Globalismul în tranziția dinspre plutocrație către corporatocrație!
Am mai scris despre BlackRock și Vanguard și, analizând reacțiile, am constatat că majoritatea nu are habar despre ce vorbesc.
Când vă gândiți la companii/corporații mari, care au putere financiară și influență politică, poate aveți în minte nume precum Google, Apple, Amazon, Microsoft și Meta – în sfera digitală, nume precum Pfizer, Moderna – în industria farmaceutică – și nume precum Procter&Gamble sau Nestle, când e vorba de alimentație și produse de îngrijire personală.
V-ați întrebat vreodată cine deține azi aceste multinaționale? Când cumpărați un BigMac, o doză de Pepsi sau un Iphone, unde merg, în realitate, banii?
Simplu! La BlackRock și la Vanguard. De ce? Pentru că aceste două fonduri de investiții dețin pachetele majoritate de acțiuni la majoritatea multinaționalelor de pe planetă.
Pe lângă asta, mai dețin și fabricile care produc armament, suprafețe uriașe de teren cultivabil, acțiuni la majoritatea băncilor.
Și, cireașa de pe tort sau bomboana de pe colivă, cele două companii dețin și pachete mari de acțiuni la trusturile de presă și casele de producție de la Hollywood. CNN și Fox News, Disney și Warner, Apple și Samsung, Google și Microsoft, toate au în comun un lucru: BlackRock și Vanguard.
Și acum urmează paradoxul. Trageți aer în piept, pentru a avea mintea limpede înainte de a citi mai departe:
BlackRock deține cea mai mare parte din Vanguard și Vanguard deține cea mai mare bucată din BlackRock.
Curat murdar sau ce?!
Când vorbim de concepte precum „globalizare” sau „guvern mondial”, unii se gândesc la politicieni, la instituții precum World Economic Forum (Klaus Schwab), Comisia Trilaterală, FMI, Consiliul pentru Relații Externe sau Grupul Bilderberg.
Astea sunt organizații de control într-o plutocrație, însă, într-o sublimă ignoranță și deplină tăcere, umanitatea face tranziția dinspre plutocrație către corporatocrație.
(Două) fonduri de investiții, conduse de oameni care NU sunt aleși de vulg, dețin azi majoritatea corporațiilor ce sunt „lideri de piață” în diverse domenii vitale – energie, sfera digitală, mass-media, alimentație, farmacologie, armament, entertaiment, tehnologie, produse de larg consum ș.a.m.d.
BlackRock și Vanguard sunt cele mai mari companii de care (probabil) nu ați auzit niciodată, cele mai puternice organizații de pe glob, cele mai profitabile fonduri de investiții de pe planetă.
Asta nu e nici democrație, nici socialism, nici capitalism, nici măcar plutocrație. Un fond de investiții nu are ideologie, doctrină, partizanat politic, nu se împiedică de principii, valori, standarde.
Singurul deziderat al unui fond de investiții este acela de a produce cât mai mulți bani și a obține cât mai multă putere/control în piață, indiferent de consecințe.
Da, fondurile de investiții care, folosind resurse publice, mută banii, din conturile celor care chiar muncesc pentru a-i câștiga, în conturile arghirofililor, sunt un efect al odioaselor „principii” capitaliste – reprezintă produsul capitalismului.
Însă, pe măsură ce capătă tot mai mai multă putere, facilitează un soi de neo-comunism în care doar cei mai bogați prosperă, în vreme ce numărul acelora mai puțin…norocoși(?), pauperilor, este pe zi ce trece mai mare.
Mai mult, prin mituirea politicienilor – unde se poate – sau înlocuirea lor cu fantoșe (când prima variantă eșuează), corporațiile spoliază resursele statelor, resurse care, de drept, aparțin poporului, nu vremelnicilor lideri care le concesionează/vând pe daiboj.
Astfel, conceptul de „națiune” își pierde sensul/însemnătatea, națiunile își pierd puterea, căci un stat deposedat de resurse, dependent financiar (prin credite) și controlat (prin Servicii și media) este un stat găunos – nu mai există decât pe hârtie.
Să ai iluzia că „trăim în democrație”, că există stat de drept, „rule of law” (cum ar zice parteneru’ strategic), egalitate în fața legii, egalitate de șanse, echitate, alegeri libere și instituții funcționale într-o lume unde politicianul a devenit avatarul dispensabil al oligarhilor, nu reprezentantul poporului, aceasta este culmea culmilor ignoranței.
În vreme ce masele – educate sau nu – se burzuluiesc unele la altele, purtând dezbateri exhaustive despre nimic, neperturbatul statu-quo al ignoranței colective naște monștri. La propriu și la figurat.
Prin intermediul banilor, cu ajutorul cărora cumpără resurse, putere și tăcere, fondurile de investiții amintite au devenit structuri suprastatale, conduse de personaje proteice și evanescente, după reguli absconse norodului ocupat să îl înjure pe Trump sau pe Biden și să „se apere” de „progresiști” sau de „extremiști – în funcție de bulă, ori să „salveze planeta”.
Dacă cineva s-ar strădui să afle cine se află în vârful structurii decizionale, urmând binecunoscutul principiu „follow the money”, ar remarca siderat că are de-a face cu un personaj/grup intruvabil. Aici, ipochimeni ca omniprezentul Schwab și decrepitul Söroș, laolaltă cu „instituții” conduse de birocrați, cum sunt Comisia Europeană, Fondul Monetar Internațional sau NATO, reprezintă doar factorii executanți – structurile care transpun în practică deciziile luate deja în alte medii.
Evident, becisnicii, cei care gândesc doar în lozinci și etichete, nu sunt preocupați de astfel de teme ce transcend cu mult abilitățile lor cognitive, iar cei care „cugetă, deci există” se vor simți străpunși de simptomele neurasteniei în fața acestui teatru al absurdului care a devenit societatea contemporană.
De ce? E o întrebare bună la care vă las să reflectați. Când veți avea timp, desigur. Adică niciodată!
În final, de ce să ne preocupăm, când un cântec vesel putem să cântăm? Cum? Ce cântec? Internaționala Socialistă, Oda Bucuriei sau Imnul Americii. Alegeți voi, e tot aia!
Autor: Dinu Popescu
Sursa: facebook.com
