşie strâmtă de pământ care deşi nu este o provincie poartă numele de Basarabia”(p. 674) De fapt, în majoritatea corespondenţei diplomatice ruse se face diferenţa între Principatul Moldovei de la Carpaţi la Nistru şi fâşia numită Basarabia dintre Dunăre şi Marea Neagră.
Relatând discuţiile dintre ambasadorul rus Tolstoi şi împăratul Napoleon din 10 ianuarie 1808 (p. 714), diplomatul rus spune că „vorbind de evacuarea Moldovei şi Valahiei l-am făcut să înţeleagă că eu nu cuprind în acestea şi Basarabia”. Replica lui Napoleon a fost că Basarabia nu a fost cuprinsă în Tratatul de la Tilsit; contele Tolstoi avea însă răspunsul pregătit: „ocuparea acestei fâşii ar reprezenta o chestiune de foarte mică importanţă ca să merite atenţia guvernului său”. În baza acestor proiecte de convenţii, au urmat patru întâlniri între ambasadorul francez la Moscova, de Caulaincourt, şi ministrul rus de Externe, Rumianţev.
Aceste dezbateri au fost rezumate într-o notă alcătuită de Rumianţev pe 9 martie 1808, document care merită redat integral pentru a vedea cum doreau Rusia şi Franţa să împartă sud-estul Europei:
„În ideea tratatului de alianţă: Rusia va primi Moldova, Basarabia, Valahia şi Bulgaria; Franţa va primi Albania, parte din Bosnia, Moreea şi Candia; Austria, Croaţia şi o parte din Bosnia.
Serbia va fi independentă şi dată unui prinţ din casa de Austria sau unui alt prinţ străin căsătorit cu o mare ducesă a Rusiei.
În ideea marii împărţiri: Rusia va primi Moldova, Basarabia, Valahia, Bulgaria şi o parte din Rumelia, frontiera rusă urmând să treacă prin cea a Bulgariei şi prin cea actuală a Serbiei până la lanţul muntos care trece pe lângă Traianopolis, de acolo râul Mariţa urmând să servească drept frontieră a acestei puteri până la mare.
Franţa va primi Bosnia, Albania, Moreea, Candia, Ciprul, Rodosul, toate insulele arhipelagului, Smirna, Siria şi Egiptul. Austria va primi Serbia în stăpânire deplină ca provincie austriacă, Macedonia până la mare, mai puţin părţile pe care Franţa le poate dori pentru a-şi fortifica frontiera sa din Albania, într-un mod asemănător cu ce va dori această putere la Salonic.
Va fi trasată o linie de la Scopia până la Orfana prin care frontiera austriacă va ajunge la mare.
Croaţia, chiar dacă nu s-a vorbit despre ea, va putea aparţine Franţei sau Austriei, după cum va dori împăratul Napoleon. Fie că va fi adoptată una sau alta dintre aceste idei, cele trei puteri vor contribui la o expediţie în Indii, Rusia nu pretinde nimic în Indii pentru cooperarea sa”(p. 811).
Autor George Damian a scris în Historia toate aceste lucruri din care am citat. Pentru a putea înțelege mai bine ce se petrece azi în politica externă va trebui să recitim și Testamentul lui Petru cel Mare!
Viorel Gongu
Sursa: facebook.com
