S-au încheiat Jocurile Olimpice de la Paris : 9 medalii este bilanțul...

S-au încheiat Jocurile Olimpice de la Paris : 9 medalii este bilanțul delegației României

0 124

După 16 zile de întreceri, Jocurile Olimpice de la Paris s-au încheiat cu o festivitate care a avut loc pe Stade de France, cel mai mare stadion al Franţei. Dacă festivitatea de deschidere a fost organizată, pentru prima data, în afara unei incinte, repectiv pe fluviul Sena, de data aceasta s-a respectat tradiția, astfel încât festivitatea de închidere s-a desfășurat în marea sală din Paris. Organizatorii au evitat controversele, cum s-a întâmplat la ceremonia de deschidere. A fost doar show de zile mari la Paris.

A fost prezent și cunoscutul Tom Cruise, autorul  unui show spectaculos, inspirat din Misiune imposibilă, prin care face trecerea simbolică de la Jocurile Olimpice de la Paris, 2024, la cele de la Los Angeles, următoarea ediție, în 2028. Kavinsky, un cunoscut DJ francez, a apărut și el pe scena la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice. A fost un nou moment spectaculos, gustat de public. Un alt moment spectaculos pe Stade de France, direct pentru istorie. Voyager, așa cum a fost numit momentul, este un călător misterios care prezintă pe scurt momente importante din istoria umanităţii şi a Jocurilor Olimpice.

Delegația României rămasă la Paris pentru Jocurile Olimpice a apărut pe Stade de France pentru ceremonia de închidere, portdrapelul “tricolorilor” fiind Mihaela Cambei, medaliată cu argint la haltere.

Bilanțul delegației României :

3 medalii de aur

Aur au câştigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber, canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin şi echipajul feminin de opt plus unu (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu).

4 medalii de argint

Argintul a fost obţinut de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin, Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin – categorie uşoară, precum şi de halterofila Mihaela Cambei la cat. 49 kg.

2 medalii de bronz

Bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber şi de gimnasta Ana Maria Bărbosu la sol, în urma deciziei TAS.

Locul 4

Florin Nicolae Arteni Fîntînariu, Florin Sorin Lehaci

Canotaj – dublu rame (2-)

Adriana Adam, Maria Lehaci , Maria Magdalena Rusu , Amalia Bereş

Canotaj – patru rame (4-)

Sabrina Alexia Maneca Voinea

Gimnastică artistică – sol

Locul 5

Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Alexandru Laurenţiu Danciu, Bogdan Sabin Băitoc, Constantin Adam, Marius Vasile Cozmiuc, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Nicolae Arteni Fîntînariu, Florin Sorin Lehaci, Adrian Petre Munteanu

Canotaj – opt rame cu carmaci (8+)

Ştefan Constantin Berariu, Sergiu Vasile Bejan, Andrei Mândrilă, Ciprian Tudosă

Canotaj – patru rame (4-)

Bernadette Cynthia Szocs, Ovidiu George Ionescu

Tenis de masă – dublu mixt

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.