EURO 2024 : Echipa Spaniei s-a calificat în optimile de finală

EURO 2024 : Echipa Spaniei s-a calificat în optimile de finală

0 169

Echipa Spaniei a făcut pasul spre faza eliminatorie a EURO 2024, după ce a învins Italia, campioana en titre, cu scorul de 1-0, joi seara, în Grupa B.

Ibericii au dominat autoritar prima parte a duelului de la Gelsenkirchen, doar portarul italienilor făcând ca tabela să rămâne neschimbată până la pauză. Duelul a început cu ocazia din minutul doi a lui Pedri. Acesta  a reluat cu capul din 7 metri, dar Donnarumma a respins.  Portarul lui PSG a respins apoi şutul din unghi al lui Morata, a deturnat de sub transversală şutul lui Fabian Ruiz, şut de la circa 22 de metri, ibericii încheind prima repriză cu o altă şansă a lui Fabian Ruiz, şut reţinut de Donnarumma. După pauză, Pedri a avut două oportunităţi bune, dar a trimis pe lângă în primă instanţă, iar apoi şutul său de la 22 de metri a fost reţinut de Donnarumma. Echilibrul de pe tabelă s-a rupt ireversibil în minutul 55, când Nico Williams a centrat în faţa porţii, Morata a deviat, Donnarumma a reuşit să respingă, dar a făcut-o în Calafiori, iar din fundașul italian, mingea a intrat în poartă. Cu acest succes Spania a câștigat grupa și este calificată în faza eliminatorie, iar Italia va trebui să lupte pentru calificare cu echipa Croaţiei, în ultimul meci.

Tot joi s-au disputat alte două confruntări: Slovenia – Serbia 1-1 (la München, în grupa C, partidă condusă de arbitrul român Kovács István), Danemarca – Anglia 1-1 (la Frankfurt, tot în grupa C). Pe locul unu în grupa B este Spania (cu 6 puncte), după care vin Italia (cu 3 puncte), Albania (cu 1 punct) și Croația (tot cu 1 punct). Prima în grupa C este Anglia (cu 4 puncte), urmată de Danemarca și Slovenia (cu câte 2 puncte) și Serbia (cu 1 punct).

Vineri, 21 iunie, sunt programate alte trei meciuri: Polonia – Austria (de la ora 19:00, la Berlin, în grupa D), Olanda – Franța (de la ora 22:00, la Leipzig, tot în grupa D) și Slovacia – Ucraina (de la ora 16:00, la Düsseldorf, în grupa E, grupa României).

În grupa D pe prima poziție este Olanda (cu 3 puncte), după care vin Franța (tot cu 3 puncte), Polonia și Austria (zero puncte). În grupa E conduce România (cu 3 puncte), urmată de Slovacia (tot cu 3 puncte), Belgia și Ucraina (fără niciun punct). Primele două clasate în cele șase grupe și cele mai bune patru echipe de pe locul trei se vor califica în optimile de finală.

Turneul final din Germania se desfășoară în perioada 14 iunie – 14 iulie, pe zece stadioane.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.