La mintea cocoșuluI – mintea, teorema și adevărul!

La mintea cocoșuluI – mintea, teorema și adevărul!

0 113

Există o veche considerație populară care spune că fiecare om înțelege doar atât cât îl duce capul.
Nici nu e nevoie să demonstrezi acest lucru. E o axiomă.
Să presupunem că ai vrea să explici Teorema lui Pitagora unui aborigen australian… cum faci?
Omul nu a auzit în viața lui de geometrie. Și nici nu a avut vreodată tangență cu ea. Pur și simplu este imposibil.
Dar acesta încă nu este cel mai delicat lucru!
Acum să presupunem că încerci să explici aceeași teoremă unui individ care nu a învățat din geometrie decât cercul. El va fi complet confuz…
Știe ce înseamnă geometria, dar nu are nici cea mai vagă idee despre ceea ce vorbești tu. În cel mai bun caz va căuta să reducă informația la ceea ce el știe deja.
Și cum formulele triunghiului nu au prea mare legătură cu formulele cercului… va înțelege complet aiurea ceea ce ai tu de spus…
Evident că exemplu este forțat… dar este suficient pentru a sublinia ideea. Nu e o demonstrație… ci doar un exemplu. Exact așa cum spuneam mai devreme, chestia asta este o axiomă.
Mintea umană nu poate opera cu concepte pe care nu le are. E logic. Însă nu aici voiam să ajung eu. Nu are niciun sens să discutăm despre un lucru evident.
Însă ceea ce mă uluiește cu adevărat este faptul că, deși toți putem cădea de acord asupra acestui principiu, nimeni nu vrea să admită că i se aplică personal. Fiecare dintre noi are impresia că înțelege perfect adevărul.
Toți credem că avem dreptate și că numai noi vedem realitatea în mod obiectiv. În mod natural și inconștient reducem informația din jurul nostru la ceea ce mintea noastră poate înțelege.
Sunt extrem de puțini oameni care pot ridica din umeri și să admită că sunt depășiți de nivelul informației…
Consecința acestui fapt este că, indiferent cât de inteligent și abil ai fi, atunci când mintea ta a atins un nou nivel, îți este cu desăvârșire imposibil să transmiți informația celor de la nivelele inferioare.
Oricum nu vor înțelege. Mintea lor nu este pregătită să înțeleagă. Vor reduce totul la ceea ce ei pot înțelege. Vor aduce instinctiv informația la nivelul lor.
În mod ironic, ajungem la o altă vorbă din popor: „E la mintea cocoșului”. Cocoșul întotdeauna va reduce totul la mintea sa… și va fi mândru de lucrul acesta!
Pentru cea mai mare parte din viața mea am fost și eu un astfel de individ…

PS
Vă dați seama ce surpriză uriașă ar avea Iisus Hristos dacă ar veni astăzi… și ar vedea ce au înțeles oamenii din învățătura Sa?
Asta mi se pare mie aroganța supremă; să fim convinși că știm ceea ce vrea Dumnezeu.
Este ca și cum am crede că suntem la același nivel de înțelegere cu Dumnezeu. Este ceva echivalent cu rebeliunea lui Satan…

Autor: Artin Side
Sursa: facebook.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.