Au apărut mulți bani – 7,56 de miliarde de lei pentru continuarea...

Au apărut mulți bani – 7,56 de miliarde de lei pentru continuarea unor programe de investiţii! (2)

0 86

Guvernul a decis, miercuri, alocarea a 7,56 de miliarde de lei din Fondul de rezervă bugetară, pentru continuarea derulării unor programe de investiţii.
Astfel, 2,56 de miliarde de lei vor reveni autorităţilor publice pentru achitarea facturilor restante către constructori, în cadrul unor proiecte din Programul Naţional de Dezvoltare Locală, Programul „Anghel Saligny”, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi Programul naţional de construcţii de interes public sau social (PNCIPS) derulat de Compania Naţională de Investiţii.
În acest fel vor fi achitate lucrări deja efectuate pentru modernizarea şi extinderea infrastructurii locale de transport, a reţelelor de apă şi canalizare sau de alimentare cu gaze.
Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a declarat că 1,6 miliarde de lei sunt alocaţi proiectelor din Programul naţional „Anghel Saligny”. Până în prezent, în cadrul acestui program au fost aprobate 5.684 de proiecte, dintre care 3.806 sunt deja contractate. Valoarea lor este de 45 de miliarde de lei, iar valoarea decontată până în prezent este de aproximativ 9 miliarde.
„Cele mai multe investiţii vizează reabilitarea de drumuri – vorbim de 2.651 de proiecte, în valoare de 26,5 milioane lei, ceea ce înseamnă 20.000 de kilometri de drumuri. Dacă ne raportăm la proiectele mari, câteva exemple: inelul rutier metropolitan din Oradea – 201 milioane lei; modernizarea şi reabilitarea reţelei stradale din municipiul Târgovişte – 21 de milioane; varianta ocolitoare Mizil – 69 de milioane”, a spus el, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.
Există de asemenea 1.683 de proiecte privind infrastructura de alimentare cu apă şi canalizare, în valoare totală de 22 de miliarde de lei. Proiectele care vizează reţelele edilitare de apă şi canalizare totalizează 24.000 de kilometri. În program mai sunt incluse 187 proiecte de poduri şi podeţe, a precizat Veştea (care se pregătește să semneze demisia, pleacă la C Brașov).

Pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală a fost alocată suma de 199 de milioane de lei.
„Avem proiecte care au avut o valoare mai mare de 125 de milioane: Spitalul Orăşenesc Mioveni, Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaş din Arad, reabilitarea şi modernizarea Secţiei clinice de neurologie din Sibiu”, a arătat ministrul.
Pentru Compania Naţională de Investiţii au fost alocate credite de angajament în valoare de 5 miliarde de lei. Veştea a precizat că această măsură va contribui la semnarea unor contracte care au parcurs procedurile de achiziţii, precum: Stadionul „Gheorghe Hagi” din Constanţa, Stadionul „Nicolae Dobrin” din Piteşti sau patinoarul artificial de la Sf. Gheorghe. Toate aceste investiţii au o valoare de aproximativ 1,1 miliarde lei.
„De asemenea, din sumele pe care le avem astăzi alocate putem să încheiem acte adiţionale şi contracte pentru procedurile de achiziţie care au fost finalizate din mai multe localităţi.
Dacă ar fi să ne raportăm la proiectele mari care sunt derulate prin programele naţionale ale Companiei Naţionale de Investiţii, putem să enumerăm drumul judeţean Valea Doftanei, care face legătura între judeţul Prahova – Brădet şi judeţul Braşov, care contribuie la decongestionarea drumului de pe Valea Prahovei; restaurarea Palatului Universităţii din Braşov; consolidarea Cazinoului din Constanţa; reabilitarea, modernizarea, extinderea, construirea şi dotarea Spitalului Clinic de Urgenţă ‘Dr. Agrippa Ionescu’.
Alături de aceste investiţii majore, avem aproximativ alte o mie de obiective, care sunt astăzi contractate şi sunt în valoare de aproape 15,8 miliarde de lei: peste 100 de unităţi sanitare, peste 110 unităţi de învăţământ, creşe, şcoli, licee, cămine studenţeşti. Totodată, sunt în diverse stadii de derulare alte 470 de proceduri, care se estimează la 9,5 miliarde”, a mai spus ministrul.
Au fost alocate sume necesare plăţii proiectelor din PNRR, unde Ministerul Dezvoltării are 6.557 de contracte semnate, în valoare de peste 34 miliarde de lei. Dintre acestea au fost finalizate 176 de proiecte.

Sursa: AGERPRES

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.