La Brașov PSD reușește să demonteze teoria conspirației amputării pensiilor

La Brașov PSD reușește să demonteze teoria conspirației amputării pensiilor

1 84

Prezent la conferința de presă de ieri a PSD Brașov, senatorul Marius Dunca, președinte al filialei județene social-democrate a produs proba măririi pensiilor, invitând chiar pensionari brașoveni să-și prezinte recalcularea favorabilă a pensiilor după măsurile guvernului Ciolacu.
Un pas înainte înspre o echitabilă distribuție a sistemului de pensii din România este și ridicarea plafonului de impozitare a pensiilor la 3000 de lei, aspect care mărește numărul pensionarilor favorizați de această măsură pur social-democrată.
Asta, în timp ce Nicolae Ciucă, prezidențiabilul PNL, se zugrăvea pe sine ca fiind neconvins de viabilitatea măsurilor din sistemul de pensii propuse de premierul Ciolacu, prin aceasta anulând imprudent orice amestec liberal în îmbunătățirea nivelului de trai al pensionarilor din România.
Senatorul brașovean Marius Dunca a lansat ieri un comunicat care lămurește definitiv meritul exclusiv al PSD în reforma sistemului românesc de pensii.

Guvernul PNL-USR al lui Cîțu pus la stâlpul înfamiei de senatorul Dunca
Partidul Social Democrat și-a asumat acest obiectiv politic dificil, dar esențial, de a elimina inechitățile și de a aduce contributivitatea în centrul sistemului de pensii. Este responsabilitatea noastră să corectăm erorile trecutului și să asigurăm un tratament corect și echitabil pentru toți pensionarii din România.
Timp de trei decenii, în România s-a vorbit despre inechitățile dintre pensionarii ieșiți la pensie pe legislații diferite, care ajungeau să aibă pensii diferite, deși munciseră și contribuiseră la fel de mult. Toată lumea a fost de acord că aceste inechități trebuie eliminate, iar principiul suveran al sistemului de pensii publice trebuie să fie contributivitatea, adică pensia fiecăruia să reflecte munca prestată și contribuțiile plătite.
Decizia politică a fost să eliminăm inechitățile fără a tăia din pensiile celor care au fost avantajați de vechile legi.
De aceea, în noua Lege a pensiilor (nr. 360/2023) este prevăzut clar că nicio pensie nu va scădea în urma recalculării. Partidul Social Democrat a obținut trei victorii mari pentru pensionari prin această lege:

*
a eliminat inechitățile dintre pensionari, fără a scădea nicio pensie;
* a eliminat acel prag de 9,4% din PIB al cheltuielilor cu pensiile, pus cu cinism în PNRR de Guvernul Cîțu-USR,
* care ar fi determinat înghețarea pensiilor pentru o jumătate de secol și a menținut avantajele pentru cei care s-au pensionat cu încadrare în condiții speciale sau deosebite de muncă.” a
tranșat definitiv Marius Dunca problema responsabilității și meritelor PSD în protejarea intereselor pensionarilor din România.

Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.