Revolta maselor. Ghid de întrebuințare (2)

Se spune că ieșind din sala în care au scris constituția SUA părinții fondatori au fost întrebați care este sistemul de guvernare prevăzut în textul constituțional. Răspunsul dat de Benjamin Franklin a fost scurt și tăios: o republică – dacă o veți putea păstra. Desigur nu au știut să o păstreze, au descoperit curând că votul poate fi folosit ca un intermediar – ca un proxy – către banii din buzunarul vecinului, că votul este un mecanism aparent aseptic prin care putem să-i furăm aproapelui nostru truda. Poporul a învățat să folosească mecanismele democratice pentru a-și asigura accesul la finanțele statului, într-un secol de democrație redistributivă bugetele publice au crescut de la 5-7% (din care mai bine de jumătate era bugetul apărării) către 50% din GDP. Democrația a reușit să socializeze statele – aflate până la centralizarea politică petrecută în a doua jumătate a secolului XIX – în proprietate privată a diverșilor aristocrați gonflând aparatele administrative ale acestora către dimensiuni și nivele de ineficiență pur și simplu monstruoase. Practic toți indicatorii economici – de la rata economisirii, la cea a inflației, nivelul datoriei publice sau a celei private devoalează esența nihilistă a proiectului democratic dar și destinația finală a democrației, acesta fiind precursoarea socialismului.
Este tragic faptul că administratorii statului, tehnocrații gen Macron sau von der Leyen încearcă să corecteze, să îngrădească administrativ – adică managerial – instituțiile democrației fără a umbla la cauza fundamentală a problemei – anume proprietatea publică asupra statului.
Vor eșua așa după cum va eșua revolta doamnei Le Pen care încearcă să-i strângă pe francezi în numele naționalismului în jurul tricolorului – adică în jurul unor simboluri și valori izvorâte din monstruozitatea criminală a Revoluției Franceze, Revoluția Franceză reprezentând sursa răului în politică, poarta prin care diavolul a pătruns în istorie.
Revolta maselor care se simt reprezentate mai degrabă de doamna Șoșoacă decât de dl. Ciucă este de înțeles. Au distrus bunăstarea, civilizația și capitalul înaintașilor – s-au împrumutat până și de la proprii copii și nepoți.
Puse în fața limitărilor impuse de sistemul administrativ și birocratic care încearcă să gestioneze dezastrul masele revoltă. Manualul de istorie asimilat în școala publică nu le oferă vreo altă soluție.

Să reluăm, pe scurt, istoria ultimii jumătăți de mileniu.
Acum jumătate de mileniu Europa era compusă din nu mai puțin de 1400 de jurisdicții cu un grad mai mare sau mai mic de autonomie.
Diverși conți, duci, episcopi, regi și regișori, împărați și orașe stat își disputau contribuabilii care au învățat repede să voteze cu picioarele de fiecare dată când vreunul dintre cei pomeniți mai sus devenea excesiv de abuziv sau de lacom.
Civilizația înflorea, logica proprietății private începuse să producă bunăstare economică.
Proprietarii legitimi istoric ai statelor – diverșii aristrocrați sau prinți ai bisericii – dețineau în proprietate privată teritoriul ce-l conduceau, pentru a-și mări venitul din exploatarea teritoriilor aflate în stăpânire aceștia aveau interesul să atragă contribuabili solvabili, să faciliteze comerțul sau industria.
Bugetele statelor erau undeva în zona de 5-7% din GDP, de obicei o jumătate din bugetul statelor era folosit pentru a întreține soldați. Fiind scumpi aceștia erau valoroși, războiul devenise un soi de menuet fără victime din rândul soldaților sau din rândul contribuabililor.
Dealtfel, războiul global sau mondial era imposibil, acesta era mereu o afacere locală – era mereu vorba de un teritoriu disputat în urma unor neprevăzute dezvoltări din sfera dreptului familiei – căci aristocrații aveau obiceiul de a-și extinde proprietatea prin afaceri matrimoniale în care-și implicau propria familie.
Nu exista politică, în consecință pleiada de pseudo-intelectuali care poluează spațiul public în secolul XXI era inexistentă, existau doar afaceri cu nuanță matrimonială.

Revoluția Franceză a însemnat un regres al libertății și al civilizației, masele au năvălit în istorie, războiul a devenit o afacere în care omul de rând este mereu mai implicat, finanțele statului au explodat căci plebea și-a îndreptat ochii către conducători atunci când pâinea a lipsit de pe masă în vreme ce statul democratic și administrativ a început să producă pe bandă rulantă sicofanți cu pretenții intelectuale pentru a-și legitima puterea.
Totuși, în 1914, înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, nu exista impozit pe venit, moneda era convertibilă în aur sau era realmente manufacturată din metal prețios. Veniturile statului reprezentau în continuare sub 10% din GDP dar timpul deja nu mai avea răbdare căci era mânat din urmă de intelectuali, simptomatică a fost crearea FED – adică a unei bănci centrale – în SUA încă din 1913.
Primul Război Mondial a distrus tot ce mai era de distrus, logica economică a fost înlocuită cu logica democratică – masele au învățat că prin vot au acces la finanțele publice iar prin taxare au acces la bunăstarea vecinului. Democrația a generalizat conflictul și a socializat întreaga societate, politizarea societății a devenit regula și nu excepția. Dacă aristocrații erau proprietarii legitimi ai statelor și încercau să-și mărească profitul de pe urma teritoriilor aflate în proprietate atrăgând oameni productivi și solvabili noii conducători democratici au nevoie de votanți faliți și neproductivi pe care pe care să-i mențină în dependență și minorat politic.
Nu este o întâmplare că imigrația care afectează Europa și America de Nord aduce nu contribuabili ci oameni incapabili să funcționeze independent, oameni care nu contribuie la civilizația occidentală ci la decivilizarea Occidentului.
Istoria este clară, civilizația occidentală este un produs al proprietății private (iar stânga politică are dreptate să o urască), procesul de civilizare al occidentului a fost lent, supușii au plătit cu sudoare și sânge căci aristocrații au fost pure breed – nu s-au lăsat ușor civilizați.

Textul de față este un exercițiu hoppean de delegitimare a democrației și a mecanismelor acesteia.
Revolta sistemului administrativ birocratic împotriva unor personaje de tipul Șoșoacă, Le Pen sau Trump, revolta sistemului pseudo capitalist împotriva unor personaje precum Liz Truss ne arată că există posibilitatea de a-i scoate pe birocrați din birouri, ne arată că acestea pot fi închise, ne arată că până și corporațiile pot fi distruse.
Care să fie deci manualul de întrebuințare a politicienilor populiști apăruți peste tot în Occident?
Ei bine rețeta este simplă, reacționară, constă în esență în punerea între paranteze – ca accident criminal și decivilizator – a Revoluției Franceze. Esențială este însă presiunea continuă, graduală, mutarea atenției către obiective morale, realiste, mereu și mereu mai ambițioase.
Dacă elita tehnocrată vrea război răspunsul moral și politic vandabil este firește pacea. Dacă inflația este pe agenda politică a zilei, replica morală și realistă adresată celor care vor integrare monetară este că inflația este un rezultat al integrării monetare, că răspunsul la inflație este o mai mare fragmentare monetară.
Putem atrage de partea fragmentării monetare politicienii populiști arătându-le în mod moral și corect că pot beneficia direct de pe urma emiterii fracționare de monedă și de pe urma efectului Cantillon în vreme ce în prezent beneficiarii emiterii monedei euro sunt în Bruxelles, putem explica faptul că fragmentarea monetară este preferabilă pentru omul de rând în comparație cu centralizarea monetară.
Mai apoi putem atrage de partea noastră noile generații spunând chestiuni atractive dar mai ales morale, adevărate și fezabile, anume că standardul aur este singurul moral, cu adevărat dezirabil, că acesta este posibil și că noile tehnologii informatice (blockchain) și metalurgice fac posibile dezvoltări cel puțin la fel de interesante precum bitcoin.
Dacă elita tehnocrată vrea imigrație trebuie susținut moral, corect și politic vandabil faptul că imigranții scad veniturile celor mai săraci dintre noi, că imigrația pune o presiune constantă asupra nivelului chiriilor iar prin intermediul chiriilor pune o presiune constantă asupra proprietății imobiliare făcând-o mai puțin accesibilă propriilor noștri copii. Depinzând de context puterea politică trebuie fărâmițată (dacă este vorba de instituții tehnocratic globaliste în genul UE) sau dimpotrivă, exaltată.
Dictatori precum Putin sau Lukashenko ar trebui încurajați să nu piardă timpul, să instituie mecanisme ereditare de conservare a puterii căci o dictatură personală este mereu preferabilă statului democratic și administrativ, un dictator lipsit de ideologie este mai aproape de logica proprietății private decât pleiada de administratori și de sicofanți pseudo-intelectuali care populează regimurile democratice, o dictatură personală poate ușor evolua către un regim monarhic – o continuare sui generis de peste secole a tradiției occidentale întreruptă de Revoluția Franceză.

În occident este esențială demantelarea statului administrativ, a birocrațiilor ce există independent de puterea politică este esențială înlocuirea birocraților și a tehnicienilor cu politicieni aleși.

Cum sursa puterii politice este mereu locală acesta este cea mai pașnică cale către revenirea la regiunile istorice în care am învățat să trăim vreme de secole. Subliniem încă o dată faptul că politicienii populiști pot fi ușor convinși să folosească în folos propriu emisiunea fracționară de monedă ca și efectul Cantillon, fragmentarea monetară are ca consecință imediată apariția unor centre de putere locale, mai apropiate de cetățean.
Așa cum am arătat mai sus, revenirea la monedele naționale este un prim pas pentru revenirea la standardul aur, standardul aur fiind esențial atunci când dorim să-i lipsim pe birocrați și pe politicieni de puterea ce o au asupra noastră.
Este esențial să ne implicăm, să participăm la proiecte gen AUR să avem succes, să schimbăm treptat discursul public, să contribuim la schimbarea valorilor publicului și apoi să migrăm mereu și mereu către proiecte din ce în ce mai marginale, către proiecte gen Șoșoacă atunci când succesul ucide germenele de radicalism care ne-a atras inițial către AUR.
Este esențial să ne propunem în mod realist obiective plauzibile și este esențial să migrăm mereu către altele noi pe măsură ce avem succes, este esențial ca succesul să ne păstreze dorința și voința de a fi radicali, de a nu face compromisuri cu statul administrativ.
Este esențial să avem așteptări realiste, nu trebuie să ne dorim ca liderii noștri să fie modele de moralitate și înțelepciune, nu trebuie să-l judecăm pe dl. Trump așa după cum îl judecăm pe cel pe care fiica noastă îl dorește ca soț, elucubrațiile New Age produse de doamna Șoșoacă sunt irelevante în context.
Politicianul populist este un instrument, este o bâtă și nu un ideal politic, idealul politic este redescoperirea civilizației, este posibilitatea unei societăți situate în afara politicii.
Este esențial să ne concentrăm asupra a ceea ce este important, este important să ne asumăm excluderea din lumea bună, să fim mereu de partea radicală a baricadei căci este vorba de lumea în care vor trăi copiii noștri, este o datorie morală să nu le lăsăm acestora bătălii pe care le putem duce noi înșine.
Este esențial să ajutăm la crearea unor comunități locale puternice în care guvernarea să semene din ce în ce mai mult cu un sistem de reguli ale proprietății private, este esențial să încercăm să le transmitem copiilor noștri valorile în care credem.

Autor: Ovidiu Ionescu
Sursa: roexit.info

Share on Facebook

Tweet

Follow us