Efectul sanctiunilor – în locul Rusiei moare… Europa!
Vulturul-plesuv-trebuie-sa-se-multumeasca-cu-Lesul
Veniturile Rusiei din vânzările de petrol și gaze au crescut în luna august cu 20% față de aceeași lună a anului trecut, ajungând la 8,7 miliarde de dolari.
Creșterea se datorează scumpirii țițeiului rusesc Urals, care a ajuns la 74 de dolari/baril, și măririi exporturilor de gaze de către Rusia.
Potrivit Bloomberg, care publică această informație, Rusia s-a adaptat uimitor de bine la sancțiunile europene și americane, a găsit noi cumpărători de petrol și gaze, în locul celor occidentali, și a creat o uriașă flotă fantomă cu care transportă combustibili, reușind astfel să se sustragă de sub incidența sancțiunilor.
Evident, China este principala destinație a exporturilor ruse: în iulie, livrările de gaze rusești prin gazoductul Power of Siberia au ajuns la un nivel record.
Cererea economiei chineze este atât de mare încât livrările de gaze din Rusia au depășit de câteva ori obligațiile contractuale.
Potrivit Bloomberg, exporturile de gaze rusești către China au crescut cu aproape o treime față de anul trecut, ajungând la 2,8 miliarde de metri cubi.
În martie 2022, la câteva zile după invadarea Ucrainei, administrația Biden a promis sancțiuni fără precedent în istorie, care ar fi trebuit să izoleze și să distrugă economia și finanțele Rusiei.
De atunci, Washingtonul și Bruxelles-ul au instituit încă multe ale rânduri de sancțiuni noi, pe care le-au lăudat că sunt mai aspre și mai ample.
Care a fost efectul?
Exporturile de materii prime ale Rusiei (în special de petrol și gaze) au explodat, pompând sânge proaspăt în economia de război, care a revitalizat întreaga economie națională/
Nici socotelile cu „izolarea” nu au ieșit: cu toate punțile occidentale rupte, Rusia a fost aruncată – vrând-nevrând – în brațele Chinei.
Astfel, pentru prima oară după multe decenii, cele două mari rivale ale Statelor Unite se află acum în aceeași tabără.
Mai mult, au reușit să coaguleze în jurul lor un pol de putere care amenință supremația occidentală.
Așa se face că, în loc să izoleze Rusia, Occidentul s-a izolat pe sine.
Joe Biden a avut dreptate: sancțiunile occidentale au fost devastatoare. Însă nu pentru Rusia, ci pentru Europa, care în doar doi ani și jumătate a fost pusă pe butuci.
Aruncarea în aer a Nord Stream a sufocat economia Bătrânului Continent, dând lovitura de grație nu Rusiei (căreia doar i-a tăiat cordonul ombilical), ci Europei.
Nu există o altă descriere mai plastică a situației catastrofale decât știrea că Volkswagen, simbolul puterii germane, pune lacătul pe ușă.
În locul Rusiei, moare Europa!
America a jucat la două capete.
Vulturul pleșuv și-a dorit în primul rând ca victimă trupeșa Rusie, sperând că bogățiile acesteia, prăduite corespunzător, îi vor întrema organismul slăbit și degenerat.
A dat chix. Va trebui acum să se mulțumească cu leșul B, mai costeliv, al Aliatului stupid și slugarnic (Europa), care s-a sinucis de dragul lui.
Dar, oricât de senil ar fi, bătrânul hoitar știe că prada asta nu îi va ajunge pentru mult timp. Știe că, pentru a supraviețui, are nevoie de o hecatombă, care să umple jungla de cadavre.
Autor: ADRIAN PĂTRUȘCĂ
Sursa: www.activenews.ro