LIMITELE ESCALADĂRII

LIMITELE ESCALADĂRII

0 51

De la începutul conflictului din Ucraina, astăzi suntem cel mai aproape de o adevărată catastrofă. În lipsă de alternative, pe măsură ce linia frontului se prăbușește, aliații NATO au găsit o ”soluție” nebunească: să atace Rusia și să mențină ocupată zona Kursk, pentru un schimb de teritorii la masa negocierilor.
Pe hârtie, sună a ”mutare de șah remarcabilă”, după cum insistă analiștii războinici care așteaptă ca Putin să flutere steagul alb deasupra Kremlinului.
Practic, însă, probabilitatea ca cele câteva mii de soldați (ucraineni și mercenari) să rămână în Kursk pe termen lung se apropie de zero. Cu cât se îndepărtează de graniță, cu atât vor fi mai expuși și lipsiți de resurse.
Departe de a fi speriați de posibilitatea unei ofensive majore a inamicului, rușii au devenit și mai deciși să meargă până la capăt. Lipsa perspectivei oricăror negocieri îi va determina să lovească fără milă. Inclusiv în zone altădată protejate din pricina prezenței civililor.
Pe de altă parte au apărut informații pe rețelele sociale potrivit cărora s-ar fi reactivat planul folosirii unor ”bombe murdare” (cu material radiologic) pentru a lovi centralele nucleare de la Zaporojie și Kursk.
Incursiunea trupelor ucrainene pe teritoriul rusesc într-un moment în care rușii sunt gata să spargă linia frontului doar amână deznodământul cu câteva luni.
Kievul nu va fi capabil să păstreze aproape o mie de kilometri pătrați pe care pretinde că îi controlează.
Calculul occidental a făcut din nou abstracție de victime și de rezultatul final, doar pentru a crea o falsă imagine în rândul publicului plătitor de taxe și impozite.
Nu în ultimul rând, în apropierea prezidențialelor din Statele Unite ar trebui ca alegătorii să șteargă cu buretele eșecurile administrației Biden în Ucraina și să aibă în retină doar titlurile bombastice despre ”strălucita mișcare de șah” cunoscută drept Operațiunea Kursk.
Bineînțeles, cu condiția ca în răstimpul celor trei luni rămase Zelensky să aibă suficientă carne de tun la dispoziție cât să pară pe cai mari.
Mercenarii din spațiul occidental vor juca aici un rol important (se aude, Detașamentul Getica?). Ne aflăm într-un moment critic al războiului, dovadă acțiunile disperate ale occidentului colectiv.
Posibilitatea extinderii conflictului în Europa a trecut din stadiul teoretic în cel practic, foarte palpabil.
Se înmulțesc știrile despre atacul iminent al Rusiei asupra unei țări NATO, despre liste ale Kremlinului cu ținte din România vizate în cazul unui conflict global.
Exasperați că tinerii sunt prea puțin dispuși să meargă pe front, generalii Ministerului Apărării Naționale au ridicat puternic miza. Potrivit Observator News, MApN le va acorda un bonus de 5.000 de euro (circa 25.000 de lei) celor care vor fi de acord să urmeze un stagiu de instruire de 4 luni, într-o unitate militară. Ei vor forma așa numita ”armată de voluntari”, iar la finalul pregătirii vor rămâne în cazarmă sau vor aștepta ordinul de încorporare.
Odată cu declararea stării de război, îndeplinirea serviciului militar devine obligatorie pentru bărbaţii cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani (un milion de oameni, teoretic), potrivit legii 446 din 2006.
MApN se bazează în prezent pe 70.000 de profesionişti şi 50.000 de militari în rezervă, însă ar mai avea nevoie de cel puţin 20.000 de profesionişti. E posibil ca anunțatul bonus de 5.000 de euro să facă diferența.
Statele Unite știu foarte bine că Rusia nu mai are cale de întors. Dacă dă dovadă de slăbiciune, dacă își declară înfrângerea fie și indirect, printr-o retragere rușinoasă, atunci va fi o pradă ușoară și va înceta să mai existe ca stat suveran. În atari condiții, comportamentul Casei Albe de escaladare continuă devine din ce în ce mai irațional, până într-un punct în care va forța un răspuns pe măsură – inclusiv cu arme nucleare.


Autor: Adrian Onciu
Sursa: facebook.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.