Inainte de toate, sa fii Om!

Inainte de toate, sa fii Om!

0 98

E greu, dificil și mai ales unii zic că e pierdere de vreme. Să fii Om!
Să dai din tine celorlalți. Celor ce sunt în nevoi, în dureri, în situații grele ce par fără ieșire.
Să dai timp! E cel mai greu de oferit în zilele noastre. E cel mai prețios! Pentru că oferind timp, dai din tine și sufletul tău.
În lumea în care trăim azi, totul pare de vanzare. Trocul e la mare putere. Foarte rar oamenii stau să se gandească că timpul dă timpului timp!
Ca să vină lumina în viața celor neputiincioși. Timpul și blândețea aduce tihna.
Timpul, cuvântul bun, blândețea și loialitatea sunt atribute ale Omului. Atribute îngerești! Toți le doresc, însă câți sunt în stare să le dăruiască? Calea asta e grea. Poate cea mai grea și cea mai îngustă!
E cărarea Lui Hristos. Foarte puțini sunt în stare să meargă pe ea. Mulți încearcă! Dar nu reușesc. Li se pare pierdere de vreme căci nu e vorba despre ei.
În general oamenii se vor eroi sau legende. Nu devin nici una, nici cealaltă! Și ei știu asta. Îi doare! Căci e vorba despre ei. Despre ce-și doresc, cum își doresc și mai ales cum se raportează la ceilalți. Nu știu ce pierd și câtă bucurie îți aduce smerenia de a sluji. Fără să astepți nimic în schimb. Să fii doar asemeni Lui. Cu multă iubire și iertare! Adică cu și prin Legea Harului!
Să slujești fără vreun câștig, să iubești când ești urât, să dai bucurie celui ce te-a injosit, tradat, lovit. Să dai din tine și din timpul tău! Așa ar trebui să funcționăm toți! Nu numai Sfinții! Ca ei s-au facut asemeni Lui după Har!
Să ne oprim din goana nebună după lucruri materiale și iubirea de sine.
Să ne gândim că toate trec și totul e “doar deșertăciune”!
Să învățăm să fim Oameni între oameni. Să împărtășim dragoste duhovnicească și putere.
Să fim asemeni Celui ce ne-a spus “să ne iubim unii pe alții, așa cum v-am iubit Eu pe voi”!
Pe apostolii neamurilor! Chiar dacă L-au lasat singur! Iubirea Lui ne-a arătat că se poate!
Să facem și noi la fel.
Necondiționat!
Asta înseamnă să fii OM.
Altfel, suntem doar oameni. Mici, cu pretenții mari.
Harul Domnului cu voi, cu toți! Amin!

Autor: Zoe Dantes
Sursa: facebook.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.