Se încearcă îngroparea dosarului Coldea într-o groapă mai adâncă decât cea a Marianelor
Scandalul generalului Coldea tinde să intre pe îndelete într-o pâclă groasă aruncată peste dosarul de corupție și fraudă în care au fost agățați foștii tartori ai serviciilor secrete românești, generalul Florian Coldea și generalul Dumitru Dumbravă, unul șef operativ al SRI, celălalt șeful Direcției Juridice a SRI și părintele „Câmpului Tactic” din Justiție. Iar culmea!
Paravanul de fum este aruncat exact de cei care ar trebui să cerceteze cu diligență acest dosar și să ajungă până în dedesupturile sale, adică procurorii DNA. În special Iorga-Moraru, procurorul de caz, care n-a catadicsit să le facă o percheziție informatică și materială la domiciliile celor doi, deși avea la dosar denunțuri și înregistrări, precum și martori, probe care în cazul oricui altcuiva duceau la arestarea preventivă pentru cel puțin două-trei luni.
Așa, celor doi capi ai mafiei statale a serviciilor de informații au încasat doar controale judiciare, fără a fi deranjați cu săpături ale DNA după dosarele și probele strânse de cei doi în zeci de ani despre tot ce s-a întâmplat important și nelegiuit în statul român, începând cu perioada Timofte(fostul director SRI) de pe vremea președintelui Ion Iliescu. Jurnalistul Cornel Nistorescu a scris ieri un editorial relevant în această privință:
Cazul Coldea-dosar național de importanță majoră
(…)Cazul generalului Coldea este un dosar complicat, încă ținut „la rece” într-o casă de fier a statului român.
Vă dați seama ce secrete ascunde dacă și Luluța Kovesi se simte amenințată și tremurînd de frică?
Ce a căutat Florian Coldea la Șantierul Naval de la Mangalia?
Ce amestecuri are SRI în conceperea și gestionarea softului CNAS, ce rol au avut SRI și tandemul Maior-Coldea la înființarea și funcționarea unor partide politice?
Dar la preluarea Realității TV și în funcționarea unor site-uri și televiziuni?
Nu are rost să mai reiau lista de nenorociri apărute în prestația lor din „cîmpul tactic”.
Nenorocirea deputatului PSD Ion Stan rămîne cap de afiș. Ce rol au jucat Florian Coldea și George Maior în această nebunie perturbatoare în funcționarea statului român?
De unde a început și cum?
Circulă o poveste rămasă în ceață. Cică ar fi existat informații și rapoarte din interiorul SRI privitoare la banii negri cu care ar fi operat Florian Coldea în perioada sa de început. Vestea ar fi ajuns la Radu Timofte (atunci, director SRI) și acesta ar fi dispus un flagrant.
La deschiderea dulapului de serviciu a lui Florian Coldea, ar fi fost găsiți peste 200.000 de dolari. Radu Timofte ar fi dispus începerea unei cercetări și a unui dosar disciplinar, dar totul a fost stopat în urma intervenției unui ofițer american care ar fi invocat o colaborare importantă cu ofițerul român. Cică gringo ar fi invocat un join venture!
De aici ar fi pornit pentru prima dată un lung șir de întrebări.
Pentru cine lucrează Florian Coldea?
Pentru ce alt serviciu străin?
Pentru unul american sau pentru unul francez care i-ar fi adus și Legiunea de Onoare?
Ce „bucurii” necurate i-ar fi făcut lui Traian Băsescu?
Cît de curată a fost utilizarea banilor cash destinați răscumpărării jurnaliștilor români răpiți în Irak?
Cîți din banii negri dirijați de Florian Coldea și gașca au fost destinați pentru operațiuni secrete ale SRI și cîți pentru interese personale, vacanțe, proprietăți, finanțări de media și partide?
Să fie oare printre răspunsurile la aceste întrebări adevăruri incomode pentru instituțiile statului român?
De ce nici un partid și nici un politician cu nume nu inițiază o Comisie parlamentară de anchetă în cazul abuzurilor din SRI? De ce tac precum porcul în păpușoi?
De ce conducerea SRI este mută și nu contribuie cu un pic de lumină în acest scandal?
Chiar nu există oameni în acest serviciu secret care să realizeze că aventurile lui Florian Coldea se preling și peste imaginea SRI și a celorlalte servicii secrete?
Cetățenii români vor înțelege că așa funcționează instituțiile (și nu-i exclus!), că așa se descurcă generalii din vîrful piramidei. Nu cumva acest tip de comportament s-a extins și la județe și în toată rețeaua?
Generalul Dumitru Dumbravă a îngroșat din obraz în fața procurorilor
„Niciodată nu am făcut presiuni pe un judecător sau procuror. Dacă vreun magistrat s-a simțit lezat, îl rog să meargă să denunțe. Nu mi-e frică de nimic. Eu nu am încheiat contracte de consultanță cu nimeni. Nu i-am promis domnului Hideg lucruri care sunt împotriva legii. Nu am comis nicio faptă imorală. Nu m-am întâlnit niciodată cu afaceristul chinez”, a declarat Dumitru Dumbravă în fața jurnaliștilor, potrivit Știri pe Surse.
Libiu Mateescu
Iată și câteva din comentariile interesante din cotidianul la editorialul lui Cornel Nistorescu:
Marele Urs spune: 24 IUN. 2024 LA 13:29
In mod normal,.. La ora asta, după probele existente și gravitate situației, coldea impreună cu toții cei implicați trebuiau să fie in zeghe și la umbră deasă..cu ușa zăvorîtă..Dar romania și normalitatea sunt total opuse,..\coldea are de ciripit, nu ca să scape, pe toții implicați in diferitele mafii, clanuri, infracțiuni de tot felul, acoperite,.de care autoritatea nu vrea să știe, deși vorbește tot satul.
singur spune: 24 IUN. 2024 LA 13:33
In COLONIA americana Romania, NUMAI ce vor americanii se lamureste, si NUMAI CUM VOR ei.
je suis pas Charlie spune: 24 IUN. 2024 LA 13:37
„- „Dosarul Coldea” este eclipsat temporar doar de Campionatul European de fotbal”
Doar tu stai sa-i asculti pe aia care pronunta Kioln si Miunhen. Fotbalul este un joc de curtea scolii pentru care nu-ti trebuie scoala.
Procurorii nu stiu ce sa faca cu dosarul acela care atinge tot ce-i institutie de stat de drept in Romania, asa ca-l „tergiverseaza” pana la eliminare. Intelegi cum vine:
– stiai ce faca aia si n-ai reactionat, esti concediat pentru complicitate;
– nu stiai ce faceau aia, esti concediat pentru nepricepere.
Pkly spune: 24 IUN. 2024 LA 13:49
Intreb si eu, in iEuropa serviciile lor secretoase sunt militarizate precum ale noastre, unde noi avem la varf generali cu cat mai multe stele?
Oare…ar mai fi fost atata tam-tam prin media bastinasa daca acuzatu’ era ‘un civil oarecare’ si nu un general cu atatea stele?!?
Libiu Mateescu spune: 24 IUN. 2024 LA 13:54
Dosarul Coldea este indescifrabil în abisul său conspiraționist pentru că toți erau băgați. De la șef de stat, la premier, la procuror-șef, la președinți CSM și CCR, de ÎCCJ și CA-uri, magnați, lideri de partide, sectoare întregi din Parlament, din instituții coercitive sau financiare ale statului, la rețele mafiote sau șefi de servicii secrete. Toți care contau și mulți care mai contează în structurile de putere ale României erau rotițe în mașinăria denumită generic Coldea, în fapt mașinăria CIA pentru România. Iată de ce nu se va afla nimic, nu va fi condamnat niciodată, dovadă că nu i s-a făcut vreo percheziție informatică, sau una simplă, nu i s-a aplicat vreo măsură judiciară preventivă relevantă. Doar una care să nu-l stingherească. Scandalul se va stinge precum un foc mocnit stârnit în pripă ca să facă un pic de fum, fără intenția de a pârjoli. Coldea stăpânește mult prea multe secrete pentru a fi anihilat. Iată de ce această țară nu mai contează ca una democratică, normală, construită pentru oameni. Este doar o țară a mașinăriilor, a fabricațiilor, a mașinațiunilor, a privilegiaților îmbuibați și a fărădelegilor. Un fel de Columbie a Europei de Est.
- Colhozul vestic spune: 24 IUN. 2024 LA 14:37
- Dragi tovarasi, s-au mai facut greseli, s-au mai facut abuzuri dar mergem neabatut pe cale luminata de UE si NATO! Multumim din inima ambasadorilor si serviciilor straine pentru pretioasele lor indicatii! NATO si UE stima noastra e! (Aplauze puternice).
Diidos spune: 24 IUN. 2024 LA 14:51
Incepem sa intelegem, ca de fapt, totul este o frectie la un picior de lemn, iar toata povestea se va termina cu happy end, cantec joc si voie buna ! |
Se va dovedi ca totul este o calomnie, a unor oameni rau intentionati, indreptata impotriva unui general al Romaniei, cu onoarea nepatata !
Ca, nu s-a facut nicio decindere acasa la dl. Coldea, de organele in drept, este o dovada clara, ca nu exista motive pentru asa ceva ! Asa ca, dragilor, ciocul mic si nasul in perna; justitia romana munceste, in slujba adevarului !
Ce, te joci ? (SIC!)
nu are cine face ceva dreptate , toti sint manjiti si se au la mana unul pe altul , stat mafiot esuat