Revolta unor procurori DNA- mai cer 3.000 de euro la leafă!

Revolta unor procurori DNA- mai cer 3.000 de euro la leafă!

1 67

Procurori DNA, plătiți cu salarii de peste 5.000 de euro lunar, au dat în judecată instituția şi cer salarii ca în Parchetul European pe motiv de discriminare

Zeci de procurori DNA, în frunte chiar cu unul dintre adjuncții procurorului şef, Silviu Paul Dimitriu, au dat în judecată instituţia şi cer ca salariile să le fie aliniate cu cele ale colegilor delegaţi în Parchetul European (EPPO), scrie G4Media.

Salarii de 48.000 de lei pe lună
Procurorii reclamă că colegii lor din EPPO au un salariu lunar de aproximativ 8.000 de euro , în timp ce ei câştigă, în medie, în jur de 5.000 euro, deşi ar avea aceleaşi condiţii de angajare, aceleaşi competenţe, aceleaşi drepturi şi facilităţi şi fac aceeaşi muncă.
Acţiunea pornită pentru „calcul drepturi salariale” a fost înaintată pe 15 mai la Tribunalul Bucureşti, unde a fost înregistrată la Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări de Muncă, în materie de „Litigii de muncă”, potrivit documentelor consultate de G4Media. Acţiunea se află în procedură prealabilă, neavând, încă, termen stabilit pentru începerea dezbaterilor.
Pârâţii sunt Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), iar reclamanţii sunt 43 de procurori DNA care cer instanţei să constate că ar fi discriminaţi, pentru că sunt plătiţi mai prost decât procurorii delegaţi în Parchetul European (EPPO).
Cei 43 de procurori reclamanţi se plâng că procurorii EPPO au un salariu lunar de aproximativ 8.000 euro, în timp ce ei câştigă, în medie, în jur de 5.000 euro, deşi ar avea aceleaşi condiţii de angajare, aceleaşi competenţe, aceleaşi drepturi şi facilităţi şi fac aceeaşi muncă, în condiţiile în care combaterea fraudelor la regimul fondurilor europene intră şi în competenţa DNA.
Ei cer instanței să oblige DNA să le plătească diferenţele salariale, începând de la înfiinţarea instituţiei europene de anchetă, din 1 iunie 2021, plus dobânzi penalizatoare şi indice de inflaţie până la plata efectivă.
Până la această oră nu există un punct de vedere oficial din partea DNA și nici din partea procurorilor „revoltați” din listă sau a adjunctului de la DNA, Silviu Paul Dimitriu. (H.D.R.)

COMENTARII

  1. pentru dosare facute prost intentionat cu fapte inexistente ca sa fie respinse si sa scape hotii lor , pentru asta vor marire

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.