Home Romania Mare 100 ani Ce este statul român? (2)

Ce este statul român? (2)

Romania Mare 100 ani

aug. 16, 2024

0 146

În privința susținerilor că România ar fi dispărut ca stat și ar fi devenit corporație în urma adoptării Legii nr. 28/1991: nimeni nu spune în concret care este înțelesul termenilor din respectiva lege, nici în ce anume constă Acordul „acceptat”, invocând numai denumirea organismului la care România a devenit parte.

Legea nr. 28/1991 conține un singur articol: „România acceptă Acordul (Statutul) privind Corporatia Financiară Internațională, adoptat la 11 aprilie 1955, așa cum a fost amendat prin rezoluţiile Consiliului guvernatorilor din 21 septembrie 1961 şi 1 septembrie 1965 şi accepta Rezoluţia Consiliului guvernatorilor Corporației Financiare Internaționale nr. 165 din 4 septembrie 1990, care stabilește condițiile şi termenii pentru admiterea României ca membru al Corporației Financiare Internaționale”[3].
Acordul respectiv are caracter de tratat internațional[4].
Tratatul a fost semnat în 1955 de mai multe state.
Din punct de vedere juridic, pentru ca un stat să devină parte la un tratat, în funcție de semnarea de la început a tratatului sau ulterior, după intrarea lui în vigoare, termenii folosiți sunt:
– Ratificare se înțelege modalitatea de exprimare a consimțământului de a deveni parte la un tratat care a fost semnat de partea română, prin adoptarea unei legi de ratificare de către Parlament. (în situația în care România semnează de la început tratatul și devine parte a tratatului respectiv);
– Aderare se înțelege modalitatea prin care se exprimă consimțământul de a deveni parte la un tratat multilateral care nu a fost semnat de partea română:
– Acceptare se înțelege modalitatea prin care se exprimă consimțământul de a deveni parte la un tratat multilateral care nu a fost semnat de partea română și care prevede expres această modalitate.

În Acordul încheiat în 1955, acceptarea este prevăzută expres la art. 2 secțiunea 1 și art. 9 secțiunea a 2-a.
Ce reprezintă acel Acord?
Actul de înființare (Statutul) unei instituții financiare internaționale denumită „Corporația Financiară Internațională”. Acest aspect reiese din art. 1 – Scopul: „Scopul corporației este să promoveze dezvoltarea economica prin încurajarea creșterii întreprinderilor productive private din tarile membre, îndeosebi în zonele mai puțin dezvoltate, completând astfel activitățile Băncii Internaționale pentru Reconstrucție şi Dezvoltare (denumita de-acum înainte banca).
Pentru realizarea acestui scop, corporația:
– I. va acorda asistență, în asociație cu investitori particulari, pentru finanțarea înființării, îmbunătățirii şi dezvoltării întreprinderilor productive particulare care să contribuie la dezvoltarea tarilor membre prin investiții, fără garantarea rambursării de către guvernul respectiv, în cazul în care nu este disponibil suficient capital particular, în condiții rezonabile;
– II. va încerca sa aducă laolaltă posibilitățile de investiții, capitalul particular şi străin şi conducerea competentă;
– III. va încerca sa stimuleze și sa ajute la crearea condițiilor care să conducă la fluxul capitalului intern şi străin în investiții productive în tarile membre. Corporația se va călăuzi în luarea deciziilor după prevederile acestui articol.”
Se poate observa astfel că această instituție financiară s-a înființat pentru finanțarea întreprinderilor productive private din statele membre ale acestei instituții financiare, aspect care reiese și din Articolul 3 – Operaţiuni, Secţiunea 1 – Operaţiuni de finanţare:
Corporația poate face investiții din fondurile sale în întreprinderi productive particulare de pe teritoriile membrilor săi. Existența unui interes guvernamental sau a altui interes public într-o astfel de intreprindere nu va împiedica corporația de a face o investiţie în aceasta.
Membri ai acestei instituții financiare (acționari), indiferent că era vorba de membri fondatori sau membri ulteriori puteau să fie numai statele membre ale Băncii Internaționale pentru Reconstrucție şi Dezvoltare, potrivit Articolul

Calitatea de membru:a)
a) Membrii fondatori ai corporației vor fi acei membri ai băncii înscriși în lista „A” anexată, care vor accepta calitatea de membru al Corporației la data sau înaintea datei specificate în art. IX, secțiunea 2 (c).
b) Calitatea de membru va fi deschisa şi altor membri ai băncii la acele date şi în concordanta cu acele condiții pe care le va stabili corporația.
Și mai clar în acest sens, că prin adoptarea Legii nr. 28/1990 România a devenit acționar al instituției financiare denumită ”Corporația Financiară Internațională” reiese din Rezoluția nr. 165 din 4 septembrie 1990 a Consiliului guvernatorilor privind aderarea României la C.F.I., acceptată prin aceeași lege[5]:

Definițiile (așa cum sînt utilizate de aceasta rezoluție):

a) corporație înseamnă Corporația Financiară Internațională;
b) articole înseamnă Statutul corporației;
c) dolari sau „$” înseamnă moneda S.U.A.;
d) subscripție înseamnă partea din capitalul corporatiei subscrisa de către membru;
e) membru înseamnă membru al corporatiei.
Subscripție

Acceptind sa devina membra a corporației, România va subscrie 1504 acțiuni la capitalul corporației la o valoare unitara de 1.000 dolari.
2. Plata subscripției
Înainte de a primi calitatea de membru al corporatiei, România va plati integral 1.504.000 dolari corporatiei drept capital subscris.

Ca urmare a faptului că România a devenit acționar (membru) al acestei instituții financiare, i se cuveneau dividende ca oricărui acționar, având în vedere Secțiunea 12 Dividende din Acord (statut):

a) Consiliul guvernatorilor poate hotari periodic ce parte din veniturile şi excedentul net al corporatiei va fi repartizata ca dividende, după ce sînt asigurate rezervele.
b) Dividendele vor fi repartizate pro rata proporțional cu capitalul de baza deținut de membri.
c) Dividendele vor fi platite în modul şi în moneda sau monedele pe care le va decide corporatia.

Prin actul constitutiv, statut, acestei instituții financiare i se interzicea în mod expres să se amestece în afacerile politice ale vreunui membru sau să fie influențată în deciziile ei de caracterul politic al membrului sau membrilor respectivi, având în vedere prevederile Articolului 3 – Operaţiuni, Secţiunea 9 – Activitate politica prohibita din Acord:
Corporatia şi funcţionarii săi nu se vor amesteca în afacerile politice ale vreunui membru şi nu vor fi influentati în deciziile lor de caracterul politic al membrului sau membrilor respectivi. Pentru deciziile lor vor fi relevante doar considerentele economice, iar aceste considerente vor fi evaluate impartial pentru a realiza scopurile afirmate în acest acord.
Membrii instituției financiare (acționarii) se pot retrage oricând prin transmiterea unuei înștiințări în scris în acest sens, retragerea devenind efectivă de la data primirii înștiințării, având în vedere prevederile Articolului 5 Retragerea; suspendarea calităţii de membru; suspendarea operaţiunilor, Secţiunea 1 Retragerea membrilor: oricare membru se poate retrage din cadrul corporatiei oricînd prin transmiterea unei instiintari în scris corporatiei, la sediul sau principal. Retragerea va deveni efectiva la data la care este primita aceasta instiintare. Apar astfel următoarele întrebări: dacă devii acționar la o societate pe acțiuni și subscrieți capitalul social necesar ca să obții un număr de acțiuni, ți se schimbă statutul juridic? Din persoană fizică devii societate pe acțiuni sau doar un simplu acționar al societății respective?

Dacă te înscrii într-un ONG și devii membru al ONG-ului respectiv, ți se schimbă statutul juridic? Nu mai ești persoană fizică, ești ONG? Persoanele care au lansat și susțin public aberațiile că s-a schimbat statutul juridic al României și din stat a devenit corporație: ori nu au citit niciodată actele care se menționează în Legea nr. 28/1991, preluând ca oile (cum le place lor să spună) idele altora, fără o minimă analiză ori sunt de rea – credință și vor să manipuleze cetățenii României, legându-se de denumirea instituției financiare, pentru ca aceștia să susțină că România nu mai există ca stat din 1991, cu consecințe catastrofale asupra existenței statului român. Asemenea opinii aberante care se lansează în mediul public și încearcă să convingă cât mai mulți cetățeni să le susțină nu fac decât să ridice la fileu problema ”globaliștilor”, precum și statelor care și-ar dori niște teritorii ale României, acestea putând pretinde că dacă propriul popor neagă existența statului român, de ce să statele respective să mai recunoască statul român și să nu îi ia din teritorii, dacă tot nu mai există statul român, că așa susțin chiar românii?

Din anexa la Acord reiese că printre statele care au semnat încă din 1955 acordul (Statutul înființării instituției financiare) sunt și Franța, Germania, Marea Britanie, SUA. Pe același raționament, legându-te numai de denumirea instituției financiare, înseamnă că și aceste state s-au desființat încă din 1955 pentru că s-au transformat în corporații, conform susținerilor aberante ale acestor mari creatori de opinie publică, nu? Am înțeles că și prin alte state se încearcă popularizarea acestei teorii lipsită de orice fundament juridic.

Mai mult, state membre ale instituției financiare denumită Corporația Financiară Internațională puteau să devină numai statele membre ale Băncii Internaționale pentru Reconstrucție şi Dezvoltare (conform art. 2 secțiunea 1 lit. b). Or, România era membră a instituției financiare denumită Banca Internațională pentru Reconstrucție şi Dezvoltarea încă din anul 1972, de pe timpul lui Ceaușescu. Pe același raționament al susținerilor aberante ar însemna că România s-a desființat ca stat încă din 1972, a desființat-o Ceaușescu când a fost de acord ca România să devină membră BIRD[6], dacă nu puteți deschide pe telefon, deschideți pe PC pentru că în funcție de setările telefonului, pe unele telefoane nu se deschide).
Dacă se susținea cu dovezi că această instituție financiară s-a îndepărtat de la scopul pentru care a fost creată, că influențează în mod negativ mediul privat din România și se solicita motivat retragerea României ca stat membru al acestei instituții financiare, puteam chiar să susțin cererea de retragere.

Însă, nu pot să tac și nici să susțin aberațiile unora care manipulează cetățenii României, bazându-se pe lipsa lor de educație juridică și neînțelegere a termenilor juridici sau a clauzelor unui act de înființare a unei instituții financiare și care prin mesajele pe care le lansează public și prin care încearcă să determine cât mai mulți cetățeni să susțină aberațiile acționează împotriva intereselor statului român, susținând că acesta nu ar mai exista, deoarece s-ar fi schimbat natura juridică a României și forma de organizare, pentru că aceasta ar fi devenit corporație și nu mai este stat. Constituția este legea fundamentala a unui stat, in care sunt prevăzute principiile de baza ale conducerii statului, atribuțiile instituțiilor fundamentale ale statului si drepturile, libertățile si obligațiile cetățenilor.
În istoria ei, România a avut mai multe forme de organizare, regimuri și mai multe constituții al căror text îl găsiți în linkurile de mai jos.
– Regulamentele Organice (din 1831 în Țara Românească și în 1832 în Moldova)
– Convenția de la Paris care a înlocuit Regulamentele Organice în 1858;
– Statutul dezvoltator al Convenției de la Paris (Constituția lui Alexandru Ioan Cuza) din 1864;
– Constituția din 1866 – prima Constituție modernă a României[7].
– Constituția din 1923 – constituția democratică[8].
– Constituția din 1938[9].
– Constituția din 1948 – prima constituție a guvernării comuniste[10].
– Constituția din 1952[11].
– Constituția din 1965, modificată ulterior completată și republicată în 1986[12].
– Constituția din 1991, modificată în 2003[13].

În prezent, diverse grupuri care s-au format și care sub diverse pretinse argumente încearcă să acrediteze ideea că statul român nu mai există pentru că „a devenit corporație” în 1990.
Unele dintre așa-zisele argumente ignoră Constituția adoptată în 1991, invocând trunchiat (incomplet) articole din constituțiile anterioare aferente altor regimuri, dar plăcându-le drepturile din Constituția actuală pe care le tot pretind, iar alții invocă diverse argumente care sunt contradictorii.
Unii fac trimitere la Constituția din 1965 completată și modificată ulterior, selectând din articole numai ce „le convine”, „scăpându-le” trimiterile la orânduirea socialistă, precum și comunismul menționat în ea, precum și faptul că „În Republica Socialistă România forță politica conducătoare a întregii societăți este Partidul Comunist Roman”[14].

Ignoră și modalitatea de organizare a statului român de la momentul respectiv conform respectivei Constituții, prin care s-a înlocuit suveranitatea poporului cu voința unei singure formațiuni politice (PCR) și prezintă trunchiat textele din Constituție, selectând numai unele cuvinte dintr-un articol al Constituției din 1965, în încercarea de a convinge cetățenii că este fundamentată opinia emisă. Uită, totodată să precizeze că în 20 mai 1990, cu aproape 1 an înainte de adoptarea legii cu pricina, în baza aceluiași Decret – lege pe care îl invocă au fost organiza te alegeri pentru Senat și Adunarea deputaților[15].
Neagă intrarea în vigoare a Constituției din 1991, uitând că în 1989 a avut loc o revoluție sau o lovitură de stat care a pus capăt regimului comunist, iar redactarea unei noi constituții se putea face numai de o adunare constituantă, altfel neputându-se adopta o nouă Constituție, deoarece Constituția din 1965 republicată în 1986 prevedea că adoptarea și modificarea Constituției se putea face numai de Marea Adunare Națională ai cărei membri puteau fi aleși numai dintre membri Frontului Democrației și Unității Socialiste. sub conducerea Partidului Comunist Român.
Dacă Constituția din 1991 ”este nulă absolut”, atunci înseamnă că ar fi în vigoare Constituția din 1965 republicată în 1986. Atunci să se apuce să înființeze repede Partidul unic, Partidul Comunist Român și să alegem repede deputații în Marea Adunare Națională dintre cei care se înscriu în Partidul Unic și sunt agreați de acesta ca și candidați, că așa scrie în Constituția republicată în 1986.
Alții invocă că singura Constituție legitimă ar fi cea din 1923, uitând să precizeze că potrivit acesteia România era monarhie constituțională condusă de rege, iar drept de succesiune la tron au doar descendenții de sex masculin pe linie masculină ai Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen sau fraților săi (care nu prea mai sunt), dacă nu tronul este vacant, caz în care adunarea senatului și deputaților alege Rege dintr-o dinastie suverană din Europa occidentală. Să ne spună și nouă cam pe cine au ”pe mânecă” să ni-l impună ca rege și din ce națiune este, dacă tot insistă atât pe Constituția din 1923.
Ba mai mult, aud că în curând vor ieși cu o nouă versiune, că vor să ne întoarcem la 1866.
Numai că toate aceste persoane ignoră că totuși România are o istorie care nu poate să fie ștearsă cu buretele și oricât ne-ar plăcea o perioadă trecută, nu putem să invocăm numai niște părți din niște articole ale Constituției de la momentul respectiv pe principiul că așa ne place și așa vreau eu.
Din păcate, prea puțini cetățeni verifică așa-zisele opinii ale celor care le emană în mediul public și nu analizează care ar fi consecințele punerii lor în practică a opiniilor care se rostogolesc în mediul public, îmbrățișându-le, mergând „pe încredere”.

Pe de altă parte, în această perioadă a încercării impunerii globalismului, prin orice mijloace și cu orice preț, deschiderea cutiei Pandorei prin modificarea Constituției poate crea breșa necesară ca statul român să rămână fără caracteristicile sale esențiale (național, independent, suveran, unitar), iar poporul să se trezească ulterior că a fost ”țepuit” și că a votat la referendum o constituție care îl lasă fără vreo putere de decizie (cedând-o ”constituțional” în mâinile altora din diverse organisme internaționale) și fără vreun drept sau vreo libertate individuală, constatând ulterior că prin diverse artificii ale unor articole introduse în ”noua constituție” și care i s-a prezentat că i-ar aduce binele absolut, să rămână chiar fără nimic și că s-a procopsit cu niște drepturi colective.
Dacă veți căuta, de curiozitate pe internet după ”modificarea constituției”, ”revizuirea constituției”, ”o nouă constituție”, veți avea surpriza să găsiți nenumărate știri din ultimii 3-4 ani din care reiese că toate grupările politice, fie ele noi sau vechi, vor modificarea Constituției.
Iohannis în 2022 a declarat că ” Este nevoie de revizuirea şi modernizarea Constituţiei. Nu cred că este posibil politic până în 2024” [16].
În programul de guvernare al lui Ciolacu pentru 2023 -2024 se prevede ”atunci când un autentic moment constituțional va apărea, și exclusiv în scopul consolidării democrației în România, Guvernul va susține o reformă constituțională pentru a permite o reală apropiere între stat și cetățean, precum și creșterea gradului de protecție a drepturilor și libertăților în acord cu jurisprudența CEDO” [17].
Față de activitatea lui Iohannis și Ciolacu ca persoane fizice, reprezentanți ai statului român, crede cineva că o modificare constituțională va fi în interesul statului român și al poporului român? Doar amândoi au pus ca termen limită 2024. Așa că acest curent de opinie care încearcă să aibă din ce mai mulți susținători, lansat de autodeclarați opozanți ai globalismului, ”ocultei mondiale”, este posibil să nu fie decât o mișcare care să ajute tocmai la modificarea Constituției României pentru ca globalismul să poată să fie implementat și în România, deoarece actuala Constituție a României reprezintă o piedică în calea lui.
Mai mult, unii dintre susținătorii acestui curent de opinie în așa-zisele argumente pe care le invocă au niște susțineri contradictorii. Pe de o parte sunt mari susținători ai cash-ului (ai numerarului), dar pe de altă parte susțin că în toate bancnotele sunt semne ale ”ocultei mondiale” și sunt mari critici ai băncilor naționale. Păi să se hotărască: ori cashul este simbolul ocultei mondiale, ori este necesar și trebuie menținut?

O altă contradicție care apare în comportamentul susținătorilor acestui curent de opinie care se vrea a se extinde la nivel larg în interiorul poporului român: susținătorii acestui curent sunt, de obicei, nelipsiți de la zilele naționale sau comemorative ale ostașilor și martirilor români care s-au jertfit pentru crearea, recunoașterea și menținerea statului român, aducându-le nenumărate omagii pentru jertfa depusă. Însă, în același timp susțin inexistența statului român, că acesta s-ar fi transformat în corporație ”din punct de vedere juridic” în opinia lor.
Când sunt sinceri?
Când scriu sau vorbesc despre cei care s-au jertfit pentru ca statul român să existe sau când susțin inexistența statului român?

În loc de concluzii, eu îmi pun niște întrebări:
– Dacă suveranitatea națională este o caracteristică a statului, iar ea este exercitată de către poporul român numai prin prisma existenței statului român (c-așa zic normele juridice care au creat și recunoscut aceste concepte), cum de neagă unii existența statului, dar vor să existe suveranitate națională pe care să o exercite poporul în lipsa statului (care este inexistent, s-a desființat, s-a transformat în corporație conform susținerilor acestui curent de opinie)?
Ori există statul român și atunci insistăm ca să fie respectate în mod real caracteristicile lui prevăzute de Constituție de omuleții care dețin funcții în statul roman, iar dacă nu o fac ”să elibereze locul”?
Ori susținem că statul român nu mai există și atunci le-o ridicăm la fileu ”globaliștilor”, pentru că în lipsa statului nici poporul nu mai poată să pretindă că mai poate să exercite vreo suveranitate?
– Vrem să ne fie recunoscute și garantate drepturile constituționale?
Dacă nu mai există statul, atunci nu mai există nici Constituția (care este legea fundamentală a statului în care sunt prevăzute principiile de bază ale conducerii statului, atribuțiile și rolul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și obligațiile cetățenilor).
Dacă statul nu mai există, iar instituțiile și autoritățile publice sunt ilegale conform susținerilor unora, atunci cui cerem să ne garanteze drepturile și libertățile?
Vrem să ni le apărăm și să ni le garantăm singuri, individual? Foarte bine, dar să vedem pe care dintre noi îl ține să și le apere singur. Aveți bani, faceți parte din clanuri mafiote, sunteți tari „în brand”? Nu? Atunci cam cum vă apărați drepturile dvs și ale familiei dvs? Nu cumva veți ajunge la discreția unora cu putere financiară sau de clan care vor putea să facă chiar ce vor cu dvs atunci? Uite așa se instaurează legea junglei și haosul în societate. Cui profită? În niciun caz dvs., ci chiar „globaliștilor” care vă vor oferi atunci pentru siguranța dvs un alt sistem de organizare pe care îl veți primi cu brațele deschise, indiferent de reguli, numai pentru a avea puțină liniște în viața de zi cu zi?

Ce vor globaliștii de fapt?
Nu cumva o dispariție a statelor-națiune și dispariție suveranității naționale a statelor exercitată de popoare în interiorul statelor, tocmai pentru a putea ca o putere suprastatală să ia singură decizii și să stabilească singură ce „e bine” pentru toată lumea?
Asta vreți? D
acă asta vreți nu e nicio problemă, susțineți că statul român nu mai există, că s-a desființat! Dar nu credeți că ar fi totuși mai bine pentru dvs. să țineți de statul ăsta român și să le cereți omuleților care sunt în funcții de decizie în autoritățile și instituțiile publice din România ca să țină cont de voința poporului român și să își exercite atribuțiile astfel încât drepturile și libertățile constituționale individuale ale cetățenilor români să fie respectate și garantate? Deocamdată aveți puterea asta, numai că nu v-o exercitați.
Dacă a dispărut sau dispare statul, a dispărut și ea, așa că nu prea mai aveți în ce cadru să cereți ceva. Puteți să vreți și să cereți la dvs. acasă. Însă, de la stat nu mai puteți să cereți nimic, că nu mai există, că așa zic unii și văd că alții îmbrățișați opiniile fără să vă gândiți la consecințele asupra persoanei dvs.
În condițiile în care avem un război la graniță și niște vecini care din punct de vedere politic își doresc parte din teritoriul României, nu cumva negarea existenței statului român de o masă de oameni care se încearcă a deveni din ce în ce mai mare din interiorul poporului român o ridică la fileu altor state ca să nu mai recunoască nici ele existența statului român și să ia ce teritorii doresc?
Până la urmă, teritoriul este al statului român, chiar dacă în interiorul statului român parte din el este în proprietatea publică sau privată a statului, iar parte în proprietatea privată a cetățenilor.
Eu mă întreb dacă unele persoane cu oareșce notorietate și cu un număr mai mare sau mai mic de susținători, când au îmbrățișat acest curent de opinie, îl susțin și îl rostogolesc în mediul public, s-au gândit la consecințele asupra propriei persoane atunci când au deschis gura?
Unele dintre ele prin activitatea desfășurată au părut a fi opozanți reali la politicile de negare, anihilare sau reducere a drepturilor și libertăților individuale. Oare au fost numai buni actori și au încercat ca prin activitatea desfășurată până acum să câștige încrederea unei mase cât mai mari de cetățeni pe care să o manipuleze ulterior?
Sau din cauza neputinței, frustrărilor, revoltei că prin activitatea lor nu au reușit să ajungă la finalitatea dorită au îmbrățișat și ei o idee lansată de alții fără să se gândească la consecințe, lăsându-se manipulați fără să își dea seama?
Prima parte aici: Ce este statul român?

Autor: Av. Elena Radu
Sursa: art-emis.ro