Cu sau fără MCV „ursul mioritic” e tot fără coadă!

Cu sau fără MCV „ursul mioritic” e tot fără coadă!

0 35

Ne mirăm tot mai frecvent de felul în care diverse țări din UE sau non-UE „cenzurează” deciziile instanțelor înalte de judecată din România. Media au relatat pe larg despre nenumărate astfel de practici, contrare oricăror norme de drept comunitar.
Pe cale de consecință, infractori „de rang înalt” de pe la noi se oploșesc prin Italia, Franța, Germania sau Marea Britanie și sfidează România cu un tupeu de neimaginat, fără să fie repatriați, cu toate că pe numele lor figurează sentințe penale definitive și irevocabile. Puse în operare prin Europol și Interpol pentru urmărire internațională.
Chiar și țări ca Bulgaria, Grecia sau Malta își permit să evalueze hotărârile Justiției Române de parcă România ar fi ultima republică bananieră de pe lume.
Anul trecut ne-a fost ridicat MCV-ul. Deci,UE a confirmat, prin acest gest, că sistemul judiciar de la noi respectă standardele europene și că statul de drept funcționează fără opreliști… Așa sa fie, oare?
La reuniunile Consiliului JAI(Justiție și Afaceri Interne), reprezentanții României nu au ridicat niciodată problema cenzurarii Justiției Române de către diverse țări membre ale UE, chestiune aflată în afara oricăror prevederi din Tratatul de la Maastricht.
Nici Curtea Europeană de Justiție nu a fost sesizată de statul român pentru o astfel de anomalie monstruoasă!
Atitudinea „ghiocel” a reprezentanților României în diverse foruri europene, inclusiv la întrunirile JAI, aduce prejudicii incomensurabile statului român și cetățenilor acestuia, fapt care nu mai poate fi tolerat.
Apropiatele alegeri legislative și prezidențiale sperăm să aducă „la pupitru” oamenii potriviți care să fie în stare să apere și să promoveze interesele țării noastre cu pricepere și îndrăzneală,fără să se teamă de „Înalta Poartă” de la Bruxelles sau de alti sforari instituționali influenți…

PS: Un fapt, extrem de ilustrativ, însă, nu poate fi trecut cu vederea! Acum o lună, la Leeds, în Marea Britanie,au avut loc revolte spontane de stradă. Despre care media au relatat pe larg…
Astăzi, după nici o lună de la acele evenimente, cei responsabili de dezordinile menționate sunt condamnați definitiv și cazați la „beciul domnesc„!
Dosarul „10 August” de la noi, de pe vremea Guvernului Dancila, încă își așteaptă dezlegarea de mai bine de cinci ani… Iar cel al „Loviluției” dospește de peste trei decenii!
Vedeți de ce nu are coadă „ursul mioritic”?

Toma Pirau

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.