Mihai Eminescu despre limba română
ÎN SECOLUL AL VI-LEA DUPĂ HRISTOS, POPULAȚIA DIN TRACIA VORBEA ROMÂNESTE
Există multe indicii, atât în numerile localităților și râurilor, precum și în alte împrejurări, care denotă o unitate a neamului românesc preexistentă formațiunii statelor noastre. În adevăr, pe când găsim în Țara Românească Argeșul, găsim tocmai în nordul Daciei un pârâu numit Argestrul, care se varsă din stânga în Bistrița, rău ce izvorăște din Maramureș.
Pe când în Țara Românească aflăm Câmpulungul ca ținut și descălecătoare, aflăm în Bucovina, în creierul munților, un Câmpulung tot ca ținut și descălecătoare.
Înainte sau imediat după formarea statelor române, vedem românii de sub Coroana Ungariei pretinzând să se judece între ei după dreptul lor propriu, jus Olachale sau Olachorum; o cerere analogă fac moldovenii ce pribegiseră în Polonia, să se judece după dreptul românesc. Și aceasta când?
Pe la 1380. Care a fost acest drept consuetudinar la care ei țineau cu sfințenie, fie sub coroana Ungariei, fie sub a Poloniei?
El n-a fost scris niciodată; era atât de viu în conștiința poporului, atât de necontestat de nimenea, nici unul dintre vechii noștri Domni, n-a găsit de cuviință să-l codifice. În fine, unitatea actuală a limbei vorbite, deși și în parte un merit special al lui Matei Basarab, dovedește totuși că, și în această privire, erau elemente cu totul omogene, preexistente limbei bisericești, care înclină a capătă o singură forma scrisă.
Organografic vorbind limba era aceeași; numai termenii, materialul de vorbe, diferit pe aici pe colo. O unitate atât de pronunțată a limbei dovedește o unitate de origine etnice. E indiferentă cestiunea dacă elementele ce compuneau acest sâmbure de popor modern erau tracice și latine sau latine și ilirice, destul de numai că, în al VI-lea secol după Hristos, la năvălirea avarilor în Tracia, anul 579, oastea condusă de Martin și Comentiol e compusă din oameni care vorbesc românește.
Tot acest neam apare în Dacia, iar asupra originii lui se ceartă până azi învățații. Sigur e că, deși au multe elemente slavone în limba, nu sunt slavi. Motiv pentru care nu sunt și nu pot fi slavi este lingvistic.
Legile după care cuvintele latine s-au prefăcut în cuvinte românești și-au sfârșit demult evoluția lor; în momentul în care românii au primit cuvinte slavone, limba lor era formată de secole deja, deși cuvintele slavone sunt vechi, ele nu s-au asimilat nici până în ziua de azi cu limba noastră, excepție făcând vreo patru sau cinci vocabule care privesc păstoria.
E incontestabil că un popor care, sute de ani, n-a avut nevoie de drept scris, deși a avut epoci de bogăție și de glorie, a fost un popor tânăr, sănătos, bine întemeiat.
Autor: Mihai Eminescu – TIMPUL, 1 aprilie 1881
Sursa: https://www.certitudinea.ro/articole/editorial/view/in-secolul-al-vi-lea-dupa-hristos-populatia-din-tracia-vorbea-romaneste
