Sărmana noastră presă isteroidă

Să nu credem că ţate precum doamna senator Şoşo sau oligofreni precum tizul celui mai iubit preşedinte al românilor apar din senin, prin împerecheri nefericite. Nicidecum! Ei sunt reziduuri ai unor procese sociale la care contribuim cu toţii. Nemersul la şcoală, traversarea străzii pe roşu, mahalagismul comportamental şi verbal, răsteala ca argument polemic, obrăznicia ţanţoşă, lipsa de ruşine, persiflarea lui Dumnezeu,  hrănirea din putrefacţia celorlalţi lasă în urma lor un smog care face mediul irespirabil.
La aşa zisele dezbateri TV totul e o ceartă, o harmalaie, un dialog al surzilor în care regulile vorbirii sunt tonul ridicat şi discursul suprapus. Cineva îi învaţă pe trimişii în faţa publicului să urle, să turuie peste ceilalţi, să nu se oprească nici morţi din peroraţie atunci când preopinenţii încearcă să îi contrazică.
Dar principalii vinovaţi nu sunt invitaţii care, mai ales pe timp de campanie electorală, confundă studioul TV cu un ring de box. Principalii vinovaţi sunt moderatorii care se dovedesc incapabili de a ţine lucrurile în frâu într-un mod civilizat şi imparţial. Ei, pentru că sunt nepregătiţi şi, pe deasupra, mai au şi parti–pris-uri, cad în păcatul invitaţilor. Încearcă să-i domine pe aceştia ridicând nepermis tonul  şi vorbind peste ei până la pierderea suflului.
Asistăm tot mai des la secvenţe de-a dreptul inchizitoriale generate de aşa zişi moderatori necruţători. Dacă interlocutorul nu răspunde conform aşteptărilor acestora începe asaltul neconvenţional. Fragmentări, aluzii jignitoare, acuze fără noimă, ironii de doi bani.
Cătălina Porumbel de la A3 şi Irina Petraru de la B1 TV sunt primele exemple care îmi vin în minte. Ele mi se par printre cele mai neînduplecate şi constant agresive moderatoare de emisiuni politice. La cea mai mică rezistenţă opusă de “împricinaţii” luaţi la refec, aceste doamne tinere, cu buze subţiri, devin de o insolenţă care, efectiv, deturnează atenţia de la subiect. Cât de antipatici şi prinşi cu fofârlica  ar fi interlocutorii dânselor, parcă te împiedici, înainte de a-i judeca pe aceştia, în voluptatea inchizitorială insuportabil de enervantă a respectivelor.
Dar nu cele două ziariste, oarecum obscure, m-au provocat să scriu aceste rânduri ci altele două, mult mai galonate profesional, care recent şi-au dat în petec stuchindu-şi interlocutorii mai ceva ca Mărgelatu decorticând bomboane agricole.
Este vorba de Anca Alexandrescu de la Realitatea TV şi de Oana Zamfir de la Antena 3, ambele având la activ anchete remarcabile în care şi-au dovedit şi profesionalismul şi curajul.
De data asta, însă, s-au lăsat luate de val şi au căzut în păcatul ridicatului fustelor în cap. Cum ambelor le place să spună adevărul chiar şi atunci când supără vor înţelege, sper, de ce simt şi eu acum nevoia să le trag acest perdaf.
Doamna Alexandrescu vrând să scoată cu orice preţ un autodenunţ din partea unui personaj implicat în “scandalul Coldea”, l-a mitraliat pe acesta cu un tir de întrebări (multe dintre ele retorice), ţintind să-l scoată din minţi ca, de enervare, omul să gafeze. Întrebările conţineau şi acuze neadevărate, special introduse în discuţie ca să irite şi să deruteze. Doar că respectivul personaj şi-a păstrat calmul şi, la toate provocările, a răspuns metodic cu ce dorea el să spună şi nu cu ce spera doamna Alexandrescu să audă.  Aşa că, în final, efectul a fost invers: doamna Alexandrescu a răbufnit certându-l pe celălalt la tonalităţi înalte: “domnule, mă luaţi de proastă? Am eu faţă de proastă? Spuneţi-mi: am EU faţă de proastă?” La care răspunsul prin telefon al celuilalt a fost… o tăcere ca o incuviintare.

Doamna Zamfir, în altă emisiune pe care o modera alături de Adrian Ursu, trăda din priviri o iritare mocnită. Parcă tot căuta prilejul să se dezlănţuie, până când a ajutat-o, evident involuntar, o doamnă invitat de la USR. Aceasta, cu tupeul specific partidului pe care îl reprezenta, deturna metodic toate întrebările ostile care i se adresau în critici în oglindă pentru adversarii politici, în special pentru AUR şi PSD.
Până când doamna Zamfir (totuşi soţia senatorului PSD Zamfir!) s-a declanşat întrerupând-o brutal pe deputata USR: „Haideţi că aţi vorbit destul! Opriţi-vă! Nu aveţi cultura dialogului! Vă cunosc tertipurile, v-am studiat cu atenţie. Tot aşa faceţi şi la alte emisiuni. Vorbiţi peste ceilalţi, bruiaţi. Cu mine nu vă merge. Eu moderez aceasta emisiune, eu stabilesc regulile”.
Am reprodus din memorie. Nu bag mâna în foc că am citat exact exprimările doamnei Zamfir dar ele si tonul lor asta au transmis: un autoritarism plin de draci, neprofesional, pe care Adrian Ursu încerca să îl atenueze cu un zâmbet jenat şi cu schimbarea subiectului.
Cele două momente evocate mai sus mi-au adus aminte de un alt episod asemănător, petrecut cu mulţi ani în urmă (prin 2010), în care realizatoarea TV (pe atunci) Gabriela Firea s-a certat ca la uşa cortului cu Cristian Boureanu. Astfel de reacţii scăpate de sub control pot spune foarte mult despre ce se ascunde sub aparenţe.

Concluzia tristă este că s-a umplut biata noastră presă de accente isteroide. Pe care le întâlnim tot mai des şi la ziarişti bărbaţi (să nu se creadă că discriminez), cum ar fi Laurenţiu Botin şi Victor Ciutacu.
Şi, pentru că tot veni vorba de Ciutacu, închei cu o nedumerire: nu pot să înţeleg resortul care îl împinge să pară stupid, când el, de fapt, este un bărbat cu mintea intreagă.
Se tot întreabă, cu o perseverenţă îngrijorătoare, ce s-ar fi întâmplat dacă în locul lui Florin Piersic, cu boala sa cu tot, ar fi fost un anonim “nea Ion”? “Oare tot aşa s-ar fi comportat autorităţile”?
Asta nu mi se pare deloc o întrebare normală ci, mai degrabă, o incitare a proştilor la crâcnire.
În orice ţară, oricât de civilizată, simbolurile naţionale sunt tratate preferenţial când vine vorba de sănătatea şi de securitatea lor personală. Nu poate fi toată lumea tratată astfel pentru că nu este posibil logistic şi financiar. Nu este posibil ca toţi bolnavii care, într-o singură zi, ar avea nevoie de un transport special cu avionul să beneficieze de un astfel de transport. Nu pentru că nu se vrea ci pentru că, într-o singură zi, pot fi câteva mii de astfel de nevoi, imposibil de acoperit cu 3 avioane SMURD (sau cu 10 sau chiar cu 100!).
Din păcate se vor găsi mulţi săraci cu duhul care, la întrebarea idioată a lui Victor Ciutacu, să  exclame cu năduf: “doar pentru voi faceti, ’raţi ai dracu’ cu SMURDUL vostru cu tot”.
Eu unul am fost mândru văzând mobilizarea generală de care a fost capabilă anemica noastră societate pentru a face tot ce este omeneşte posibil să-l salveze pe Florin Piersic.
S-a demonstrat astfel că şi aşa dezbinaţi şi înrăiţi de greutăţi cum suntem, mai avem încă sufletul şi puterea să ne solidarizăm întru o faptă bună.
Doamne-ajută!

Autor: Contele de Saint Germain

Share on Facebook

Tweet

Follow us