O audiere cu cântec – Anthony Fauci în Camera Reprezentanților!
Am fost curios să văd care a fost impactul audierii lui Anthony Fauci (84 ani)din Camera Reprezentanților. Zero în presa românească. Digi a insistat pe plângăceala ticălosului cum că el și familia ar fi fost amenințați cu moartea, iar Libertatea a scăldat-o în aceiași termeni într-un articol preluat, în mare, de la Agerpres și făcut vizibil strict pentru „acoperirea media a subiectului” și atât.
Nu trebuie să ne mirăm. Cam la fel a fost prezentat subiectul mai peste tot în presa apropiată sistemului globalist de putere.
Una dintre chestiunile devastatoare dezvăluite cu ocazia audierii a fost însă cea legată de „suportul științific” al măsurilor COVID.
Fauci a recunoscut că așa-numita „distanțare socială” a fost inventată de el, fără absolut niciun studiu de specialitate.
La fel și purtarea măștii. Așadar, două dintre cele mai teribile măsuri – care au condus la „arestări la domiciliu” în masă nu au avut nicio bază științifică, fiind în realitate scornelile unui moș imbecil.
Fix asta a spus ticălosul care este vinovat direct pentru milioane de morți la nivel global. După ce-ai omorât prin acțiunile tale milioane de oameni, a te plânge că viața îți este pusă în pericol mi se pare excesiv.
Păi ce mai valorează viața călăului atunci când e pusă în balanță cu cea a milioanelor de oameni pe care i-a condamnat la moarte?
Desigur, nu sugerez că ar trebui să fie victima vreunei răzbunări, dar ar cam fi cazul ca justiția aia tâmpită de acolo să-și mai facă și treaba, nu doar să pună în scene spectacole obscene gândite de devianți precum Alex Soros. Să nu părăsim însă subiectul!
„Ce ți se cere dom’ne?
Ți se cere să pui bucata aia de cârpă la gură și să stai la o distanță de doi metri. Ce mare lucru în toată treaba asta? ” – așa se exprima imbecilul Cristian Tudor Popescu(care se autointitulează jurnalist) la oficina Digi.
Dacă mai țineți minte, postul respectiv era campion la „pus chiloții pe bot” în emisiunile lor.
După măștile negre pe care le purtau demonstrativ în emisiuni aveai impresia că te afli pe poligoanele de instruire a teroriștilor. Dacă ar fi să judecăm acum limpede, ceea ce au făcut fruntașii și căprarii postului a fost fix terorism, direct responsabil(alături de șleahta „îngerilor”) pentru morții acelei perioade.
Revenind la subiectul Fauci, interesantă este perpetua temă a originii virusului. Cu toate că Fauci neagă că a încercat să ascundă originile COVID-ului, dovezile sunt deja covârșitoare.
Colaborarea dintre NIAID și ONG-ul EcoHealth Alliance al lui Peter Daszak pentru „cercetarea” coronavirușilor liliecilor, direcționarea banilor(pe căi ocolite!) către laboratorul din Wuhan unde, „întâmplător”, a apărut virusul, sunt elemente care nu pot fi ignorate decât de către idioți.
Sumele imense canalizate către tot felul de laboratoare suspecte din Asia, toate având obsesia liliecilor și toate jucându-se cu manipulări genetice, nu au cum să nu te conducă la singura concluzie logică, anume aceea că virusul a fost scăpat dintr-un laborator.
E o ipoteză cât se poate de justă pentru cei care nu cred în coincidențe. Cu toate acestea, ipoteza – nevinovată din punctul meu de vedere – a fost combătută inchizitorial peste tot.
Rețelele de socializare te blocau, reprezentanții „Ministerului Adevărului” te asasinau, instaurându-se peste tot un climat de teroare. Am stat mult timp să mă gândesc ce anume era rău într-o ipoteză? La urma urmei unii susțineau că virusul a apărut natural și s-a răspândit din cauza chinezilor mâncători de pangolini și lilieci, în timp ce alții susțineau că a scăpat dintr-un laborator.
Care să fie problema?
Ei bine, problema e mult mai adâncă. La momentul primelor intervenții ale subsemnatului, atunci când prezentam activitățile dubioase ale EcoHealth Alliance, eram caracterizat ca teoretician al conspirației și răspândac de informații false. Asta în ciuda faptului că aduceam ca argument hârțoage oficiale de-ale lor. Însă nimic nu conta: sistemul globalist de putere acționa tiranic, combătând din topor orice opinie care nu corespundea poveștii oficiale.
Cu toate că Fauci se preface că nu are niciun amestec în lupta propagandistică și de acoperire a realității, documentele ieșite la iveală de la Twitter, ne arată limpede cum instituția lui Fauci coordona „lupta ideologică” a rețelelor sociale. De fapt, acoperirea originilor virusului este și acum deosebit de importantă deoarece ne demonstrează cum, la vârf, „se pică la pace” atunci când e vorba de cercetări ticăloase care au ca scop îngenuncherea omului. Pentru oricine este absolut anormal ca o cercetare de tip militar – precum cea de manipulare genetică a coronavirușilor transportați de lilieci – să fie predată Chinei în condițiile în care este cunoscută rivalitatea dintre cele două puteri. Inclusiv mutarea laboratorului microbiologic din Franța la Wuhan e o poveste cu cântec.
Așadar, fără doar și poate, după declarațiile date de Fauci, rezultă cât se poate de clar că virusul a fost unul proiectat în SUA și executat în China, similar telefoanelor Apple.
Chinezi au pus la dispoziție forța de muncă ieftină și educată, iar Guvernul American a venit cu proiectul. Asta e chestia cât se poate de vizibilă, care ar trebui cercetată și pedepsită de către justiție.
Însă ce justiție poate exista în Lumea Minciunii Absolute în care trăim?
Privind la câte controverse și revelații ies dintr-o simplă audiere a unui ticălos patentat, efectiv nu-ți vine să crezi cum un singur individ a putut produce atâtea crime la nivel planetar.
Desigur, ar fi fost imposibil dacă ar fi acționat singur. Fauci însă este doar partea vizibilă a unui aparat infernal care acționează în zone diverse și pe care nu-l putem percepe decât studiind atent manifestările sale.
Teroarea COVID a fost o astfel de manifestare din care, din păcate, manipulații n-au înțeles nimic.
Absolut nimic!
Autor: Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com
Alt criminal!