Descântecul românesc și fizica cuantică!

Descântecul românesc și fizica cuantică!

1 170

Pentru mult timp, descântecul a fost considerat de către știința materialistă doar o superstiție băbească.
Cercetătorii români nici acum nu-l socot demn de studiat în profunzime.

O perspectivă surprinzătoare…
Fizica clasică, care a luat ființă din teoriile lui René Descartes și ale lui Newton, consideră că elementele lumii sunt izolate, iar universul este văzut ca o mașină. Omul este situat în afara acestui univers. Newton și Descartes „au scos inima și sufletul din univers, lăsând în urmă un șir de componente lipsite de viață, care se sincronizau între ele”.
Între aceste componente ar exista un spațiu gol pe care fizicienii de tip newtonian l-au numit vid cosmic.
Această viziune asupra lumii „ca o colecție de lucruri izolate” a fost spulberată atunci când fizicienii de frontieră au început să studieze particulele subatomice. Ei au constatat un lucru uimitor: la nivel fundamental, materia nu poate fi divizată în unități care să existe independent.
Ceea ce fizicienii de tip newtonian numeau spațiu gol „este în realitate un cazan de energii clocotitoare”. El e generat „de curgerea nesfârșită a energiei, înainte și înapoi, între toate particulele subatomice”.
Aceste particule sunt „mici pachete de energie vibratorie” ce își dau în permanență energie una alteia, dând naștere acestui ocean de energie inimaginabil de mare, pe care savanții l-au numit Câmpul Punctului Zero.
„Informațiile despre toate aspectele vieții, de la comunicarea celulară la gama vastă de comenzi ale ADN-ului, s-ar baza pe schimbul de informații la nivel cuantic”. Chiar gândirea și simțirea noastră se datorează interacțiunii dintre particulele subatomice din creierele noastre și oceanul de energie cuantică.
Pe de altă parte, s-a constatat că la nivelul cel mai profund al materiei, lumea și relațiile sale se află în starea potențialității pure și a infinitei posibilități.
În lumea subatomică există un fenomen chemat nonlocalizare. O entitate cuantică, cum ar fi un electron, poate influența instantaneu o altă particulă cuantică, la orice distanță”.
Însă cel mai esențial element al acestui univers interconectat este conștiința vie care îl observă”. Între observator și fenomenele observate există o relație participativă. În clipa, în care ne uităm la un electron sau îi facem o măsurătoare, îl ajutăm să își determine starea finală”.
Așadar,

conștiința noastră este mai mult decât un rezultat al activității biochimice a creierului.
Este o substanță din afara corpului nostru – o energie ordonată, care are capacitatea de a schimba materia fizică.

Întrebarea este: Cum? Prin ce mecanism?
Știința a început de curând să dovedească ceea ce miturile și religiile străvechi au susținut dintotdeauna: că s-ar putea să existe o forță vitală”.
Această forță vitală a fost numită în diverse feluri: conștiință colectivă, Sfântul Duh.
Pentru fizicienii de graniță este Energia Câmpului Zero. În ultimă instanță, această forță decide dacă suntem sănătoși sau bolnavi și la ea trebuie să ne conectăm pentru a ne vindeca.
Prin magia cuvântului și a intenției direcționate, descântătorii populari tocmai asta fac: ne conectează la forța vitală a câmpului cuantic.
Cum fizica cuantică de frontieră a dovedit că „noi suntem în legătură unii cu alții și cu lumea în profunzimea ființei noastre și chiar și mințile noastre „funcționează conform proceselor cuantice”, este clar de ce medicina alternativă – în cazul nostru, descântecele – sunt eficiente.
Iugoslavul Vlatko Vedral este de părere că magia interconectării cuantice ar putea foarte bine să fie cheia vieții însăși.
În concluzie, am putea spune că

magia descântecului se bazează pe magia interconectării cuantice, iar efectul lui se explică prin natura cuantică a gândurilor și intențiilor noastre.

Astfel, fizica cuantică îi dă dreptate geto-dacului Zamolxis, care susținea, prin medicina sa holistică, că nu poți trata trupul fără să tratezi mai întâi sufletul.
„La nivelul nostru cel mai de bază, mintea și trupul omenesc nu sunt distincte și separate de mediul lor, ci constituie un «pachet» de putere pulsatorie care interacționează constant cu această vastă mare de energie”.
La nivelul ei infinitezimal, lumea pare a fi „o uriașă rețea de informare cuantică, în care toate părțile componente vorbesc mereu la telefon una cu alta”.

Pe de altă parte, majoritatea descântecelor se fac cu ajutorul apei.
Cercetătorul japonez Masaru Emoto, care a studiat apa, a observat că aceasta preia și poartă informații, schimbându-și calitatea în funcție de natura acestora. Mai mult: apa înțelege cuvintele. El lipea pe sticlă bilețele cu diverse informații apoi îngheța apa și studia cristalele. A observat că apa pe care scria „fericire”, „mulțumesc”, „înger”, „pace” forma cristale frumoase. Dimpotrivă, când i se transmiteau cuvinte negative („nefericire”, „prostule”, „război”), cristalele erau dezechilibrate sau nu existau deloc.
Așadar, conștiința noastră are puterea de a schimba apa.
Aceasta, la rândul ei, are capacitatea de a transmite mesajele noastre. Cu ajutorul apei ne putem schimba noi înșine sau îi putem schimba pe alții.
Cum are loc acest lucru?
Savantul a descoperit că apa este sensibilă la acea formă subtilă de energie din Univers pe care el o numește hado. Toate lucrurile au vibrații, sau hado, inclusiv particulele subatomice.
Mintea și corpul nostru sunt afectate de vibrațiile cu care rezonăm. Bazându-se pe acest fenomen, precum și pe credința japoneză că „cuvintele sufletului există într-un spirit numit kotodama, sau spiritul cuvintelor, iar acțiunea de a rosti cuvinte are puterea de a schimba lumea”, Masaru Emoto a conceput medicina hado.
Măsurând vibrațiile persoanei cu ajutorul unui dispozitiv, el pregătea apa hado în care transfera informația necesară pentru corectarea acestora. Esența ființelor pământene o reprezintă apa, corpul nostru fiind alcătuit aproximativ 70% din apă. Prin urmare, influențând apa, influențăm și alte ființe.
Pătrunzând în particulele subatomice ale corpului, apa oprește efectul vibrațiilor negative.Cam același mecanism stă și la baza descântecului nostru popular.
Cuvintele sunt o formă de vibrație. „Deși cuvintele diferitelor limbi s-ar putea să aibă înfățișare sonoră sau grafică diferită, ele sunt toate formate în conformitate cu principiile naturii.” Este vorba de cuvintele vechi, fundamentale ale unei limbi.

„Cunoașterea faptului că toate cuvintele provin din vibrațiile universului ar trebui să ne ajute să vedem că noi toți suntem unul și același lucru.”

Inițiatul geto-dac Zamolxis știa acest lucru, iar medicina sa holistică se baza întru totul pe el. Descântătoarea de la țară, deși nu are idee de „pachete de energie”, „vibrație” și „interconectare cuantică”, acționează din vremuri imemorabile în spiritul acestora. Ea ține ulcica în mână și descântă apa. În acel moment comunică apei, cu ajutorul cuvintelor, adică al vibrațiilor, un mesaj pozitiv de însănătoșire.
După care i se dă bolnavului să bea din ea ori este stropit. Masaru Emoto a emis chiar o teorie proprie, bazată pe vibrația cuvintelor și cristalele formate de apă: „Fenomenele dezastruoase sunt rezultatul dezechilibrelor apărute în energia iubirii și a recunoștinței.”
Se pare că baba Ileana, cu puterea cuvintelor vechi, restabilește echilibrul dintre aceste energii, care, după părerea cercetătorului nipon, „constituie forțele esențiale în viața noastră”, iar când sunt șoptite apei, ea formează cele mai frumoase cristale.
Când nu este folosită apa, se folosește intenția sau gândul direcționat. Descântătoarea recită o formulă magică moștenită de la strămoașa sa din neolitic. Restul este fizică cuantică. Mici pachete de energie vibratorie și capacitatea lor de a se influența reciproc de la orice distanță. „Noile modele de conștiință descriu intenția ca pe o entitate capabilă să depășească granițe fizice de orice fel. Intenția pare să fie ceva asemănător cu un diapazon, care face diapazoanele altor lucruri din univers să rezoneze pe aceeași frecvență.
După ce aflăm acest lucru, nu ne mai mirăm că bătrâna Ileana Vaman din satul Frumosu, ultima descântătoare de nevăstuici din Bucovina, își rostea descântecul deasupra vasului cu apă neîncepută lângă vatra propriei case, iar calul se însănătoșea în alt capăt de sat, în grajdul stăpânului său.

Autor: Iulia Brânză Mihăileanu
Sursa: http://uti24.ro/

NOTA
Articolul este extras din cartea CREDINȚE MAGICE GETO DACICE, de Iulia Brânză Mihăileanu (1955-2017). Autoarea „era o bună româncă din Basarabia. S-a născut la 2 decembrie 1955, în satul Mihăileni-Râşcani, fiica unui cioban român, singurul din sat care ştia să scrie cu litere, caractere latine, şi se semna numai cu litere latine, dar care fusese omorât în bătaie de persoane necunoscute – crimă rămasă neelucidată. Şcoala primară şi liceul le-a urmat la Mihăileni şi Râşcani, iar apoi a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Chişinău”.(sursa: crainou.ro)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.