România ar fi doborât drone rusești în spațiul aerian ucrainean

România ar fi doborât drone rusești în spațiul aerian ucrainean

0 94

Visegrad 24, publicație specializată în problemele de răzoi, susține că România ar fi doborât dronele rusești care au pătruns sau se apropiau periculos de mult de teritoriul țării noastre. Potrivit sursei citate, este posibil ca dronele să fi fost doborâte chiar în spațiul aerian ucrainean.
România ar fi utilizat sistemul Gepard pentru a doborî aceste drone ”rătăcite” ale Rusiei.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a confirmat, miercuri , că o parte din dronele lansate de Federația Rusă în noaptea de marți spre miercuri către portul ucrainean Ismail, aflat la Dunăre, au căzut pe teritoriul țării noastre, conform Știripesurse.
Menționăm că, în ceea ce privește investigațiile începute ieri, 24 iulie, de către specialiști din cadrul MApN, SRI și MAI, până la acest moment, la prima dintre cele trei locații identificate ca posibile zone de incidență, din proximitatea localității Plauru, județul Tulcea, au fost identificate resturi de la o dronă de proveniență rusească de tip Geran1/2 (Shahed). Cercetările vor continua și astăzi (n.r. ieri), pentru acoperirea întregii zone. Facem precizarea că toate locațiile identificate drept posibile zone de incidență se află în afara ariilor locuite, nefiind afectate elemente de infrastructură”.

Șeful Statului Major: România are un sistem de apărare foarte bun
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a vorbit despre ultimele drone căzute pe teritoriul României.ADVERTISING
România are un sistem de supraveghere antiaeriană „foarte bun”, iar rămășițele de drone de proveniență rusească găsite în România sunt, cel mai probabil, rezultatul acțiunilor forțelor armate ucrainene, a declarat, joi, la Constanța, șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.
Avem un sistem de supraveghere foarte bun, din punctul meu de vedere. Proximitatea zonei de conflict poate să genereze și astfel de riscuri. Cel mai probabil, dar nu vreau să speculez, sunt rămășițe de drone care au fost combătute de către apărarea antiaeriană ucraineană”, a spus șeful Apărării.
Potrivit procedurii, a detaliat el, resturile de drone găsite sunt analizate.

NATO: Nu avem date despre un atac intenționat
NATO a anunțat joi că nu are niciun indiciu că resturile de drone de proveniență rusească găsite în România sunt dovada unui atac intenționat asupra teritoriului NATO, dar a atenționat cu privire la acțiuni ”iresponsabile și potențial periculoase”, relatează agenția de presă Reuters, potrivit Agerpres.
Deși NATO nu are nicio informație care să indice vreun atac intenționat al Rusiei împotriva teritoriului aliat, aceste acte sunt iresponsabile și potențial periculoase”, a declarat un purtător de cuvânt al Alianței într-un comunicat.
Textul adaugă că în ultimele zile NATO și-a intensificat măsurile de supraveghere și monitorizare în regiunea Mării Negre, inclusiv prin patrulare aeriană.
Joi, România a intensificat controlul militar și supravegherea spațiului său aerian, după ce au fost găsite fragmente de drone rusești în județul Tulcea, lângă granița cu Ucraina, îndreptate către infrastructura civilă ucraineană, relatează și Infobae citat de Rador Radio România.
Au fost găsite fragemnte pe teritoriul României. Am raportat și ne coordonăm cu aliații noștri în această chestiune”, a declarat ministrul român de Externe, Luminița Odobescu, pe rețelele de socializare.
Potrivit Ministerului român al Apărării, forțele ruse au atacat „ținte civile și infrastructura portuară din Ucraina în noaptea de 24 spre 25 iulie, în apropiere de granița cu România”, cu drone.
Forțele ucrainene au anunțat joi distrugerea a 25 din cele 38 de drone kamikaze Shahed lansate de Rusia și au raportat intrarea a trei dintre ele la granița cu România.
Atacul a avut printre principalele obiective infrastructura din regiunea de sud a Odesei, care se învecinează cu România la sud-vest.
Ca răspuns, două avioane de vânătoare F-18 ale Forțelor Aeriene Finlandeze au decolat la ora locală 01:32 (22:32 GMT ziua precedentă) de la baza aeriană Mihail Kogălniceanu pentru a controla situația, relatează Ministerul Apărării din România.
Autoritățile au alertat cetățenii județului Tulcea și au început căutarea dronelor căzute pe teritoriul României, subliniind că posibilele zone de incidență sunt în afara zonelor locuite.
Până acum, în vecinătatea municipiului Tulcea au fost găsite fragmentele unui vehicul aerian fără pilot de tip Geran 1/2 de origine rusă.
Ministerul Apărării condamnă ferm aceste atacuri efectuate de Federația Rusă împotriva țintelor și elementelor de infrastructură (ucrainene)”, concluzionează declarația ministerială, potrivit Știripesurse.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.