Școala, noul penitenciar de reeducare al Ligiei Deca

Element inutil din tabelul „României educate”, ales după chipul și asemănarea președintelui Klaus Ioannis, doamna ministru Ligia Deca (PNL) are legătură cu pedagogia similar unui comandant de penitenciar.
Elevii în epoca Deca-Iohannis devin numere, cantități, care nu sunt educați și încurajați să fie deștepți și încrezători în viitor, ci în spectrul fricii induse de un stat reprezentat de indivizi măcinați de multiple probleme, de la frustrări, la aspecte care revendică abordări măcar la nivel psihologic.

Scriu aceste rânduri din postura unui părinte care își duce copii la școală în China, o țară unde nu știu să existe copii nefericiți, în ciuda diferențelor financiare sau sociale.
Aici, școala obligatorie este o etapă în calibrarea și formarea celor care doresc și au ambiția de a urma liceul și studiile superioare.
Ca peste tot, și aici sunt elevi „problemă”, însă aceștia nu sunt duși în „detenție”, nu sunt amenințați de profesori, nu sunt eliminați din școală decât își situații extreme, excepționale.
Problemele se rezolvă în relația permanentă profesor-școală-părinte, unde rolul părintelui se termină pe trotuarul din fața școlii. Tot acolo se termină orice influență exterioară sistemului de învățământ, la absolut toate nivelurile.
Sunt unul dintre părinții români aflați departe de sistemul educațional din România, țară unde școala pare să capete tendințe concentraționare, cu nuanțe represive la nivel psihic și tendințe exclusiviste.
Școala românească în epoca „România educată” născută din lipsa de știință a președintelui Iohannis și a politrucilor care îi cântă ode de slavă, produce tot mai mulți analfabeți, echivalent cu procesul de îndobitocire socială în masă.
În ciuda declarațiilor oficiale, școala românească obligatorie a devenit respingătoare, nu incluzivă, a devenit costisitoare, nu gratuită. Despre fiecare aspect, voi detalia în cele ce urmează.

Invizibilii copii cu probleme medicale
Până atunci, însă, trebuie vorbit și insistat pe modul în care școala în România ridică bariere în fața copiilor cu probleme de ordin medical. Trebuie pornit de la copiii cu probleme fizice și ajuns la copiii cu probleme depistați cu diferite tulburări în dezvoltare, cum este (spre exemplu) Sindromul Asperger.
La nivelul României sunt câteva zeci de mii de astfel de elevi, majoritatea victime ale sistemului educațional obligatoriu, care una spune în teorie, dar alta aplică în realitatea lipsită de proceduri, de soluții și cadre didactice COM-PE-TEN-TE! Totul este tratat la grămadă, lipsit de nuanțe, de soluții reale, pentru că nici cei care fac legi nu se pricep, nici cei care sunt puși să le aplice nu sunt interesați să le corecteze sau să le respingă. Pentru că și unii, și alții, sunt politruci, necum dascăli, oameni cu vocație didactică.
Pentru cei care nu cunosc, sindromul Asperger reprezintă o tulburare în dezvoltarea neurală, cu efecte generale în relaționarea socială și comunicare. Dar, este demonstrat științific că acești copiii sunt geniali, supradotați intelectual, testele Raven acordând o medie IQ peste 130. Degeaba!
Potrivit legii educației din România, acestor copii speciali le este asigurat dreptul la educație în cadru instituționalizat, adică în clasele normale, pentru a fi integrați treptat în societate. Aceasta necesită un efort suplimentar din partea învățătorului sau profesorului de la catedră, efort care NU se înregistrează în cele mai multe dintre cazuri. Este mai simplu să reclami că elevul turbură ora și să ceri evacuarea din clasă sau din școală!
Legea educației îi include pe acești copii, însă nu există norme de aplicare, proceduri, coduri de conduită, motiv pentru care rege devine învățătorul sau profesorul, peste care nici directorul de școală, nici inspectoratul, nici ministerul nu au cum să intervină pentru că … legea nu le permite! Observați aberația permisă de lege? În timp ce afirmi că te ocupi de toți copiii, „unii” nu se încadrează la toți.

Ce facem cu copiii speciali?
Iată o întrebare pentru care școala românească nu are răspuns și nu este capabilă să găsească o soluție. Repet, în România sunt câteva zeci de mii de elevi cu probleme speciale, fără să îi includ aici pe cei hipoacuzici sau nevăzători. Integrarea și școala incluzivă sunt termeni exclusiv de paradă, pentru conferințe și raportări. Altfel, sistemul de educație este total depășit de realitate.
Decizia de a elimina de la clasă acești copii cu probleme speciale a fost lăsată exclusiv la nivelul învățătorului, argument suplimentar de iritare pentru părinții în cauză. De când învățătorul de la catedră își poate selecta elevii și pe ce criterii?
Dacă un cadru didactic din învățământul de stat are dreptul să fac selecția în rândul elevilor, un medic are dreptul să aleagă pe cine tratează, un polițist pe cine apără?
Este inutil să fac aici lista legilor încălcate în astfel de situații, plecând de la discriminare, ajungând la încadrări de ordin penal.

ONG-uri și milioane de euro tocate inteligent
Pentru actuala lege a educației și noile regulamente școlare, apărute din nepriceperea președintelui Klaus Iohannis și ministrului Ligia Deca, PSD, PNL și USR au votat alocarea câtorva milioane de euro, bani intrați și în conturile unor ONG-uri de tocat inteligent, dar inutil, bani. Sunt milioane de euro dispărute în concubinajul și complicitatea comasării politice fără frontiere ideologice, în urma căreia tot ce s-a putut face mai mult și mai bine pentru școală a fost „camera de detenție”. O aberație preluată din erorile sistemului școlar occidental.

A reînceput școala șpăgilor mascate
De câteva zile, în România a început anul școlar 2024-2025. Fiind an electoral, au fost programate ceremonii și discursuri care au accentuat tot mai profunda distopie în care se află societatea românească. În fața discursurilor, părinții și elevii au aplaudat frenetic, dovadă că victimele au ajuns să își adore călăii.
Nimeni nu a fluierat, nimeni nu a huiduit, discursurile vomitive despre școala obligatorie este gratuită – dar părinții plătesc bani din buzunar, despre școala în siguranță – dar unde elevii sunt abuzați și devin distribuitori și consumatori de droguri, despre școala performantă – unde media cadrelor didactice este oglinda mediocrității pedagogice și profesionale. Revenirea la școală s-a făcut în urale, chiote și scandări de stadion, în costumații de un fistichiu reprezentativ pentru dăscălimea abonată la saloanele de instalat botox, silicon, tatuaj și unghii false.

Comitetul de cadouri
Deși este declarat gratuit, sistemul educațional obligatoriu alimentat din taxe și impozite mai are o sursă de venituri și consum … la negru. Oficial, este interzis școlilor să colecteze bani de la elevi și părinți pentru administrare și derularea activităților didactice. Neoficial, școala a reînceput cu o listă de costuri și cheltuieli pe care părinții sunt obligați să le suporte, ca să fie în rând cu lumea.
În fiecare clasă de școală generală există un comitet format din părinți care vor să se afirme, una dintre atribuțiile asumate fiind aceea de a colecta bani pentru cheltuielile „neprevăzute”. Puține sunt cazurile în care se știe, cu raport de venituri și cheltuieli, ce se întâmplă cu miile de lei adunate semestrial de la părinți.

Exact ca în sistemul medical, toți știu!
Toți, de la părinți, profesori, directori, inspectori școlari, miniștri, toți știu că din acești bani, frecvent, sunt oferite cadouri doamnei învățătoare sau doamnei diriginte. S-a ajuns la cadouri în valoare de mii de lei sau chiar la situația în care „comitetul” discută cu „doamna” ce anume s-ar potrivi mai bine pe sufletul de dascăl.
Nu devine o mirare că elevii cu părinți în „comitet” primesc calificative și note mai bune, cum în sens contrar sunt notați elevii cu părinți nealiniați și curioși să știe pe ce anume se consumă banii colectați ilegal, potrivit legii. Mersul pe contrasens poate duce până la necesitatea schimbării clasei sau chiar a școlii, pentru ca elevul părintelui nealiniat să nu devină țintă predilectă a „doamnei”, iar mai nou client pe criterii subiective în …

Camera de detenție
În numai câteva zile de la începerea anului școlar, camera de detenție a devenit o practică uzuală în școlile din România. Asta în ciuda faptului că ministrul Ligia Deca a declarat că aceasta nu este o măsură obligatorie.
Dacă … „nu este nicio școală obligată să aplice această măsură dacă nu o consideră necesară sau dacă consideră că nu are resursele necesare pentru ea … … nu este o măsură obligatorie. Este doar o posibilitate.” (declarație făcută la TVR Info), pentru ce a fost deschisă poarta supliciului și umilinței?
Deja sunt înregistrate cazuri în care elevii de ciclul primar au fost trimiși la camera de detenție pentru că „făceau zgomot cu pixul și deranjau clasa”, pentru că „se mișcau în timpul orei și deranjau clasa” sau pur și simplu „pentru că deranjau clasa”.
Iată cum abuzul părinților care au ajuns să dicteze în școală și impostura dascălului s-au luat de mână. Acum și profesorii cum să fie orice numai pedagogi, nu!

Un regulament imbecil, „extras” Ligia Deca!
Noul Statut al Elevului, aprobat de Ministerul Educației peste care păstorește doamna Ligia Deca, spune la Art. 14(2) că elevii care tulbură „care aduc prejudicii activității de predare-învățare-evaluare”, la dispoziția cadrului didactic poate fi dus „într-un spațiu supravegheat video din unitatea de învățământ”. În cazul elevilor cu cerințe educaționale speciale, „aceștia sunt preluați pentru a desfășura activitate cu personal specializat”.
Regulamentul lasă la arbitrajul subiectiv al profesorului să judece dacă un elev a prejudiciat activitarea de predare-învățare-evaluare. Niciunde nu scrie că elevul trebuie să fie statuie în bancă (mai ales în clasele primare), că trebuie să fie ostracizat prin măsuri generatoare de abuz suplimentar în fața celorlalți copii. Regulamentul devine un Cod Penal pentru elevi, dar unul fără fapte clare pentru care să poți fi sau nu sancționat.
În situații speciale sau limită sunt demonstrate (sau nu) nivelul podagogic și inteligența unui dascăl în fața unor copii, fie ei și cu probleme spciale, așa cum am arătat mai sus.
Dar, fomula cu care ministrul Deca a găsit că pot fi soluționate cazurile elevilor problemă este „extracția”. Înainte de a intra pe poarta școlii, în logica ministrului Deca, elevul este tratat invariabil ca potențial infractor care „poate fi extras de către școală într-o sală specială”.
Solicitată să explice precis ce înseamnă „extrage” și cine „o face”, ministrul Deca face o nouă demonstrație de prostie: „Depinde. Fiecare școală este diferită din punct de vedere al resursei umane. Poate fi consilierul, dacă are această disponibilitate, poate fi profesorul de serviciu, poate fi un alt cadru didactic, depinde, depinde de cât de mare este școala, depinde unde este sala respectivă. De aceea am spus că este o posibilitate, o posibilitate de altfel, să știți, discutată împreună cu directorii de școală și cu cadrele didactice. Mulți ne-au spus că au nevoie de măsuri pentru cei care realmente deranjează ora.” (vezi Edupedu)

Nu este obligatoriu, dar contează
Deși este inclusă în regulamentul școlar, camera de detenție nu este obligatorie. Nefiind ogligatorie, este totuși inclusă în regulament și astfel camera de detenție deja funcționează în multe școli. Nu se știe în câte, nu se știe cum, nu se știe cine răspunde pentru asta.

Experimentul social al ministrului Deca
Insist pe declarația ministrului Deca, de la Educație: camera de detenție nu este obligatorie! Chiar și așa, distinsa reprezentantă și emanată a președintelui Iohannis afirmă că așteaptă să vadă rezultate. „Cred că vom putea vedea scăderea numărului de incidente, un raport la finalul anului cu privire la ceea ce s-a întâmplat.” (vezi Edupedu)
Altfel spus, doamna Deca face un experiment social în timp real. Elevii, inclusiv cei cu probleme speciale, sunt folosiți drept cobai pentru a sublinia incapacitatea de a înțelege nevoile, unicitatea și problemele unui elev care trebuie stimulat să se dezvolte, nu să fie acomodat prematur cu un sistem social care și-a dovedit falimentul în SUA și țările în care domnia sa a studiat.

Ce nu este obligatoriu, devine … afacere!
Pe modelul deja brevetat în spațiul european, tot ce este recomandare devine obligatoriu. Prin urmare, nu ar trebui să fie o surpriză dacă și prostia camerei de detenție va fi transformată în facere politică, pe bani publici.
Da, cele ce urmează sunt un proces de intenție, câtă vreme cu asta s-au impus guvernările Iohannis de după 2019. Prin urmare … România poate avea zeci de mii de camere de detenție, o rețea cu zeci de mii de camere de supraveghere, zeci de mii de angajați pe criterii politice cu rol de gardian. Iată o nouă sursă de câștig pentru jefuitorii banului public, în urma cărui sistemul educațional va fi și mai dezastruos, cu efecte pe termen lung în societatea românească.

Autor: Dan Tomozei
Sursa: DanTomozei.com

Share on Facebook

Tweet

Follow us