România 2.0 –
O abordare pragmatică a naționalismului

Este imposibil să fii român și să nu observi că țara ta se scufundă încetul cu încetul.

Oricât de prost și de spălat pe creier ai fi, nu poți să nu vezi că marile corporații străine dețin monopolul economic și că politicul protejează în mod evident interesele lor financiare.
Iar acum, pentru că industria și resursele naturale și minerale ne-au fost deja luate, s-a trecut la faza a doua: cumpărarea terenurilor agricole.
Pe vremea stăpânirii turcești, maghiare, austriece sau rusești erai doar iobag; aveai un petic de pământ, iar stăpânii îți luau tribut. Acum o să fii sclav; n-o să ai nimic, iar stăpânii vor face ce vor ei cu tine!
Parcă am fi pierdut un război și acum invadatorii ne anihilează metodic.  
Bineînteles că unii dintre noi s-au prins și au început să caute soluții de a rezista. Nenorocirea este însă că marea majoritate a populației este complet incapabilă să realizeze ce se întâmplă.  
Sau chiar dacă mai au câte o tresărire de neuroni, nu fac decât să plângă ca niște potăi fără dinți, care nu pot mușca… și nici n-au curaj. Cei care au totuși curaj să protesteze… n-au creier.
Poate o să vă supărați pe mine, dar asta-i cruda realitate! Ați făcut ceva cu protestele voaste până acum? Ați reușit măcar să vă faceți ascultați? Hai să nu ne mai căcăm pe noi, că toți știm răspunsul…
Bun, atunci ce-i de făcut?
Pentru început va trebui să înțelegeți cum acționează dușmanii voștrii. După cum ați putut observa până acum, principala lor armă este: economia.
Nu ne cuceresc… ne cumpără!
Cum ne putem opune? Să facem o revoluție?
Să vă iasă din cap; nu e posibil! O revoluție presupune un grad de organizare imposibil de atins de către niște oameni disperați.
Toate – rețineți, vă rog: toate! – revoluțiile din istorie au fost planificate minuțios și executate atent de forțe pe care noi nu le putem înțelege, pentru că istoria pe care o învățăm noi la școală e o poveste de adormit copii.
Oamenii disperați nu fac decât răscoale… și astea nu reușesc niciodată.
Atunci se mai poate face ceva?
Da, se poate! Să vă dau un exemplu:
La sfârșitul Celui de al Doilea Război Mondial, Japonia era o țară distrusă. Americanii învingători au început prin urmare s-o colonizeze economic… exact cum este colonizată România astăzi!
Concernele americane ocupaseră toate nișele economice și lansau pe piață produse mult mai ieftine și mai bune decât puteau oferi producătorii japonezi. Problema era că… nu se vindeau! În ciuda prețului mai mare și a calității inferioare, produsele japoneze se vindeau și cele americane… nu.
Atunci americanii au adus experți în marketing.  
Au crezut că probabil este o problemă de comunicare. Și-au adaptat așadar mesajul comercial la specificul culturii nipone. Dar tot n-a mers.
Au făcut tot ce le-a stat în putință: prețuri mai mici decât costul de producție, introducerea de legislație care să pună producătorii japonezi în dificultate, tehnici de manipulare psihologică; cum că produsele japoneze le pun sănătatea în pericol (cum e și la noi cu pesta porcină!), etc… dar nimic n-a funcționat.
Știți de ce?
Pentru că japonezii întorceau fiecare produs pe partea cealaltă… și dacă nu scria acolo: „Made in Japan”, nu cumpărau. Nu i-au putut păcăli nici măcar cu firme mixte americano-japoneze! Înainte de a cumpăra, un japonez se interesa a cui este firma producătoare.
Toți japonezii care lucrau cu americanii erau sistematic izolați social. Nu erau bătuți, nu erau înjurați, nu erau intimidați… ci doar izolați.
În decurs de aproape 15 – 20 de ani America a pierdut războiul economic cu Japonia, deși îl câștigase pe cel militar. Nu au fost învinși de o „revoluție” japoneză, sau de vreo forță organizată la nivel superior, ci de o rezistență pasivă, dar îndârjită, a fiecărui japonez în parte.
Situația actuală a României seamănă cu cea a Japoniei de la sfârșitul ultimului război mondial. Am fost cuceriți de către un conglomerat Americano-Euro-Rus. Cuceritorii noștrii și-au împărțit sferele economice și și-au implantat aici corporațiile, distrugând sistematic orice concurență românească.
Din nefericire pentru noi, au învățat câte ceva din lecția japoneză și la noi lucrează mult mai subtil și mai eficient. Nici măcar nu ne lasă să ne dăm seama că suntem cuceriți. La noi n-a fost un război vizibil, ci unul derulat la nivelul serviciilor de informații.  
Au corupt toți politicienii și toate structurile de autoritate ale statului… însă sunt suficient de șmecheri ca să ne lase iluzia că trăim încă într-o țară liberă.
Realitatea este însă mult mai sinistră. Trăim într-un lagăr de muncă!
Politicienii noștrii, toți de la A la Z sunt doar niște gardieni, puși în funcții ca să se asigure că sclavii; adică noi, românii!, muncesc cuminției pe bani de nimic și nu se revoltă.
Controlul străin merge până la cele mai mici și insignifiante structuri de organizare. Până și organizațiile așa-zis naționaliste sunt supravegheate și deturnate în direcții inofensive.

Vă pun să vă bateți pentru cimitire de eroi, pentru steaguri străine arborate pe clădiri oficiale, pentru școli cu predare în limbi străine, etc. Nimeni nu spune că nu-i important pentru sentimentul național… dar nu duce nicăieri.
În timp ce voi vă bateți pentru căcărezele astea inutile, ei câștigă milimetru cu milimetru războiul economic!
Sunt două mari soluții pe care le putem adopta ca să ne recuperăm țara. Nu așteptați vreun salvator, că nu va veni niciunul… Trebuie s-o facem fiecare dintre noi!
1. Nu mai cumpărați produse străine!
– Începeți să vă interconectați între voi. Pentru orice nevoie căutați resurse locale. E mai bine să porți un pulover tricotat de băbuța din colțul străzii, decât un jerseu de la cea mai vestită casă de modă străină.
– Orientați-vă către piața de produse agricole a țăranilor români. Deocamdată și ei pun îngrășăminte chimice… dar nu chiar otrava pe care o pun marile corporații străine. Rugați-i să vă vândă produse curate. Habar n-aveți ce poate face o rugăminte sinceră.
– Dacă produceți ceva sau oferiți vreun seviciu, orice ar fi acesta, nu practicați prețuri mari. Nimeni nu s-a îmbogățit din mizeria propriului său frate. Gândiți-vă că e ca și cum suntem toți pe aceeași corabie; dacă ambarcațiunii îi merge prost… la toți ne merge prost!
– Nu mai folosiți serviciile străine. Retrageți-vă conturile de la băncile lor, sau mutați-le în bănci românești. Pentru utilități de întreținere, construiți-vă facilități locale: panouri solare, centrale termice, puțuri de apă cu pompe proprii, etc. Nu-i mai lăsați pe străini să vă ia bani pentru nimic.
– Căutați să nu vă mai angajați la firme străine. La început nu va fi posibil, pentru că nu prea mai există firme românești. Dar pe măsură ce ne vom relansa economic, mutați-vă la firme cu capital autohton.
– Faceți ca japonezii: întoarceți produsele pe partea cealaltă și citiți unde au fost fabricate. Verificați cine deține firmele cu care aveți de-a face. Nu e din România, nu contractezi și nu cumperi nimic!

2. Nu mai votați candidații partidelor politice!
– Nu mai participați la jocul lor corupt de-a „democrația”. E o păcăleală și o strategie de a legitima dominația străină! Vă vor rânji în față și vă vor spune: „Voi v-ați votat reprezentanții, voi să-i ascultați!”. Dar ei sunt deja corupți de cuceritorii voștrii! Ei nu reprezintă interesele voastre, ci ale străinilor. Nu puteți aștepta nimic bun de la ei.
– Nu votați persoane care vă sunt băgate pe gât pe liste de partid, ci numai persoane pe care le cunoașteți bine. Dacă un candidat are un trecut incert sau dubios, e clar că nu are ce căuta în politică.
– Încercați să nu mai lucrați pentru administrația politică. Dacă nu aveți altă variantă, țineți minte că sunteți în primul rând români și abia apoi angajați ai statului. Judecați singuri ce e bine pentru România. Voi nu datorați loialitate statului… ci țării voastre și fraților voștrii.
Trebuie să înțelegem că suntem toți frați și ne aflăm într-o situație de criză.
Dacă nu stăm uniți și nu ne ajutăm unul pe celălalt, nu vom supraviețui!
Dar dacă vom acționa împreună și cu sinceritate… de restul se va ocupa Dumnezeu. Și veți vedea că, oricât de puternici par cuceritorii noștrii, tot noi vom câștiga!

Autor: Artin Side 
Sursa: facebook.com

Share on Facebook

Tweet

Follow us