Mica invazie ucraineană la Kursk și eșecul lui Zelensky și al lui Putin în înțelegerea celui de-Al Doilea Război Mondial(2)
Un excurs chiar și numai în bibliografia istorică militară redusă a bătăliei de la Kursk, din Al Doilea Război Mondial, relevă fără putință de tăgadă inexistența vreunei asemănări tactice și strategice între colosala bătălie de tancuri din 5-13 iulie 1943 și surogatul de invazie ucraineană de astăzi din zona acelui oraș rusesc. Istoricul militar realist pare a se nedumeri în legătură cu amploarea celor două operațiuni, de parcă aceea concepută de Hitler și Înaltul său Comandament German s-ar petrece în zilele noastre și cea a lui Zelensky acum 81 de ani, atât sunt de diferite valoric din perspectiva tactică a forțelor desfășurate și a planurilor operative, concepute de germani și de ruși atunci, dar și de ucraineni și de ruși astăzi, ultimele nedepășind gândirea operativă retrogradă și statică a Primului Război Mondial.
Dacă în episodul anterior am radiografiat conjunctura strategică și politică a bătăliei din apropiere de Kursk de atunci, comparativ cu obiectivul incursiunii ucrainene de acum, descrierea derulării etapelor principale ale celei mai mari bătălii de tancuri din istorie se impune cu necesitate apodictică. În episodul de azi, atacul armatei germane pe flancul de nord, în direcția Poniriy.
Hitler se hotărăște pentru începerea Operațiunii Zitadelle în direcția Kursk
Din memoriile celui mai mare feldmareșal german, care a condus și armatele Wehrmacht-ului spre Kursk, Erich von Manstein, desprindem că Hitler a ezitat în declanșarea operațiunii militare până au ajuns pe front noile tancuri germane. În sfârșit „La această întâlnire (din 1 iulie 43 n.n.) în care Hitler a fost singurul care a prezentat un raport, și-a anunțat decizia finală de a lansa Operațiunea Zitadelle. Ofensiva germană urma să înceapă pe cinci iulie, când armatele germane au pornit în sfârșit la atac. Deși am aplicat toate măsurile posibile de dezinformare și camuflaj, nu ne mai puteam aștepta să surprindem inamicul nepregătit după ce noi am amânat operațiunea atâta vreme” își amintea după război von Manstein.(vezi ep.1).
Rușii așteptau răbdători dispuși pe opt linii defensive atacul german în sud. Ba chiar pe frontul nordic generalul Rokossovsky, comandantul Frontului Central, a preîntâmpinat ofensiva germană în dimineața lui 5 iulie cu un baraj de artilerie profilactic, încercând să perturbe pregătirile de atac ale inamicului, semn că era informat de iminentul atac german.
Armata a 9-a condusă de generalul Model, având în componență șase divizii de blindate și cinci de infanterie, a început asaltul împotriva pozițiilor fortificate ale sovieticilor prin Corpul XLVII Panzer condus de generalul Lemelsen și prin Corpul XLI Panzer condus de generalul Harpe.
Primele întârzieri în ofensiva germană pe frontul nordic se făceau deja simțite, și datorită contraofensivei înverșunate a pușcașilor colonelului Barinov și datorită întârzierilor în deminarea culoarelor de atac pentru blindatele germane.
În alte zone ale frontului, la Malo-Archangelsk unde comanda trupele de infanterie generalul Freissner(cel care avea să conducă armata germană din România în august 1944), se înregistra un eșec evident în atingerea obiectivelor propuse, și pentru că model îi retrăsese lui Freissner susținerea de artilerie. Deși toate forțele germane și în special cele blindate fuseseră aruncate în luptă, încă nu se străpunsese cea de-a doua linie de apărare a generalului Rokossovsky, situată pe o linie înaltă a frontului de unde domina câmpul de bătălie. Astfel, Model a trimis peste capul lui Lemelsen în luptă și Diviziile 2 și 9 Panzer, deși acestea trebuiau să intervină abia după ce a doua linie de apărare sovietică ar fi fost străpunsă, pentru a lărgi spărtura și a flanca diviziile de pușcași sovietici.
Ziua de 6 iulie a găsit armata a 9-a germană mult în urma programului operativ stabilit, încredințându-i-se lui Lemelsen atacul principal, deși Model l-ar fi preferat pe Harpe, mult mai combativ. Deja fractura de comandă dintre Model și generalii de panzere aflați sub comanda sa devenise vizibilă, iar generalul german nu realiza că nu străpunsese complet prima linie de apărare sovietică și că rezervele lui Rokossovsky erau aproape intacte, deși el credea că fuseseră aruncate în luptă. Faptul că Model nu a atacat viguros în 6 iulie cu toate forțele sale de panzere, cel puțin una-două divizii, a atras criticile istoricilor militari și a generalilor germani după război. Walter Nehring, șeful de Stat Major al lui Guderian, nota că sovieticii erau mult mai pregătiți în defensivă decât credea Model și „Din cele șase divizii mecanizate ale armatei sovieice din nord, cinci erau în rezervă. Aceasta a furnizat deja un avantaj decisiv Armatei Roșii. Ar fi fost oportun să avanseze alte două divizii blindate(germane n.n.)”.
Deficiențe logistice grave ale Armatei a 9-a
Mai mult, slaba coordonare a avansului german a dus la o supraaglomerare de blindate pe kilometru pătrat în sectoarele ambelor corpuri de panzere, în cazul lui Lemelsen densitatea atingea 18 blindate per kilometru de front, iar în cazul lui Harpe 25 per kilometru, iar aceasta reprezenta doar 542 de blindate din cele peste 1000 disponibile ale Armatei a 9-a, deci o aglomerare greu de organizat într-o înaintare coerentă către punctul central de maxim efort(Schwerpunkt), care trebuia să fie localitatea Poniriy.
Rezultatul nefast a fost că după împlicarea întregului efectiv de panzere al armatei pe un front prea îngust, aglomerarea de blindate a devenit o țintă ușoară pentru artileria antitanc și pentru aviația sovietică. Rokossovsky anihilase practic mobilitatea panzerelor germane, axul central al doctrinei de război a Wehrmacht-ului, corpurile de panzere neputând nici să-și desfășoare puterea de foc completă pentru că tancurile germane își obturau linia de ochire între ele. Această situație s-a prelungit din 5 iulie până în 7 iulie, timp suficient pentru ca Armata a 9-a a lui Model să piardă inițiativa tactică. Aproape imediat au urmat valuri de contraatacuri sovietice sprijinite de sute de tancuri, ceea ce a îndepărtat decisiv posibilitatea atingerii obiectivelor la nord de Kursk, aspect întărit și de o anumită lentoare a deciziilor de atac ale lui Model, general prin excelență defensiv și care nu vedea oricum tot rostul operațiunii Kursk, pusă la cale de Hitler.
Totuși, în 6 iulie avansul corpurilor de panzere a continuat șovăitor, mai ales în sectorul grupului blindat al lui Lemelsen, după întărirea efectivului cu rezerve până la 600 de blindate.
În centrul frontului puternica Divizie a 2-a blindată a generalului Luebbe, cu 290 de tancuri și tunuri de asalt autotractate a străpuns apărarea sovietică a unei linii defensive până spre înălțimile 272 și Teipend, dar înspre Malo-Archangelsk înaintarea a fost oprită complet. În două zile Model pierduse o treime din înaintarea ofensivă prevăzută în planul de operații pe frontul de nord. Mai mult, generalul german a slăbit corpul de panzere agresiv al lui Harpe, modificîndu-i acestuia obiectivul pentru cele mai puternice batalioane de panzere.
După mai multe modificări tactice pentru anumite unități de artilerie care să sprijine înaintarea corpului de panzere a generalului Harpe, Model l-a asigurat pe feldmareșalul Kluge, comandantul Grupului de Armate Centru că va străpunge în direcția Poniriy, Olkovatka, Kashara și Teploye. Dar, Model l-a avertizat totodată pe Kluge că Armata a 9-a nu avea destulă forță pentru a străpunge și liniile de apărare ale lui Rokosovsky în jurul aceestor localități și să înainteze totodată către Kursk, astfel că i-a mai cerut feldmareșalului două divizii de panzere din rezerva proprie a grupului de armate german pentru a fi adăugate Diviziei 4 Panzer, într-o Panzergruppe de asalt specială în direcția Kursk, sub comanda generalului Esebeck.
Comandantul Grupului de Armate Centru german nu agrea Operațiunea Zitadelle
Cum feldmareșalul Kluge menținea și frontul în zona intrândului Orel, nu a dorit să-și subțieze rezervele și l-a refuzat pe Model, Kluge fiind și el un feldmareșal eminamente defensiv și refractar la toate inițiativele ofensive ale lui Hitler, inclusiv Operațiunea Zitadelle.
A justificat că diviziile solicitate nu aveau timp suficient să ajungă în dispozitivul de luptă al lui Model, dar i-a aprobat în final cererea cu condiția ca dacă sovieticii atacau masiv pe frontul nordic de la Orel, Model să-și redirecționeze întreaga armată a 9-a pentru a veni în sprijinul Grupului de Armate centru, sfidându-l astfel pe Hitler, ceea ce Model a acceptat, pentru că era singurul general, alături de Guderian, care îndrăznea să ignore directivele operative ale Fuhrerului.
Cum Lemelsen îi raportase oarece progres în străpungerea frontului sovietic în 6 iulie Model spera din nou la o rupere a frontului, nefiind informat de ofițerul de operații al unuia din corpurile de panzere că generalul sovietic Rodin deja sosise în sprijinul lui Rokossovsky cu două corpuri de tancuri cât și cu Armata a 2-a Tancuri. Fapt pentru care puternicele contraatacuri sovietice n-au întârziat a fi declanșate de impetuosul și eficientul general Rokossovsky. Iar cum grupul de panzere al lui Lemelsen cu adjunctul său Luebbe acționa excesiv de prudent, Model deja căuta țapi ispășitori în cazul eșecului Armatei a 9-a de a străpunge apărarea sovietică pe frontul de nord al ofensivei de la Kursk. Un alt mare neajuns a grevat asupra eforturilor Armatei a 9-a a lui Model, acela al inexistenței unui sprijin de infanterie suficient și adecvat corpurilor de panzere, fapt pentru care și dacă acestea străpungeau apărarea sovietică, nu puteau menține obiectivele cucerite fără un sprijin susținut al infanteriei, spre deosebire de sovietici, care dispuneau de trupe de infanterie practic nelimitat.
Această realitate a insuficienței infanteriei n-a putut fi corectată de Model, majoritatea trupelor de grenadieri germani fiind arondate frontului sudic condus de feldmareșalul Erich von Manstein, comandantul întregii operațiuni Zitadelle. Dealtfel, acesta a fost principalul contraargument pe care Model i l-a adus lui Hitler și lui Zeitzler, șeful de stat major al OKH, împotriva declanșării premature a ofensivei spre Kursk, anume infanteria insuficientă. La aceasta s-au adăugat deficiențe grave în comunicațiile germane și în special cele între Model și corpurile de panzere, aspect care a făcut imposibilă fructificarea unor oportunități de înaintare a diviziilor 20, 2 și 9 Panzer, cât și a Diviziei 6 infanterie. Mai mult, nu era cunoscută nici locația distrugătoarelor de tancuri grele Ferdinand care ar fi trebuit să întărească Divizia a 4-a Panzer condusă de generalul Saucken, divizie care urma să intre în luptă pe 7 iulie, iar noile blindate grele Ferdinand trebuiau să facă diferența pe câmpul de bătălie.
Atacul celor două grupuri de panzere reînceput pe 7 iulie a suferit dintr-un început de lipsă de coordonare și de divergență în fixarea obiectivului central, Poniriy, ceea ce i se poate reproșa lui Model, dar nici generalul sovietic Rodin, comandantul Armatei a-2-a Tancuri sovietică nu a profitat de oportunitatea de a flanca Armata a 9-a într-o operațiune de învăluire.
Puțina aviație germană disponibilă a fost direcționată haotic în seara zile de 7 iulie de către Model, aceasta urmând să sprijine ba grupul lui Lemelsen, ba pe-al lui Harpe , ba corpul de blindate al lui Friessner, care deținea și iluzivele distrugătoare de tancuri Ferdinand, pentru atacul în direcția Malo-Archangelsk. După care Model s-a retras în compania unui lung șir de pahare de vin înainte de a dormi câteva ore înainte de fatidica zi de 8 iulie, a patra a operațiunii.
Grave deficiențe informative despre capacitatea frontului sovietic
În dimineața acelei zile Model ccredea că distrusese jumătate din forțele sovietice ale lui Rokossovsky și 20% din rezerve, supraestimând la dublu pierderile sovietice. Lupta de poziții din apropierea Poniriy, ce amintea de bătăliile de tranșee și de artilerie din Primul Război Mondial, a survenit inevitabil în realitatea operativă a Armatei a 9-a germane, precum și eșecul ineluctabil al cuceririi acestui obiectiv central al ofensivei din nordul Kursk-ului, aspect consemnat și de Statul Major Sovietic.
Cu toate acestea, Divizia a -4 Panzer a lui von Saucken și-a reluat atacul spre Poniriy în dimineața de 8 iulie, Model ignorând alte obiective periferice, sperând să deschidă drumul Armatei a 9-a spre sud, în direcția Kursk. Numai că necombativul Lemelsen, care-l subordona pe Saucken, a emasculat divizia aflată în ofensivă redirecționând panzerel acesteia înspre o divizie fără însemnătate, Divizia a 2-a Panzer condusă de generalul Burmeister. Ceea ce a fracturat din nou ofensiva germană, iar Model a descoperit prea târziu eroarea lui Lemelsen pentru a a mai repara în timp util situația în vederea susținerii ofensivei în direcția Poniriy.
După pierderea a 50 % din trupele de infanterie ale diviziilor 2, 4, 9 Panzer, era clar că o străpungere a frontului sovietic nu mai era posibilă. Mai rău, tancurile Ferdinand s-au dovedit puțin fiabile și vulnerabile la infanteria rusă, ceea ce a diminuat aportul lor la înaintarea germană.
După ce a sosit vestea alarmantă că Rokossovsky a primit două divizii complete de artilerie grea în sprijinul frontului său, Model a realizat că ofensiva era compromisă și a contramandat orice acțiune ofensivă importantă a Armatei a 9-a, retrăgându-se în defensivă și în operațiuni de deturnare a rezervelor sovietice dinspre frontul sudic al operațiunii Zitadelle și recunoscând că partea de nord a operațiunii eșuase.
Feldmareșalul von Kluge, superiorul său, știa și el acest lucru, dar amândoi mai știau că Hitler și slugarnicul său Zeitzler nu vor fi de acord cu oprirea ofensivei spre Kursk dinspre nord, mai ales că Armata a 4-a Panzer și celelalte corpuri germane, conduse de Manstein, spărseseră Frontul Voronej al generalului Vatutin(cel care a spulberat frontul românesc la Cotul Donului în iarna lui1942) și înaintau cu succes spre Kursk, apropiindu-se de Prokhorovka.
Cei doi comandanți defensivi, feldmareșalul Kluge și generalul Model, au convenit tacit să-l dezinformeze pe Hitler, aflat la Rastenburg, dar și OKH comandat de Zeitzler cu privire la oprirea ofensivei în nord și să redirecționeze discret efectivele Armatei a 9-a a lui Model înspre intrândul Orel din nord, unde era așteptată o mare ofensivă sovietică împotriva Grupului de Armate Centru german. Cei doi comandanți germani au mimat totuși o înaintare lentă înspre Kursk prin divizia a 10 Panzergrenadier a generalului Schmitd, a Diviziei a 12-a Panzer a generalului Bodenhausen și a diviziei 36 infanterie condusă de generalul Hans Gollnik, produsă însă cu zile întregi întârziere, până în 12 iulie. În acea zi, când sovieticii au atacat frontul german de la Orel, Armata a 9-a a lui Model era surprinzător de aproape în nord pentru a întări pozițiile Grupului de Armate Centru, condus de feldmareșalul Kluge.
Toate acestea fără acordul lui Hitler, deși istoricul Franz Kurowski, autorul lucrării „Zitadelle”, susține eronat că decizia lui Model de a abandona frontul nordic de la Kursk i-ar aparține exclusiv, fără știința lui Kluge. Asta, și pentru că feldmareșalul n-a recunoscut niciodată că ar fi dat un asemenea ordin, pentru că risca furia lui Hitler.
Feldmareșalul Kluge, un opozant al lui Hitler și un conspirator împotriva acestuia
Însă ar trebui ținut cont că ofițerul de operațiuni al lui Kluge era colonelul Henning von Tresckow, care tocmai pregătea un atentat împotriva lui Hitler și care va fi implicat în anul următor alături de von Stauffenberg în Operațiunea Walkyria, atentatul împotriva lui Hitler de la 20 iulie la Rastenburg. Iar feldmareșalul Kluge nu era străin de mersul acestor conspirații, dovadă că va fi acuzat de complicitate după marele atentat de anul următor împotriva Fuhrer-ului și se va sinucide tot atunci în Normandia, când va fi convocat pentru a da socoteală în fața lui Hitler.
De altfel, Kluge este și generalul care îi mai sabotase o operațiune ofensivă lui Hitler, cea de asalt împotriva Moscovei în noiembrie 1941, când refuzase, comandând Armata a 4-a să participe la partea a doua a Operațiunii Taifun, preferând să rămână în defensivă pe râul Nara cu 14 divizii, deși feldmareșalul von Bock, comandantul Grupului de Armate Centru care ataca Moscova îi ordonase expres acest lucru.
Culmea, îl va înlocui ulterior pe von Bock la comanda Grupului de Armate Centru, semn că reușise să-l inducă în eroare pe Hitler, care-l demisese într-un moment de furie pe bătrânul feldmareșal von Bock după eșec. Atunci Jukov căpătase mobilitate din cauza inacțiunii lui Kluge și putuse interveni în bătălia principală în apropierea Moscovei.
Model a menținut totuși aparența participării la Zitadelle ordonând atacuri inutile ale unor corpuri Panzer până pe 13 iulie, bătăiosul von Saucken încercând chiar un atac disperat și inutil al Diviziei 3 Panzer împotriva frontului lui Rokossovsky, fără efect însă.
Bătălia de la Orel se va dovedi mai amplă și mai importantă decât cea de la Kursk, aspect mai puțin cunoscut și nerecunoscut de istoricii sovietici și de unii istorici occidentali. Dar aceasta este o altă poveste a Frontului de Est al celui de-Al Doilea Război Mondial. La 13 iulie 1943 Hitler a contramandat întreaga operațiune Zitadelle, deși frontul lui Manstein era la un pas de a zdrobi Armata a 5-a Tancuri de Gardă a lui Rotmistrov la Prokhorovka și de înaintarea nestăvilită spre Kursk.
Motivul a fost debarcarea Aliaților în Sicilia și amenințarea cu ieșirea Italiei din război, motiv pentru care Hitler, speriat, a redirecționat importante efective de panzere și divizia SS Leibstandarte spre Italia, declarând Operațiunea Zitadelle un eșec, împotriva protestelor feldmareșalului von Manstein, ilustrate în memoriile sale „Victorii Pierdute”. În ce privește sectorul nordic al operațiunii, condus de Model, Manstein recunoștea că „După lupte grele, în care a trebuit să respingă contraatacurile forțelor de rezervă inamice, ea(Armata a 9-a n.n.) a reușit să avanseze încă câțiva kilometri până pe 9 iulie, moment în care a fost nevoită să se oprească în fața unui sistem de fortificații construit pe o înălțime dominantă. Intenția ei de a relua asaltul a fost zădărnicită de inamic, care a atacat în forță în sectorul Oriol(Orel n.n.) dinspre nord și nord-est pe 11 iulie. Pentru a ajuta Armata a 2-a Panzer să apere frontul din sectorul Oriol, Grupul Armatelor Centrale a fost nevoit să își retragă acolo o parte din formațiunile blindate ale Armatei a 9-a Panzer”, consemna Manstein, dovadă că fusese el însuși înșelat de manevrele defensive și eșecurile ofensive ale Armatei a 9-a pe frontul nordic de la Kursk, dar măiestrit justificate operativ de tandemul Kluge-Model.
Destine diferite pentru generalii și feldmareșalii germani și sovietici de la Kursk
Istoricii sovietici postbelici au minimalizat pierderile sovietice comparativ cu cele germane pe frontul nordic al ofensivei germane de la Kursk, în fapt pierderile fiind de 3:1 soldați și blindate în detrimentul sovieticilor. Germanii, însă, nu dispuneau de rezervele nesfârșite ale Armatei Roșii și nu-și vor mai reveni niciodată la efectivele de blindate anterioare operațiunii Zitadelle pe Frontul de Est și vor pierde inițiativa pentru tot restul războiului.
Model, ridicat ulterior de Hitler la rangul de feldmareșal va conduce și ofensiva germană din Ardeni din decembrie 44, soldată cu un dezastru pentru armata germană, moment în care Model, considerat înainte mareșalul favorit al Fuhrerului, va ieși din grațiile lui Hitler. Se va sinucide în primăvara lui 45 după încercuirea Aliată a armatei sale în bazinul Ruhrului.
Pe de altă parte, marele său adversar de la Kursk, generalul Konstantin Rokossovsky, va contribui decisiv la spulberarea Grupului de Armate Centru german în iunie-iulie 44 în timpul colosalei ofensive sovietice- Operațiunea Bagration, victorie sovietică după care înfrângerea Gemaniei naziste devenise o certitudine, conform depoziției de la Nurenberg a feldmareșalului Wilhelm Keitel, comandantul OKW.
Rokossovsky a fost avansat ulterior la gradul de mareșal al Uniunii Sovietice de către Stalin, fiind considerat și acum de istoricii militari cel mai strălucit tactician al Armatei Roșii în Al Doilea Război Mondial.
Pe frontul sudic al ofensivei spre Kursk însă, situația va fi mult mai complexă iar bătăliile de blindate mult mai ample și mai sălbatice, culminând cu cele de la Prokhorovka, subiect al episodului următor.(Bibliografie din autorii: Steven Newton, Kurowski, Glanz/Orenstein, Zetterling/Frankson, Glanz/House, Valeriy Zamulin, Robert Forczyk, Ian Kershaw, Manstein, Guderian, Zeitzler, Halder, I Hitler-Însemnări Intime).
Libiu Mateescu
