De la flacăra olimpică la flacăra nucleară, o sutime de secundă (2)
Noul sistem rusesc de rachete „Sarmat” a trecut la faza „Satan-2” (RS-28), care poate transporta până la 16 focoase nucleare, pe o distanță de acțiune de 18.000 de km, față de a cărei eficacitate rușii susțin că ar putea distruge o suprafață de dimensiunea Franței.
„Noua rachetă este capabilă să lovească ținte la distanțe lungi folosind o varietate de traiectorii de zbor. Racheta «Sarmat» are caracteristici unice, care îi permit să depășească orice sisteme de apărare antirachetă existente în lume. «Sarmat» este cea mai puternică rachetă cu cea mai mare distanță din lume până la atingerea țintelor, ceea ce va spori semnificativ puterea de luptă a forțelor nucleare strategice ale țării noastre”, susține ministerul rus al Apărării (sursa: „Europa Liberă România”, articolul: Putin a testat racheta nucleară balistică „Satan 2”, cu capacitate nucleară „fără egal în lume”).
Dar, nici americanii nu s-au lăsat mai prejos și, imediat și-au anunțat intenția de a crea o nouă variantă a bombei nucleare gravitaționale americane, denumită B61-13. Noua variantă de focos este necesară pentru a oferi „opțiuni suplimentare împotriva anumitor ținte militare mai dificile și cu suprafețe mari”. Să nu-i omitem însă nici pe nord-coreeni, care, anul trecut, au lansat experimental o nouă racheta din ciclul „Hwasong-17” considerată de experții lor, ca fiind „arma strategică cea mai puternică din lume” şi care constituie „un salt magnific înainte către dezvoltarea tehnologiei montării unor ogive nucleare pe rachete balistice”. Cât privește Israelul, se spune, că anul acesta și-a deschis. pentru întâia oară, adăpostul subteran nuclear, supranumit, „Buncărul Apocalipsei”, în timp ce Iranul își amplasează în apropierea graniței de vest disponibilitățile nucleare. O situație extrem de încordată, care poate oricând scăpa de sub control.
Probabil, mulți se vor întreba de ce, într-un asemenea context, evităm să vorbim și despre aviația care, neîndoios, își are rolul său, hotărâtor, în oricare dintre teatrele de operațiuni tactic-operative.
În primul rând, pentru că, în cazul folosirii armelor nucleare, nu mai putem vorbi de o astfel de segmentare, întreaga planetă fiind identificată cu teatrul de război.
În al doilea rând, trebuie să ținem seama de vulnerabilitatea crescută a acestora în situația mijloacelor de apărare antiaeriană, ca și de caracteristicile tehnice ale acestora, îndeosebi viteza de croazieră.
Deși, tot atât de adevărat este că, cel puțin în cazul câtorva aparate americane de tipul F-35 Lightning II în versiunea F-35A (aeronava care domină U.S.Air Force, cu viteza sa de 1,6 mach) și F-22 Raptor (cu capacități și disponibilități neegalate nici măcar de F-35, capabil să atingă 2,2 mach), B-21 Raider (primul avion militar de generația a 6-a din lume”, considerat cel mai avansat bombardier invizibil al SUA, ca și TU-160 al rușilor (considerat cel mai mare avion de luptă din lume și cel mai mare supersonic din istorie), respectiv SU-57 (înălțime de zbor, 18 km, pe o rază de 3.000km, cu viteză dublă sunetului) și Tu-114 (cel mai rapid avion cu elice din lume, singurul bombardier strategic operațional echipat cu turbo-propulsoare. Dar și atâtea altele cu performanțe apropiate, capabile să transporte și să lanseze rachete aer-aer ghidate prin radar sau cu infraroșu (ghidaj termic), rachete aer-sol fără ghidaj, bombe convenționale, bombe cu dispersie etc.
Marina Statelor Unite (U.S. Navy), azi este o putere navală supremă, cu o flotă puternică de portavioane cu propulsie nucleară, o flotă mare de distrugătoare și o flotă semnificativă de submarine (cel mai puternic și nou portavion american U.S.S. Gerald R. Ford CVN-78). Deloc surprinzător, China cu cele trei portavioane operaționale: „Liaoning”, „Shandong” și „Fujian” și cu un al patrulea în faza de proiectare, este cea care secondează S.U.A., fiind urmată de portavionul „Charles-de-Gaulle”, cea mai importantă navă a flotei franceze. Rusia încă se mândrește cu portavionul „Amiral Kuznețov” și cu o serie de nave echipate cu rachete de croazieră și asigură Occidentul că, în curând, va fi dat în exploatare un superportavion masiv de 100.000 de tone, „Storm II”. Deocamdată însă, totul se rezumă la cele mai complicate simulări pe calculator, în baza cărora fiecare protagonist în domeniu își revendică întâietatea.
Deloc de neglijat sunt submarinele purtătoare de rachete cu focoase nucleare, care împânzesc mările și oceanele lumii și pot fi oricând puse în stare operațională (6 din cele nouă puteri nucleare au în dotare așa ceva: S.U.A., Rusia, China, Franța, Anglia și India). Între acestea, evidențiem submarinul nuclear (U.S.S.) „Hyman G. Rickover” de tip Virginia, ce aparține variantei Block IV (înarmat cu rachete „Tomahawk” și torpile „MK48 ADCAP”, au capacitatea de a angaja rachete balistice), la care se adugă submarinele din clasa Ohio (pot atinge viteze de peste 30 de noduri și pot transporta până la 154 de rachete „Tomahawk”, precum și focoase nucleare Trident II D-5 cu o rază de acțiune de aproximativ 6.500 de mile marine și până la 12 focoase per rachetă), submarinul rus de clasă „Borei-A” (înarmat cu 16 rachete balistice intercontinentale (I.C.B.M.) și torpile de 553 mm) și submarinele S.L.B.M. (înarmate cu aproximativ opt rachete Multiple Independently-Tgetable Reentry Vehicle (M.I.R.V.), care pot facilita lansarea mai multor focoase în același timp), submarinele britanice din clasa Vanguard (înarmate cu rachete Trident II D5 cu focoase M.I.R.V., operează pe reactoare nucleare și au capacitatea de a angaja rachete balistice), submarinul francez „Suffren”, din clasa Barracuda (înarmat cu rachete de croazieră care pot fi lansate prin tuburi torpile etc.) Inconvenientele principale ale acestora fiind mobilitatea redusă, chiar și față de submarinele clasice, zgomotul și vibrațiile, care le fac să fie detectate de la mare distanță.
Potrivit Institutului pentru Studierea Problemelor Păcii din Stockholm (S.I.P.R.I.), puterile nucleare sporesc continuu numărul focoaselor dislocate. Astfel, din totalul mondial de 12.512 focoase din ianuarie 2024, aproximativ 9.576 se aflau în stocuri militare pentru utilizare potențială, înregistrându-se o creștere cu 86 de focoase față de ianuarie trecut. Dintre acestea, aproximativ 3.844 de focoase au fost deja dislocate pe rachete și avioane, iar aproximativ 2.000 (mai toate deținute de Statele Unite și Rusia) erau în alertă maximă, adică erau montate pe rachete sau dislocate în baze aeriene cu bombardiere strategice.
Oricum, cum lesne se poate observa, în raport de sursa de informare, unele date sunt departe de a fi „oficiale”, iar discrepanțele rezidă în grija fiecărui deținător de a se expune numai atât cât consideră necesar. Peste toate acestea, suprapunându-se capacitatea reală de penetrare a spionajului militar, care, intenționat și în raport de interesele pe care le deservește, lasă să „scape” doar atât cât se convine, cu dublu scop: a înspăimânta sau, dimpotrivă, de a induce în eroare adversarii; adevărul fiind, mai totdeauna undeva, pe la mijloc.
Față de toate cele, atât de succint prezentate, există vreo minte normală care să mai creadă că reprezentanții ocultei satanice și colaboraționiștii lor din cele mai înalte straturi sociale au vreo șansă să se strecoare printre furcile cărora singuri le-au ascuțit colții?! Niciodată. Din simplul considerent că acea infimă diferență dintre flacăra vieții – flacăra olimpică, dacă vreți – și flacăra morții – în context, flacăra nucleară – nu le este și nu le va fi niciodată la îndemână. Și-atunci, pentru ce atâta îndârjire ca să distrugă omenirea, fie și așa printr-o exagerată selecție? Acest atribut suprem, îl are numai Bunul și Atotputernicul Dumnezeu, Creatorul, Unicul care are în puterea Sa sfântă latitudinea de a hotârî când, cum și dacă va veni vreodată sfârșitul lumii. În rest, vorba înțeleaptă a Ecleziastului (sursa: Biblia, Ecleziastul, cap.12, pct.8): Deșertăciunea deșertăciunilor! Iar, pentru noi, pentru „turma” omenească – partea cuminte și recunoscătoare și, deopotrivă, partea aceea zbuciumată, rea și nerecunoscătoare – subzistă sau ar trebui să subziste aceeași fundamentală întrebare: Quo vadis humanitate?
Prima parte aici: De la flacăra olimpică la flacăra nucleară, o sutime de secundă
Autor: General-locotenent (r) Grigore Stamate, Membru al Fundației Europene Titulescu
Sursa: art-emis.ro
