De la flacăra olimpică la flacăra nucleară, o sutime de secundă (1)

De la flacăra olimpică la flacăra nucleară, o sutime de secundă (1)

0 102

După ce organizatorii Olimpiadei de la Paris au umbrit, în chip neașteptat, un eveniment atât de important, etalându-și în fața omenirii stadiul de degradare impus de oculta globalistă –  sau de mai știu eu cine –  flacăra întrecerii, altădată atât de ardentă, a început să pălească, sub privirile contrariate ale acelora care au înțeles exact substratul mesajului satanist. De urmare, controversele aprinse, care au activat lumea dezbinată de realitatea unui timp de nerecunoscut.
În privința României, ca de fiecare dată în astfel de situații, peste somnul în care a cufundat-o obediența, s-a așternut muțenia. Ici-colo, doar câte un preot iritat de nimicnicia împrejurărilor a încercat să ia atitudine; în rest, mai nimic (meritorie intervenția premierului Marcel Ciolacu față de nepermisa nedreptate făcută unei tinere gimnaste).
Și, poate că așa este cel mai indicat, în condițiile în care spectrul înspăimântător pândește de dincolo de perdeaua întunecată a ceții, în dosul căreia unii dintre „elitiști” au înțeles să se exteriorizeze cu o agresivitate de rău augur.
Da, lumea nu mai are răbdare să descâlcească ițele unor manevre, care vor să dea peste cap bunul mers al societății, sub pretextul fals al instaurării unei noi ordini, în care – categoric –  dezordinea constituie dezideratul suprem. Multe, foarte multe fenomene se petrec în imediata noastră vecinătate, ca manifestările obscene, lipsite de sens și de rațiune, să mai suscite interes.

Altceva însă, de o gravitate absolut cardinală, se dezvoltă în chiar interiorul societății umane: pericolul unui altfel de Război Mondial, în care pata întunecată a rațiunii este dată de pericolul nuclear.
O realitate extrem de dură, care nu ține seama de niciuna dintre intențiile și strădaniile decredibilizatei oculte și nici de mult trâmbițata lor „venire a anticristului”, ci numai și numai de voința lui Dumnezeu.
Un Dumnezeu atât de bun și milostiv, a cărui sfântă înțelegere și milă este îndelung forțată cu fiecare gest diavolesc, în plus.
Da – vrem sau nu să recunoaștem – lumea, aflată într-o perpetuă întrecere (cel mai adesea, conflictuală) a ajuns la o răscruce. Și, cu flacăra olimpică în frunte, se zbate într-o intersecție, dincolo de care se deschide o înspăimântătoare prăpastie, un hău în imensitatea căruia, străluce o altfel de flacără: flacăra nucleară, flacăra morții.
Despre protagoniști, ca despre morți: numai de bine, dacă ar mai fi cazul, cu toate declamațiile și asigurările celor ce se erijează în apărătorii democrației și ai drepturilor omului (indiferent de sistemul politic de care apațin; interesele lor proprii constituind, în mai toate cazurile, elementul comun).
Cu siguranță, unii dintre noi vor fi tentați să spună că mai este foarte mult până atunci; iar alții, că așa ceva nu se va petrece niciodată, fiind cu neputință. Tot ce se poate! Niciunul dintre noi nu cred că ar miza o asemenea nenorocire. Din nefericire însă – cu sau fără un Al Treilea Război Mondial – distanța s-a redus atât de mult, încât, așa, cu maximă indulgență, o putem rezuma la o sutime de secundă. Asta, ca să ne menținem în parametrii diferențierilor olimpice; căci, în realitate, n-ar dura nici măcar o miime de secundă pentru ca pământul să fie pulverizat în spațiul cosmic. Oricum, la adăpostul ocrotirii sfinte a Domnului, de dorit ar fi ca altfel să se redrese echilibrul îndeajuns afectat de manevrele unora, care încă se cred dumnezeii omenirii.   

Iată, în continuare, câteva dintre datele, în baza cărora – cu sinceră și justificată îngrijorare – încercăm să ne argumentăm afirmațiile, față de care avem o considerație specială.
Amploarea arsenalului nuclear din zilele noastre, departe de a fi impresionantă, este înspăimântătoare: în urmă cu numai doi ani, în referire la cele nouă puteri nucleare cunoscute (Statele Unite, Rusia, Marea Britanie, Franţa, China, India, Pakistan, Israel şi Coreea de Nord) se estima că dețineau aproape 13.000 de focoase.
În prezent, tot ce se poate, să fie și mai multe, căci: „Toate statele cu arme nucleare își măresc sau își îmbunătățesc arsenalele și majoritatea susțin retorica nucleară și rolul pe care îl joacă armele nucleare în strategiile lor militare. Aceasta este o tendință foarte îngrijorătoare”, declara Wilfred Wan, directorul Programului de arme de distrugere în masă al Institutului pentru Studierea Problemelor Păcii din Stockholm, (S.I.P.R.I.) (sursa: Redacția „Hot News”, 13 iunie 2022).


Mai mult, în raportul american „Nuclear Posture Review” din 2022  se afirmă că atât Rusia, cât și China își dezvoltă arsenalele nucleare, astfel încât, până în anii 2030, „Statele Unite se vor confrunta, pentru prima dată în istoria lor, cu două mari puteri nucleare ca și concurenți strategici și potențiali adversari” (sursa: „HotNews” din 23 iunie 2024).
Față de o asemenea groaznică realitate, putem constata că numărul acestor focoase nucleare nu mai are nicio relevanță, din moment ce puterea unui singur focos este de o mie de ori mai puternică decât bomba de la Hiroșima. Singură Rusia, după câte se spune, ar fi capabilă să distrugă de 448 de ori planeta. Fără comentarii! Totuși, să încercăm o tristă retrospectivă pe tărâmul dezastruos al morții mondiale.
Potrivit celor mai recente statistici, în lume ar fi avut loc 3.027 de războaie, având ca rezultat câteva miliarde de pierderi de vieți omenești (mai mult de jumătate din actuala populație a globului), în cadrul cărora Al Doilea Război Mondial deține întâietatea cu aproape 85 de milioane de victime, secondat de Primul Război Mondial cu peste 65 de milioane de morți.
Dintre toate calamitățile care au lovit omenirea, războaiele au dominat istoria acesteia, fiind, de departe, cea mai cumplită dintre toate catastrofele, cu repercusiuni demografice și umanitare de neimaginat. Iată, de pildă, numai în Marele Război, la „abatorul” de la Verdun și corespondentul său de pe Somme au fost măcelăriți (de ambele părți) 1.200.000 de victime (răniți, morți, dispăruți, în numai câteva zile).
Iar, dac-ar fi să contabilizăm și cei circa 220.000 de mii de oameni uciși, într-o singură zi, în atacurile de la Hiroșima și Nagasaki (70.000, într-o clipită), tabloul dezastrului este, cu adevărat, copleșitor  (date la îndemâna oricăruia dintre cei interesați, care nu mai necesită nicio trimitere în notele de subsol).

Ca urmare, printr-o serie de tratate, acorduri și convenții, marile puteri – în liniștea de după groaznica furtună – s-au angajat ca asemenea fenomene să fie stopate ferm, pentru totdeauna. Dar, cum angajamentele – este cunoscut – se iau în penumbra intereselor, de cum a licărit o rază de lumină peste pacea mormântală, spectrul unor noi confruntări nu s-a lăsat prea mult așteptat și, chiar dacă sub alte și alte forme, a început să-și întindă tentaculele, din ce în ce mai agresiv. Și, uite-așa, începând cu unele state din Orientul Îndepărtat, cu altele din Orientul Mijlociu – îndeosebi – amnarul ruginit de prea multă așteptare a început să scânteieze, în pofida oricăror înțelegeri internaționale și asigurări diplomatice.
De fapt, ca să fim și mai exacți în afirmații, amintim că Tratatul de interzicere completă a testelor nucleare a fost semnat de Rusia în 1996 și ratificat în 2000, iar Statele Unite au semnat tratatul în anul 1996, dar nu l-au ratificat nici până în prezent.
Potrivit acelorași informații, în tot acest complex de nimicire în masă, se pare că Rusia are cel mai mare arsenal nuclear din lume, cu un total de 5.977 de focoase, cu aproximativ 550 mai multe decât Statele Unite.
De asemenea, China se află în plin proces de extindere a arsenalului său, prin construcţia a încă 300 de noi depozite de rachete şi mai multe focoase nucleare care au fost deja alocate forţelor operaţionale (în 2023, Comisia Congresului pentru Poziția Strategică a Statelor Unite a insistat că expansiunea nucleară a Chinei ar trebui să-i determine pe factorii de decizie din SUA să „reevalueze dimensiunea și componența forței nucleare americane”).
Marea Britanie a notificat ridicarea plafonul de arme nucleare, iar Franţa a anunţat lansarea unui program de dezvoltare a celei de a treia generaţie de rachete balistice submarine cu propulsie nucleară, în timp ce – la rându-le – India, Pakistanul şi Israelul îşi extind sau îşi modernizează arsenalele.
Dacă însumăm și cele aproximativ
* 100 de arme nucleare B61 nestrategice desfășurate de SUA în cinci țări europene (Italia, Germania, Turcia, Belgia și Țările de Jos), pe lângă cele încă
* 100, care se află între granițele proprii, precum și cele aproximativ
* 1.558 de focoase nucleare nestrategice ale Rusiei (experții având serioase îndoieli că, din pricina secretului, numărul ar pute fi cu mult mai mare), tabloul materialului nuclear acumulat numai în aceste două state este și mai îngrijorător (sursa: Bulletin of the Atomic Scientists, 2024).

Încă din primăvara acestui an, „Agenția Reuters” – reiterând că Rusia are cel mai mare depozit nuclear din lume – informa, că președintele Putin a avertizat Occidentul că, pe fondul escaladării războiului din Ucraina, „Rusia este pregătită din punct de vedere tehnic pentru un război nuclear”.
De altfel, însăși Federația Oamenilor de Știință Americani (F.A.S.), tot în acest an, se exprima în sensul că Putin ar controla circa 5.580 de focoase nucleare, dintre care 1.710 focoase strategice sunt deja desfășurate:
* 870 pe rachete balistice terestre,
* 640 pe rachete balistice, care pot fi lansate de pe submarine și posibil
* 200 în bazele de bombardiere grele
(cu mențiunea că și aceste date sunt expuse în limitele permise de aceleași rețineri).

În fine, dar nu în ultimul rând, nici SUA nu sunt mai prejos, cu toată strădania Administrației Biden de a „diminua” realizările în domeniu (din aceleași motive de securitate), cunoscut fiind că S.U.A. – deși, după unii ar fi pe locul doi în lume -credem că sunt cam pe același nivel cu Rusia.
Desigur, numărul exact de focoase nucleare, pe care îl deține fiecare dintre cele nouă state posesoare este, categoric, imprecis, din rațiunile precizate, chiar și atunci când datele ne sunt respective ne sunt puse la dispoziție de Asociația de Control a Armelor și  Federației Cercetătorilor Americani, care sunt destul de prudente în estimare.
Totuși, așa, cu titlu de informare, amintim că
* Franța ar deține circa 300 de focoase nucleare,
* Marea Britanie circa 215,
* China peste 270,
* Pakistanul și India, între 130-140,
* Coreea de Nord, circa 20, iar
* Israelul, peste 80.

Ceea ce – după cum concluzionează experți – oricum, nu ar mai conta.
În  astfel de circumstanțe, numărul de focoase – indiscutabil, foarte important – devine dependent nemijlocit de mijlocul de transport la țintă.
Și, în acest scop, fiecare dintre competitori încearcă, tehnic, să-l devanseze pe celălalt, în speranța că numai depărtarea de locul de lansare, le poate asigura siguranța corespunzătoare (asigura, nu și garanta însă).
Așa au apărut rachetele balistice intercontinentale, care s-au alăturat celor mai moderne avioane de bombardament și vânătoare, depășindu-le în performanță.
Va urma –

Autor: General-locotenent (r) Grigore Stamate, Membru al Fundației Europene Titulescu
Sursa: art-emis.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.