Volodymyr Zelenskyy, deși n-a citit istoria celui de-Al Doilea Război Mondial, vrea...

Volodymyr Zelenskyy, deși n-a citit istoria celui de-Al Doilea Război Mondial, vrea să-l înceapă pe-Al Treilea

0 51


Istoria este plină de impostori semianalfabeți, care s-au erijat în profeți ai popoarelor, în adevăruri absolute deținute la purtător, când de fapt interesele lor arau mult mai prozaice și mai personale. Savonarola era unul dintre aceștia, Stalin era un altul, Hitler evident, dar astăzi și Zelensky. Deși n-a citit istoria celui de-Al doilea Război Mondial, după cum recunoaște că abia acum s-a apucat de ea, vrea cu celeritate să stârnească Al treilea Război Mondial.
Deși știe foarte bine că va fi unul nuclear, însă nu-l interesează acest aspect.
Dacă regimul său, căci despre asta este vorba acum, nu despre recucerirea cu orice preț a teritoriilor estului Ucrainei locuite de ruși, dar și deținute de aceștia cu decenii și chiar cu un secol în urmă.
Că izvorul corupt de decrepitudine al Washington-ului a dat permisiunea de a fi folosite rachetele americane limitat, pentru a bombarda interiorul Rusiei și chiar Moscova nu ne miră, este pentru că știm că de supraviețuirea lui Joe Biden depinde supraviețuirea lui Zelensky, altfel toate secretele afacerilor corupte ale familiei Biden în Ucraina vor ieși la suprafață. Care nu mai poate câștiga în fața lui Trump după mascarada de proces democrat la care a fost supus republicanul, astfel că numai un război mondial îi mai pate salva mandatul, altfel va înfunda pușcăria alături de fi-su pentru afacerile lor corupte cu Ucraina antebelică și cu regimul oligarhilor siloviki al lui Zelensky.
Hilaritate până la râs homeric ne provoacă imprecațiile cabotine ale actorașului de mâna a șasea despre apărarea democrației.
O democrație pe care el a suspendat-o în țara sa când el a suspendat alegerile democratice pentru președinție, pentru că scăzuse sub 30 de procente, în timp ce fostul comandant al armatei ucrainene, Zalujnîi, era la undeva în jur de 70% din încrederea electoratului.

Paiața kieveană azvârle bolboroseli sulfuroase la adresa binefăcătorilor săi
Precum o paiață într-un târg rural Zelensky se stropșește neghiob și țâfnos la liderii occidentali care nu-i dau voie să atace Moscova cu armele lor, pentru că asta ar însemna ce-a de-a treia conflagrație mondială. Ba, paiața lățită grotesc peste destinele ucrainenilor vrea să organizeze de unul singur un summit de pace, împreună doar cu prietenii săi, alți neghiobi progresiști care au ajuns la conducerea țărilor occidentale. Adică tratat de pace fără Rusia, o premieră imbecilă în analele diplomației mondiale, diplomația proștilor și iresponsabililor desigur. Necunoscător al istoriei ultimului război mondial, de fapt conoscător a mai nimic din sfera intelectuală, Zelensky îi acuză acum pe ruși de violurile și deportările de care exact naziștii, idolii săi din tinerețe și ai orientării ultranaționalistă de extracție nazistă căreia îi este dedicată suflarea ucraineană astăzi de când cu maidanul lor portocaliu neomarxist, erau vinovați în timpul invaziei Uniunii Sovietice. Iar cei mai sălbatici și sîngeroși torționari ai lagărelor naziste, cei mai nelegiuiți violatori în masă, care făceau parte din armata sovietică la întoarcere înspre Berlin în 45, erau exact ucrainenii. Desigur însă că Zelensky citește istoria doar selectiv, adică absoarbe exact numai ce-i convine, cum făcea și idolul său de-o viață, Adolf Hitler. Doar că s-a apucat prea târziu de parcurgerea ei beneficiind și de un intelect cu mult sub medie, aspect care nu-i va conferi prea multă clarviziune politică din perspectiva istoriei secolului trecut. Dar să vedem ce-a putut să debiteze sfertodoctul din capul regimului dictatorial de la Kiev, preluat de presa occidentală și de Știri pe Surse:
Certat de Zelensky în urmă cu o săptămână, Escrocul Joe este acum „vital”
Acesta este un pas binevenit care ne va permite acum să protejăm mai bine Ucraina şi pe ucraineni de teroarea rusă şi de încercările de extindere a războiului„(sic! Adică bombardarea Moscovei, care va genera probabil ștergerea de pe fața pământului a Kievului de către ruși contribuie la protecția Ucrainei și la împiedicarea extinderii războiului!! N.n.), a scris vineri seara preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe reţeaua de socializare X, mulţumindu-i omologul său american Joe Biden pentru „sprijinul său vital”.
„Trebuie să continuăm să facem tocmai aceşti paşi decisivi şi eficienţi pentru a garanta avantajul strategic al lumii democratice(sic! Declamă dictatorul ucrainean, care menține legea marțială pentru a nu organiza alegeri prezidențiale în Ucraina!! N.n.) în această confruntare, în care nu doar viitorul Ucrainei se stabileşte”, a insistat Zelenski.
Potrivit liderului ucrainean, o invazie rusă pe scară largă a Ucrainei este similară cu cel de-al Doilea Război Mondial, dar la o scară mai mică.(sic! Păi, în acel război mondial invazia a fost înfăptuită de Hitler și Wehrmacht-ul său, adică părintele său ideeologic din tinerețe și din present, nu de ruși!! N.n.)
Zelensky a vorbit despre „ideologia fascismului rus”(sic! În antiteză cu ideologia neonazismului progresist ucrainean!! n.n.), totul în cadrul unui interviu pentru ziarul The Guardian.
Zelenski consideră că „metodele brutale” ale lui Putin, inclusiv „execuțiile în masă, înmormântările și violurile”, sunt comparabile cu modul în care a luptat Germania nazistă.(sic! Adică precursoarea regimului neonazist ucrainean de astăzi!! N.n.)
Zelensky consideră că negocierile cu Rusia sunt „nerealiste” și că un acord de pace cu Moscova ar fi „o capcană, deoarece Putin, potrivit liderului ucrainean, „nu poate fi de încredere”.(sic! Cu toate acestea propune conferințe de pace, fără învingătorul la masă!! N.n.)
Zelensky, în nesfârșita sa incultură și vanitate, crede că vede adevăruri istorice fără să le fi citit
În timpul ofensivei asupra Kievului din 2022, a remarcat președintele Ucrainei, armata rusă a folosit chiar „aceleași rute” ca armata lui Hitler.(sic! Nulitatea subintelectuală de Zelensky nu știe că rutele invaziei naziste nu s-au schimbat, adică tot trei direcții, de Nord, de Centru și de Sud, acoperite de cele trei grupuri de armate germane, sunt singura opțiune tactică pe care se poate înainta în Ucraina. Și rușii ulterior în contraofensivele lor foloseau tot trei fronturi, ulterior grupuri de fronturi, tot de Nord, de Centru și de Sud. La începutul războiului și în cursul înaintării rușilor către Kiev armata rusă a atacat tot din trei direcții, tactica clasică, de care Zelensky se mira de parcă ar fi fost căzut din lună, sau de pe scena sitcomului său ridicol de televiziune!! N.n.)
Soldații ruși au folosit chiar „aceleași rute” ca și armata lui Hitler în campania lor de a cuceri Kievul și de a domina țara, a spus el. Dacă Rusia ar câștiga în Ucraina, Putin ar căuta să remodeleze și mai mult granițele Europei prin atacarea altor națiuni, , a declarat Zelenski. „Acesta este adevăratul al treilea război mondial”. a subliniat el: „Nu cred că Putin este nebun. El este periculos. Este mult mai înspăimântător. Vedeți, el nu se va opri(sic! Această profeție vine de la un nătâng care nu știe o iotă de istorie!! N.n.)”.
Zelenski a dezvăluit că citește cărți despre istoria secolului al XX-lea(sic! Cam târziu nenică!! N.n.), câteva pagini înainte de culcare(sic! În ritmul ăsta o să-l apuce pensia prin vreun paradis tropical și tot nu va fi epuizat nici măcar introducerea!! N.n.), care explorează „mentalitățile” unor figuri ale războiului rece, precum Winston Churchill(sic! La Ialta Churchill a acceptat deposedarea Poloniei de teritoriul Galiției și alte teritorii până la Linia Curzon, în favoarea Ucrainei, parte a Uniunii Sovietice! n.n.) și Iosif Stalin(sic! Stalin a fost cel care a impus lărgirea Ucrainei mult peste granițele sale firești, prin anexarea de teritorii poloneze, românești, ungurești, etc.! N.n.), și relațiile dintre cele două superputeri, plus Cuba.(sic! Ha! Ha! Ha! Zelensky vrea să recupereze anii de năstrușnicii adolescentine și de înavuțire prin spălare de bani, ani fără vreo preocupare intelectuală, prin lecturarea unor rezumate pentru școlari despre cel de-Al Doilea Război Mondial, sub păturică atunci când se duce extenuate la culcare după stupiditățile pe care le-a îndrugat o zi întreagă!! N.n.)

Până și corupta Casă Albă îl blochează pe Zelensky în tentativa sa de a arunca lumea în aer
Însă, în interviul acordat în The Guardian, Zelenski a precizat că trebuie să poată folosi arme „puternice” cu rază lungă de acțiune, care ar putea lovi ținte în interiorul teritoriului rusesc – o linie roșie pe care Casa Albă a refuzat să o ridice.(sic! Da, pentru că decrepitul președinte al Casei Albe vrea doar să prelungească războiul și să-l amplifice, nu să provoace Rusia la distrugerea Americii în proces!! N.n.)
Zelenski a precizat că dorește să folosească arme cu rază lungă de acțiune, cum ar fi rachetele Storm Shadow fabricate în Marea Britanie. El a spus că, în ciuda rapoartelor care susțin contrariul, Marea Britanie nu a dat „100% permisiunea” de a face acest lucru. Este puțin probabil ca nici schimbarea de joi să schimbe această poziție.
În realitate, Downing Street îi așteaptă pe americani, a sugerat Zelenski. „Am ridicat această problemă de două ori. Nu am primit o confirmare din partea lui [David Cameron, ministrul de externe]”,
După mintea tulbure a lui Zelensky, China îi perturbă surogatul de summit de pace prin absență
„Să perturbe summitul(sic! China ar dori, cică! n.n.), să facă totul pentru ca anumiţi lideri să nu ajungă la summitul pentru pace, să îi instige, să îi preseze, aceasta sigur nu asigură pacea. Şi acesta nu este doar un ajutor acordat Rusiei; este, de fapt, o susţinere acordată războiului”
„Dar cei care mor sunt ucrainenii, iar rușii au fost cei care ne-au omorât oamenii, ne-au violat femeile și ne-au furat zeci de mii de copii, s-a aberat Zelensky, potrivit Știri pe Surse.(sic! Același popor, aceeași rasă sălbatică precum a ucrainenilor, care fac exact ce au făcut ucrainenii rușilor, românilor, ungurilor, polonezilor rămași în Ucraina după Potsdam, timp de 70 de ani, prin siluiri, deportări, deznaționalizări, oprimări ale credinței, limbii strămoșești, a tradițiilor și a identității naționale a acestor minorități! N.n.)

Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.