Vinovații pentru criza energetică
Este o perioadă în care se discută intens, și pe bună dreptate, despre incapacitatea României de a face față provocării energetice. Cu precădere vorbim despre energia electrică. Importăm mai mult decât exportăm și, ceea ce este mai grav, pentru a supraviețui, importăm la cel mai mare preț din Europa. Pe care-l plătesc cetățenii.
Cine este de vină?
Prima tentație este să ne uităm cu mânie la ministrul Energiei. La Sebastian Burduja. Exact așa cum a făcut zilele trecute premierul Marcel Ciolacu, mustrându-l pentru faptul că nu a organizat stocarea energiei atunci când o aveam, pentru a o putea utiliza la „vârf de sarcină”.
Nu pot fi de acord cu asemenea critici lansate în momente de criză, atunci când premierul, strivit de una sau alta dintre realitățile unei economii șchioape, simte nevoia să paseze răspunderea pe umerii unuia sau altuia dintre membrii Cabinetului său, de preferință provenind din PNL.
Realitatea este alta și trebuie să o decontăm într-un mod cât se poate de cinstit.
În toate domeniile legate de energie, începând cu petrolul, gazele naturale, continuând cu energia eoliană și cu cea atomică, pentru care există suficiente resurse, și terminând firește cu energia electrică, România a oferit și oferă una dintre cele mai bogate resurse din Europa. Fără niciun fel de glumă, ea ar fi putut deveni și încă mai poate deveni unul dintre cei mai mari exportatori de energie ai continentului.
Și culmea este că la momentul loviturii de stat din decembrie 1989 această țară dispunea de o bază energetică de invidiat. Era una dintre moștenirile regimurilor Dej și Ceaușescu. Profitând de existența unor bazine hidroenergetice unice în felul lor în Europa, România avea posibilitatea, și până la un punct a și valorificat-o, de a utiliza cursurile unor râuri, dar și a fluviului Dunărea, pentru a genera cantități mari de energie electrică.
Dispunând de uraniu, dar și de alte facilități, am putut crea Nuclearelectrica, preconizată pentru a pune în funcțiune patru reactoare. Dintre care doar două au putut fi finalizate în toți acești ani, deși am avut la îndemână fundațiile, tehnologia și specialiștii necesari pentru a finaliza acest megaproiect.
Am produs în cantități mari energie electrică și utilizând gazele și combustibilii fosili și aveam la dispoziție mijloacele necesare pentru ca și această energie să fie verde, deci nepoluantă. În fine, particularitățile reliefului României au permis și permit instalarea pe scară largă a centralelor eoliene.
Mai nou, în lume s-a dezvoltat și utilizarea energiei solare prin intermediul panourilor fotovoltaice, iar pe teritoriul României pot fi dezvoltate așa-numitele ferme solare.
Aveam și avem în continuare toate condițiile pentru a deveni din importatori exportatori și pentru a înregistra profituri uriașe din comercializarea energiei electrice.
Și atunci ce ne lipsește?
În cei 34 de ani care s-au scurs de la lovitura de stat din decembrie 1989, în loc să valorificăm baza energetică pe care am moștenit-o, noi, în bună măsură, am distrus-o.
Sau pur și simplu am ignorat-o.
Ce ne lipsește pentru a ne reveni în acest domeniu nu este un vinovat care să fie eventual crucificat politic, gen Sebastian Burduja, ci cu totul și cu totul altceva.
Ne lipsește viziunea.
Ne lipsește un plan pe termen lung.
Un proiect de țară în acest domeniu.
Ceea ce înseamnă că ar trebui ca guvernul aflat în exercițiu să elaboreze o strategie pe termen lung în acest domeniu. Făcând apel, așa cum este și firesc, la specialiștii pe care îi avem în Academia Română.
Sau în învățământul de profil.
Un program cu etape clare, susținut de întreaga clasă politică, pentru că ar fi un program de țară și nu un simplu teren de dispute, și care pas cu pas să fie realizat și de guvernele următoare, oricare ar fi ele. Prin sacrificarea rituală în piața publică a lui Sebastian Burduja nu realizăm nimic.
Și nici așteptând ca el să facă ceea ce nu poate realiza decât o coaliție din care să facă parte mai mulți membri ai Guvernului, toate partidele politice și un număr mare de specialiști pe care îi avem, din toate domeniile implicate.
Altfel putem rata și acest prezumtiv proiect de țară, la fel cum am ratat și proiectul generos, în principiu, al „României educate”.
Autor: Sorin Roşca Stănescu
Sursa: corect-news.ro
