„Adunarea Națională(Le Pen) Ante Portas!”, declamă disperat imberbul prim-ministru progresist al Franței

„Adunarea Națională(Le Pen) Ante Portas!”, declamă disperat imberbul prim-ministru progresist al Franței

0 43

Decizia dezastruoasă a președintelui progresist al Franței, Emmanuel Macron, de a dizolva Adunarea Națională(Parlamentul francez) după Victoria Dreptei franceze și de a invalida voința poporului exprimată prin votul pentru schimbare, a dus la o reluare a alegerilor libere cu un rezultat și mai catastrofal pentru partidul prezidențial macronist, coordonat din umbră de Rothschild, aripa franceză a clanului. Practic, sfidarea voinței populației duce de regulă la o radicalizare a opțiunii acesteia, iar acum președintele Macron imploră Stânga franceză, reprezentată de Noul Front Popular, să vină într-o alianță cu blocul său progresist, pentru a contracara venirea la puterea guvernamentală a Adunării Naționale, fondată de Le Pen.
Ridicolul în care s-a scufundat establishmentul progresist al Franței a culminat cu chemarea disperată la uniune progresistă și globalistă a premierului Franței, Gabriel Attal, avertizând că „Rassemblement National Ante Portas!”, adică Dreapta Franceză este în fața porților Puterii progresiste, achiziționată demult de interesele globaliste ale transnaționalelor și ale Bruxelles-ului. Iar mai nou subsumată până la slugărnicie intereselor beligerante ale lui Zelensky, susținut din umbră de dinastia Rothschild din Franța. Victoria istorică a partidului lui Le Pen întregește tabloul revirimentului european al Dreptei naționaliste antiprogresiste, victorioasă în Italia, Franța, Germania, Austria, Slovacia și Ungaria. O venire la putere a dreptei franceze ar arunca în aer susținerea națională a principalelor țări de pe continent față de Comisia Europeană, ce urmează a fi condusă tot de controversata Ursula Leyen, dar și față de războiul ucrainean fratricid între rușii moscoviți și rușii kieveni. Iar o victorie a lui Donald Trump în cursa prezidențială pentru Casa Albă ar însemna înfrîngerea categorică a globalismului, a progresismului neomarxist, a islamismului, a ecologismului corporatist și a LGBTQ+-ismului mondial. Ar însemna o resetare majoră geostrategică și politică mondială, cu importanță istorică colosală pentru următorii zeci de ani.

Victorie repetată a Dreptei franceze după lovitura de stat prezidențială a lui Macron
Adunarea Naţională (Rassemblement National, RN), formaţiunea condusă de tânărul Jordan Bardella, s-a clasat detaşat pe primul loc duminică în turul întâi al alegerilor legislative istorice din Franţa care ar putea deschide uşile puterii extremei drepte pentru prima dată după cel de-Al Doilea Război Mondial, comentează AFP. Cu 34-34,2% din voturi, RN şi aliaţii săi devansează coaliţia de stânga a Noului Front Popular (NFP), care obţine 28,1-29,1%, cu mult în faţa taberei lui Emmanuel Macron (20,3-21,5 %), la acest vot marcat de o creştere semnificativă a participării, indică două sondaje. Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut duminică o „mare uniune democrată şi republicană” în al doilea tur al alegerilor legislative din Franţa în faţa partidului de extremă dreapta Adunarea Naţională (Rassemblement national, RN), care s-a clasat detaşat pe primul loc în primul tur al acestui scrutin, relatează AFP, potrivit Știri pe Surse.

Blocul macronist șters de francezii nemulțumiți de progresism
„Participarea crescută la primul tur (…) demonstrează importanţa acestui vot pentru toţi compatrioţii noştri şi dorinţa de a clarifica situaţia politică”, a spus preşedintele francez, potrivit unui comunicat. „În faţa Adunării Naţionale (Rassemblement National, RN) a venit timpul pentru o mare uniune, clar democrată şi republicană, pentru turul doi”, a adăugat el. Update: Francezii „au dat un verdict fără apel” în primul tur al alegerilor legislative, a declarat duminică seara Jordan Bardella, liderul extremei drepte, al cărei partid Adunarea Naţională (Rassemblement National, RN) s-a clasat detaşat pe primul loc, relatează AFP. Al doilea tur al alegerilor legislative din 7 iulie va fi „unul dintre cele mai determinante din întreaga istorie a celei de-a Cincea Republicii”, fondată în 1958, a adăugat el, dând asigurări că doreşte să fie dacă va câştiga „premierul tuturor francezilor”, „un premier de coabitare care respectă Constituţia”, dar „intransigent”. „Blocul macronist” este „practic şters”, a afirmat, la rândul ei, lidera RN, Marine Le Pen. Francezii şi-au arătat „dorinţa de a întoarce pagina celor şapte ani de putere dispreţuitoare şi corozivă” a şefului statului Emmanuel Macron, a spus Le Pen, aleasă în primul tur în circumscripţia sa din Nord. Ea le-a cerut, de asemenea, francezilor să acorde RN „majoritate absolută”

Premierul Franţei, Gabriel Attal, a declarat că Adunarea Naţională (AN) este la „porţile puterii”,
Exit-poll-urile acordă AN 34% din sufragii, pe locul doi fiind clasată coaliţia de stânga cu 28%, iar pe locul trei alianţa centristă a premierului Attal şi a preşedintelui Emmanuel Macron, cu 22%.
Gabriel Attal îi îndeamnă pe alegătorii francezi să nu acorde extremei drepte nici măcar „un singur vot” în al doilea tur de scrutin, „Dragi compatrioţi, democraţia şi-a spus cuvântul, iar poporul francez a plasat Adunarea Naţională şi aliaţii săi în vârf, eliminând pur şi simplu blocul lui Emmanuel Macron”, a spus Marine Le Pen, potrivit Știri pe Surse.

Progresiștii de stânga și musulmanii încearcă tehnici insurecționale pentru a invalida alegerile
Dar frustrarea politică legată de starea economiei Franței și de rolul țării pe scena mondială a fost egalată de manifestanții furioși, care au început deja să își distrugă propriile orașe, notează Daily Mail. La Paris, în special, mulțimi de oameni au aprins deja rachete de semnalizare, au spart vitrine și au aprins focuri în orașul istoric, care va găzdui Jocurile Olimpice în doar 25 de zile.
Orașele din Franța „ard” din nou, activiștii militanți ieșind în stradă pentru a protesta violent față de rezultatele primului tur al alegerilor anticipate, în urma cărora partidul de dreapta Adunarea Națională a obținut cele mai multe voturi. Protestatarii sunt în cea mai mare parte susținători ai alianței stângii radicale, Noul Front Popular, situat pe poziția a doua în intențiile de vot, inclusiv din rândurile populației musulmane tinere, conform Știri pe Surse.

Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.