David Popovici va concura luni, de la ora 21,40, în finala probei de 200 metri liber
David Popovici a încheiat semifinala probei de 200 de metri liber la Jocurile Olimpice, cu timpul de 1:44,53. A fost cel mai bun timp, din semifinale, ceea ce înseamnă că românul va lua startul pe culoarul 4, în finala probei. Ultimul act al acestei probe va avea loc luni, 29 iulie, ora 21:40. După încheierea probei, Popovici se va concentra pe abordarea probei favorite, cea de 100 metri liber.
„Singurul obiectiv pe care îl aveam pentru astăzi era să mă calific în marea finală. M-am calificat primul, nu a fost o cursă ușoară dar nu a spus nimeni că trebuie să fie ușor. Publicul e incredibil, am mai fost la Jocurile Olimpice dar în pandemie nu era public. Mă bucur că acum văd ce înseamnă publicul de la Jocurile Olimpice. Înotul, care la noi în țară nu e un sport atât de popular, umple o astfel arenă, e un stadion acesta. Mă și copleșește, mă și motivează, mă și sperie, mă și entuziasmează. Și pe mine mă sperie cam aceleași lucruri care vă sperie și pe voi. Din fericire, am destul de multă experiență cu concuratul la acest nivel. Sunt om, mă sperie multe lucruri. Fiind aici, la acest nivel, simți că trăiești. Această frică te face să simți că trăiești”, a declarat David Popovici, imediat după ce s-a calificat în finala de 200 de metri liber la Jocurile Olimpice de la Paris.
D.D.