Orbirea pe față (și două pe dos, că altfel nu iese împletitura)
Din ce laborator a plecat sars19 pe care americanii l-au instrumentalizat ca să-l dea jos pe Trump și să pună păpușa autopropulasată Biden?
Știți unde-i așezată localitatea Wuhan? Măcar Simona Halep ar trebui să știe, că de acolo a plecat și gloria ei.
Ce înseamnă asta?
Că pe bani americani dar pe teritoriu chinez am avut de îndurat un virus autofabricat în structurile imaginative ale speriosului homo sapiens cu care vestul a vrut să pună pe butuci omul contemporan.
Nu i-a ieșit. După doi ani și vreo câteva miliarde de injecții cu autobotezatul vaccin eliberator pandemia s-a ascuns sub preșul rușinilor istoriei inutile, cam la fel cum au fost și Cruciadele acum o mie de ani.
Dar a venit războiul.
Ba cu Rusia, ba cu Hamas-ul, ba cu Iranul. Dușmani aleși pe sprânceană ca să țină revolta atotpernicului vest în fruntea lumii. (nu s-au gândit că stegarul e cel mai ușor de țintit când se pleacă la atac?)
Și în locul spaimei de covid a fost aleasă spaima „vine Putin!”.
Of, și noi sperioși trebuie să o credem și pe asta.
Uite că DA!
Pe cât nu am crezut că e ceva de capul virusului 19, uite că așa cred că rușii vin, ba îi mai iau și pe chinezi cu ei, ca să aibă cu cine umple locurile de la masa puterii.
De ce cred că rușii or să cucerească vestul?
Păi ia gândiți-vă puțin… (dacă puteți): cu ce ține America lumea în mână? Cu dolarul. Fără dolar SUA e un fel de câine scăpat din laț care nu mai are coteț în care să se ascundă.
Rușii nu vor să ajungă la Berlin cu trupe și nici la Paris ci direct la Londra și Washington cu noul sistem financiar BRICS bazat pe puterea economică a statelor cu industrie concretă nu imaginată.
SUA are datorii de 35 de mii de milarde de dolari (adică de șapte ori produsul național SUA anual) cu care își finanțează armata care să țină lumea în ascultare. Au peste 800 de baze militare în străinătate dar nici un soldat la granița cu Mexicul. (hai să rădem cu Stan și Bran)
Chinezii tocmai le taie linia de credit și cumpără tot aurul lumii (produs între altele de ruși, sud-africani, saharieni ș.a.m.d) Unde sunt azi resursele lumii? În vest sau în BRICS și la aliații lor? (vorbesc a petrol, gaz, uraniu, litium și mai sus numitul și mult admiratul aur?) Din ce se ține o monedă mondială? Din cuvinte și propagandă sau din ceva concret, cum ar fi aurul? Cu ce vor să fie plătiți mercenarii lumii?
Americanii se apără cu dinții, evreii cu ochii închiși și pentru prima dată cred că înțeleg că le fuge pământul de sub picioare*. Europa e o colonie fără cap și coadă… ca o ceată de bețivi care încă nu s-a decis cine te face mai tare criță, berea sau vinu.
(au uitat de vodcă, și asta nu-i prea isteț din partea lor)
Fără bani Vestul e ca o femeie de stradă care nu mai are clienți că nu are cu ce să-i ademenească.
La ora asta vestul e un târg în care prietenii își vând nevestele unii altora că altceva nu mai au de dat.
Nu aș vrea să trăiesc nici în China și nici măcar la Moscova. Așa că nu țin cu Putin pentru că îmi place de el (mie tot ardelencele îmi sunt cu tronc, dacă vreți sau nu să mă credeți)
Dar Putin știe să joace șah și ăștia din vest nici să pună piesele pe tablă nu mai sunt în stare.
Deci Putin nu vine, e deja aici și e pe cale să dea șah-mat (cuvântul cheie se cheamă de-dolarizare) iar noi îl mai așteptăm cu făcălețul în spatele ușii în timp ce el fumează o țigară cu fica noastră în patul conjugal.
* Ce mă împiedică pe mine să țin cu palestinienii în războiul ăsta sângeros cu evreii este faptul că în România un singur palestinian a reușit să sape groapa la mai mulți oameni decât tot Hamasul la un loc (vorbesc de Raed Arafat) Pe Hamas îi fugăresc și nu-i găsesc, insul numit e în continuare mare și tare.
Românii cu cine țin la urma urmelor?
Autor: Dan Stoica
Sursa: facebook.com