Alegerile Parlamentare Europene din Germania
În Germania s-au înregistrat, la o participare de 64,8%, următoarele rezultate procentual:
– Uniunea Creștin Democrată (CDU) 23,7% creștere +1,1%
– Uniunea Creștin Socială (CSU) 6,3% creștere +1,1%
– Verzii (Ecolog.) (Grüne) la guvernare 11,9% scădere -8,6%
– Partidul Social Democrat (SPD) „ 13,9% scădere -2%
– Alternativă pt. Germania (AFD) 15,9% creștere +4,9%
– Stânga (die Linke) 2,7% scădere -2,8%
– Partidul Liberal (FDP) „ 5,2% scădere -0,2%
– Alianța – BSW (Bündis) 6,2% creștere +6,2%
Pe primul loc se află Uniunea formată din CDU și CSU în coaliție permanentă (30,0%), urmată de Partidul de Extremă Dreaptă (AFD), care în landurile din fosta DDR deține supremația apropiindu-se de 40% ( în creștere față de anii trecuți).
Partidele de guvernământ SPD, Verzii și FDP în scădere, contribuie la eșecul „coaliției semafor”. Sperând să-și îmbunătățească procentajul înainte de alegeri, Partidul Ecologist a reușit printr-un amendament să întinerească electoratul (16-25 ani) prin acordarea dreptului de vot începând cu 16 ani. „Paradoxal”, tinerii le-au dat răspunsul frustându-i procentual, orientându-se spre partidele mici și extremiste.
Președintele Uniunii, juristul Friedrich Merz (68 ani), are un trecut politic cu un start rapid în UE (1989-1994), dar cu peripeții în parlamentul german (2005-2009), cauzate de venirea la putere a Angelei Merkel (în locul cancelarului democrat Gerhard Schröder), care l-a considerat un pericol în calea ascensiunii ei politice. Un remarcabil specialist în economie și finanțe, Merz se retrage în această branșă unde ocupă funcții importante, ca președinte al Uniunii Atlantik-Brücke (economic, financiar, militar) între Germania și SUA etc. Revine în Bundestag, de abia după ce Merkel își încheie cele patru legislaturi, devenind în 2022 președintele Uniunii Creștin Democrate. La ora actuală se poziționează de partea Ucrainei, împotriva lui Putin, președintele Rusiei. Cu toate că este câștigătorul recent al alegerilor UE, se situează în spatele cancelarului Olaf Scholz, președintele SPD-ului, în ceea ce privește suportul populației germane.
Pe locul doi se clasează AFD-ul condus de Alice Weidel, în creștere procentuală cu tot „tirul” la care a fost supus, inclusiv încercarea adversarilor de a-l exclude din Bundestag, sub pretextul că ar fi anticonstituțional. A doua zi după alegeri, AFD-ul boicotează prin neprezență Conferința de Reconstrucție a Ucrainei, precum și ședința ad-hoc a parlamentului în care ia cuvântul ca invitat „fostul președinte” al Ucranei Volodimir Zelenski.
La această acțiune s-a raliat și noul partid BSW (creștere semnificativă 6,2%, preponderent în Est cu 13,2%). Relativ tânăra politiciană Sahra Wagenknecht, care a conceput acest partid, s-a desprins din vechea stângă, Die Linke, reușind o ascensiune „blitz” în parlamentul german. Cu doi ani în urmă, „Noua Rosa Luxemburg” organizează un miting pacifist de mare amploare împreună cu idolul ei Oscar Lafontaine (cu ani în urmă, adversar al războiului din Iugoslavia și Irak, în guvernul Schröder), ex-generalul de brigadă Erich Vad, sfătuitorul pe linie militară al Angelei Merkel și jurnalista Alice Schwarzer.
La polul opus se află Marie-Agnes Strack-Zimmermann, candidata UE în parlament din partea FDP, o malefică politiciană care își dorește războiul cu Rusia, substituindu-se personajului „Mutter Courage” de Bertolt Brecht (scrisă în 1939 când autorul era în exil, referitor la războiul de 30 de ani). Tema poate fi bine actualizată, curajul în societatea capitalistă însemnând avantaje economice, succesul personal etc. Mutter Courage este o cantinieră care își sacrifică familia în război în scopul propriului „geschäft”.
Prin punerea în scenă pe o rețea teatrală bine răspândită în Germania, piesa devine arhicunoscută, personajul ancorându-se bine în conștiința omului de rând, de unde și porecla atribuită acestei politiciene războinice, M.-A. S.-Z. – „Oma Courage” (Bunica curaj) din parlamentul european.
Românii din afara granițelor țării așteaptă cu interes un „duel” la Bruxelles între Mutter Courage și Diana Șoșoacă (SOS).
Cu toate că, la nivel european Partidul Popular European (PPE), respectiv creștin democrații și conservatorii domină alegerile europene, Ursula von der Leyen are nevoie și de ajutorul social – democraților pentru obținerea celui de-al doilea mandat la președinția Comisiei Europene. În ziua următoare a alegerilor, Leyen se deplasează în grabă la Berlin mulțumindu-i lui Friedrich Merz pentru cooperare.
În scopul consolidării situației, șefa UE antamează un „schimb comercial” cu Giorgia Meloni, prim ministru al Italiei și președinte al partidului conservator considerat extremist, Fratelli d’Italia, care are nevoie de bani europeni. Într-o atmosferă euforică cele două politiciene îmbrățișate se prăpădesc de râs. A doua zi făcându-și din nou socotelile, von Leyen declară totuși patetic, că va organiza la UE „un bastion împotriva extremiștilor”.
Făcând o retrospectivă, ne întrebăm cum a fost „parașutată” această politiciană compromisă, fără să fie candidată în campania electorală pentru șefia UE, în detrimentul lui Manfred Weber.
După plagiatul tezei medicale de doctorat din 1990, von Leyen se lansează în politică. În Bundestag se remarcă prin retorică și „talentul actoricesc” vizând succesiunea cancelarului Angela Merkel.
Spre deosebire de colegii din parlament care o luau în derâdere pe noua carieristă, Merkel analizând cu acribie adversarii politici din propriul partid, o trece pe „lista neagră” promovând-o în funcția de ministru al Apărării (2013), minister aflat în degringoladă financiară.
După câteva greșeli majore von Leyen mai adaugă un deficit de câteva milioane „netezindu-și” drumul spre apogeul carierei. În fruntea UE se implică în afacerea „Covid” fiind acuzată de corupție și distrugerea documentelor într-un contract cu firma Pfizer.
După alegerile UE, la Conferința de Reconstrucție a Ucrainei unde Zelenski prezintă o listă cu ajutoarele necesare în bani și armament, von der Leyen îl copleșește cu promisiuni pe care le estimează la 500 miliarde dolari în decurs de 10 ani. Urmează întâlnirea G-7 și teoretic același laitmotiv, inclusiv intrarea Ucrainei în UE având în vedere că „a îndeplinit condițiile necesare”, după spusele șefei UE.
Autor: Gelu A. Tudor, (Germania)
Sursa: art-emis.ro
