Proiectul Strategiei Energetice a României 2025-2035 în consultare publică

Proiectul Strategiei Energetice a României 2025-2035 în consultare publică

0 120

„Extras” din campania electorală pentru București, Burduja a dat liber ministerului Energiei, care a lansat vineri în consultare publică proiectul Strategiei Energetice a României 2025-2035, cu perspectiva anului 2050.
Documentul se află în consultare publică în perioada 14 iunie – 13 iulie inclusiv.
„Acesta este un document programatic care defineşte viziunea şi stabileşte obiectivele fundamentale de dezvoltare a sectorului energetic naţional. De asemenea, documentul indică reperele naţionale, europene şi globale care influenţează şi determină politicile şi deciziile din domeniul energetic”, se menţionează într-un comunicat al ministerului.
Potrivit sursei citate, Strategia Energetică ţine cont de transformările economice, tehnologice şi geopolitice la nivel global şi regional, precum şi de provocările majore generate de necesitatea tranziţiei verzi, de fluctuaţiile pieţelor şi de poziţia de graniţă a României în UE şi NATO, cu războaie aflate în desfăşurare în imediata vecinătate.
Mai mult, având în vedere faptul că securitatea energetică a României este indisolubil legată de cea a Republicii Moldova, este esenţial ca sectorul energetic naţional să aibă capacitatea de a satisface toate necesităţile Republicii Moldova, în orice situaţie. Astfel, România aspiră să îşi consolideze rolul de pilon regional al securităţii energetice”, se subliniază în comunicat.
Având un mix energetic diversificat, România are un avantaj considerabil, dispunând de resurse naturale, financiare şi umane suficiente pentru a moderniza sectorul energetic, aliniindu-l la obiectivele comunitare de atingere a neutralităţii climatice până în 2050. Acest sector trebuie să fie pregătit să susţină creşterea economică şi transformarea economiei în ansamblu, contribuind astfel la îmbunătăţirea calităţii vieţii.
Toate obiectivele de reformă şi modernizare ţin cont de accesibilitate, inclusivitate şi competitivitate economică pentru cetăţeni şi consumatori industriali pe care sectorul energetic îi deserveşte.
Astfel, Strategia Energetică a României îşi propune atingerea a şase obiective fundamentale: Securitate energetică; Energie cu emisii scăzute de carbon; Eficienţă energetică; Acces fizic la energie pentru toţi consumatorii şi accesibilitate financiară şi competitivitate economică a energiei; Pieţe de energie eficiente; Digitalizare, dezvoltarea reţelelor inteligente şi securitate cibernetică.

Strategia Energetică a României se bazează pe următoarele principii care trebuie îndeplinite simultan:
* prioritizarea securităţii de aprovizionare şi a capacităţii de răspuns la crize;
* dezvoltarea sectorului energetic pe principiul eficienţei şi raţionalităţii economice;
* echitate economică şi socială pentru regiuni şi oameni;
* atingerea neutralităţii climatice până în 2050;
* crearea unei pieţe de energie libere, competitive şi antreprenoriale; neutralitate tehnologică şi exploatarea tuturor resurselor energetice care pot contribui la reducerea emisiilor şi întărirea lanţului de producţie;
* dezvoltarea sectorului de stocare a energiei electrice şi termice;
* consolidarea lanţului de aprovizionare (supply chain) dedicat industriei energetice; dezvoltarea economiei circulare.

România îşi propune dezvoltarea sectorului energetic în condiţii de securitate, competitivitate industrială, accesibilitate pentru consumatori şi sustenabilitate. Sectorul energetic naţional trebuie să asigure disponibilitatea fizică neîntreruptă a energiei tuturor consumatorilor, în orice situaţie, la un preţ accesibil.
Mai mult, sectorul energetic trebuie să devină din ce în ce mai curat şi prietenos cu mediul. Strategia Energetică este rezultatul muncii experţilor din Ministerul Energiei, cu consultarea companiilor şi instituţiilor din subordine. De asemenea, o contribuţie esenţială au avut-o membrii Consiliului Onorific pentru Energie, experţi reputaţi în industrie şi lumea academică.
Realizarea acestui document programatic nu a folosit consultanţă externă şi nu a cheltuit niciun leu de la buget. În perioada de consultare publică aşteptăm cu mult interes contribuţiile fiecărui actor interesat. Ca întotdeauna, Ministerul Energiei are uşile larg deschise pentru dialog„, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat în comunicat. (V.T.)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.