Marele proiect de țară

Preşedintele partidului de guvernământ aruncă o privire grea şi dojenitoare peste capetele baronilor adunaţi în sală. Baronii, destul de obişnuiţi cu astfel de tratament, îşi aruncară şi ei privirile pe ecranele telefoanelor. Oricum, pozele cu iaht, gagică şi şampanie sunt mult mai interesante decât tot ce dorea să transmită privirea plină de semnificaţii a şefului.
– Băi, nesimţiţilor, aţi furat tot ce v-a căzut în mână, aţi mâncat căcat pe toate posturile de televiziune, aţi minţit şi înşelat fără nici un scrupul şi v-am iertat bă, ticăloşilor!
Da’ acum, când partidul o ia în mână şi cade în sondaje mai ceva decât leul în raport cu dolarul, ce spuneţi!?
Aveţi vreo idee care să ne scotă din nenorocire?
Hai, că toţi sunteţi doctori în economie, filozofie, sociologie şi alte alea, cu diplome obţinute de la şcoala de poliţie, hai, să vă văd ce sunteţi în stare!
Baronii însă erau oameni politici cu vechime aşa că nici nu-şi ridicară privirile de pe ecrane părând că sunt ruşinaţi de reproşurile boss-ului. De fapt îi durea drept în proverb fiindcă afacerile lor nu mai ţineau acum de putere sau opoziţie. Şi ca să fim sinceri, ştiau sigur că există vreun muţufan mai nou venit în partid care se va ridica el cu o propunere devenind candidat la luarea unui scuipat în ochi…
Aşadar aşteptau…
Se dovediră astfel foarte înţelepţi deoarece din fundul sălii se ridică Dumistrăcel, un dobitoc notoriu, unul din finii şefului. Cum bufniseră deja în râs încercară să dea semne că lacrimile sunt de tristeţe faţă de durerile poporului.
Unii chiar au reuşit! Asta în timp ce Dumistrăcel se dădea mare cu un proiect de lege care să mărească salariile şi pensiile şi să anuleze nenorocirea făcută în anii trecuţi de actuala opoziţie cea care dăduse o nemernică de lege a pensiilor speciale.
Poate că lucrurile ar fi decurs ca de obicei, adică nişte bancuri proaste la adresa vorbitorului, ceva miştouri de mahala şi apoi o beriţă la restaurantul de vis-a-vis…
Doar că baronii o cam sfecliră când au observat că şeful părea foarte atent la ce debita tâmpitul deşi schema cu pensiile era fumată de multă vreme de toate guvernele! Atmosfera se schimbă radical! Toţi dădeau din cap aprobator şi păreau că suferă de hemoroizi.
Doar cretinul de ministru al finanţelor se ridică întrerupându-l pe vorbitor şi răcni din fundul bojocilor:
– Nu sunt bani la buget pentru o asemenea măsură!
Boss-ul se uită cam lung la el şi spuse ca şi cum ar fi luat cuvântul la catafalcul unui prieten drag (exclus!):
– Eiii, poate ar fi bine să găseşti, ca să nu găsesc eu dosarele alea despre şmenurile cu fonduri europene…
– Deşi nu sunt bani la buget, vă asigur că voi face tot posibilul pentru ca acest măreţ proiect, atunci când va fi discutat în plen, să aibă şi suportul financiar necesar fără să mărim alte taxe şi impozite! Vom face praf opoziţia!
Cum planurile baronilor care văzuseră pentru câteva clipe o minunată posibilitate de a-l crucifica pe lingău se prăbuşeau fără zgomot pe mocheta persană, altele, mult mai subtile, precum otrăvirea sau infectarea cu pesta porcină începură să prindă consistenţă…
– Da! Aşa vom face! Punem în discuţia parlamentului proiectul de ţară, în care se va vedea că numai noi suntem în stare să redăm poporului demnitatea terfelită în anii când ceilalţi au fost la putere, să eliminăm odată pentru totdeauna sistemul clientelar al pensiilor speciale, săăă…
Baronii picoteau cu gândurile lor aurite în care poporul… Hai să fim serioşi!
– Stamate! Boss-ul, extrem de nervos, îl aduse în chinuitoarea realitate pe baronul din sud, cel mai puternic dintre ei.
Stamate tresări, se şterse la gură de bale şi privi destul de aproximativ pe direcţia zbierătului…
– Peste o săptămână, cu temele făcute la milimetru de echipa noastră de specialişti, prezinţi în plen acest punct forte al programului nostru de guvernare! Fii convingător!
– Şefuuu, da’ io săptămâna viitore sunt răcit în gât şi nu pot vorbi… Aşa că, tot tânărul nostru coleg, Dumistrăcel…
– Foarte bine Stamate, dar poate, mult mai bine, prezintă proiectul mă-ta aia analfabetă care şi-a tras recent castel şi podgorie cu cramă pe dealurile alea, ştii tu…
– Aoleooo, nu merge şefuuu, că-i cam cu minţile rătăcite, aşa că mă voi ocupa eu de problemă şi promit să…
– Sictir! Şi dacă nu trece proiectul, ar fi bine să vă spălaţi la cur că la pârnaie veţi fi foarte apreciaţi de colegi! Mde, prospătură, bine hrăniţi, dolofani, parfumaţi…
Şedinţa se încheie cu un angajament solemn, aşa că, exact peste o săptămână, Stamate tuna şi fulgera de la tribună precum că poporul, ajuns la limita sărăciei din cauza abuzurilor fostei puteri, va fi răsplătit pentru răbdarea sa şi vom mări veniturile tuturor în aşa fel încât decenţa traiului zilnic… Mă rog, lucruri care se repetă de câteva ori la fiecare ciclu de gu-vernare…

Aleşii îşi vedeau de treburile lor, mai dădeau câte un telefon, mai citeau un ziar, ceva, mai un filmuleţ, lucruri obişnuite pentru o zi de muncă istovitoare în acest înalt for legislativ. Din când în când, la semnalul dat de preşedintele grupului, reprezentanţii puterii aplaudau şi strigau bravo, bravooo! La fel şi opoziţia numai că ea huiduia şi tropăia. Însă, la un moment dat, de şeful opoziţiei s-a apropiat un ales şi i-a spus la ureche:
– Lică, dacă eşti tâmpit şi vrei să dispărem de pe eşichierul politic pentru totdeauna continuă cu tâmpeniile. Băi, boule, tu nu-ţi dai seama că ăştia ne îngroapă cu propunerea lor populistă, iar noi ca idioţii ne săpăm singuri groapa?
Desigur, numitul Lică nu era el o somitate nici măcar în politică însă şopteriul era adevăratul şef şi nu se făcea să te pui rău cu el. Prin urmare, a luat cuvântul şi un reprezentant al opoziţiei care a spus în plen că desigur şi ei sunt pentru creşterea nivelului de trai al poporului, însă vor să fie siguri că acest proiect nu este o simplă manevră politicianistă, ci un plan fezabil, bine argumentat financiar.
Aici i-a venit apa la moară ministrului de finanţe care, zâmbitor, a urcat la pupitru şi a ţinut un adevărat curs de inginerie financiară dovedind cu cifre că totul a fost gândit în cele mai mici amănunte, iar sumele necesare vor veni doar din încasări, în nici un caz, Doamne fereşte, din mărirea vreunei taxe sau inventarea unui nou impozit…
În consecinţă, toată lumea este mulţumită, iar proiectul de lege se transformă imediat în lege şi este trimisă spre promulgare preşedintelui. Acesta îşi dă cu pumnii în cap, sparge, de nervi, o vază chinezească din patrimoniul palatului, semnează scrâşnind din dinţi, apoi, ca să se mai liniştească, pleacă într-o vizită de lucru în insulele Seychelle.
Legea apare deci sub cele mai faste auspicii şi toată lumea se bucură, mai ales beneficiarii care află astfel că pensiile nesimţite s-au redus cu 0,1%, iar celelalte s-au mărit cu, incredibil, 0,01%.
Însă ce să vezi!? Poporul înjură, probabil fiindcă aşa-i el obişnuit să-şi trăiască bucuriile… Mde! Nici nu mai vorbim de faptul că în urma aranjamentelor financiare rămâne un oarecare câştig pe care ministrul de finanţe, cu abilităţile sale proverbiale, îl face dispărut în propriul buzunar. Să fie pentru zile negre, că nu se ştie…
Asta doar până când boss-ul află, dintr-o turnătorie, de ghiduşie şi, foarte încântat, îi dăruieşte ministrului o pereche de palme de-i scapără ochii. Imediat surplusul îşi mută firul spre buzunarele partidului, adică ale şefului.
Cu toate acestea partidul continuă o vajnică prăbuşire în sondaje!
Şeful face crize de turbare şi pe acest fond îi mai cară nefericitului ministru de finanţe castane şi pumni în stomac. Dar, cu ceva timp înainte ca distinsul ministru să facă ulcer, pe toate posturile de televiziune apare şeful opoziţiei care afirmă cu o seninătate pe care nu ţi-o poate da decât o fază avansată de tâmpenie că atunci când vor veni ei la putere, deci peste câteva luni, toate măririle de salarii şi pensii făcute în deplină iresponsabilitate de actuala putere, cele care vor prăbuşi debila noastră economie, vor fi anulate.
Minunat! Partidul creşte în sondaje, seful suprem este fericit şi ministrul finanţelor scapă de crucificare!
Precum vedem totul este posibil atunci când există voinţă politică. Doar poporul rămâne constant pe secvenţa înjurăturilor.
Oribil popor!

Autor: Mihai Batog Bujenita
Sursa: art-emis.ro

Share on Facebook

Tweet

Follow us