Soluții parlamentare disperate pentru Iohannis, pentru a-i îndepărta riscul încarcerării

Soluții parlamentare disperate pentru Iohannis, pentru a-i îndepărta riscul încarcerării

3 56

Numai și numai imunitatea parlamentară pentru Iohannis este zbaterea, opintirea sisifică a liberalilor din aceste zile pentru a-i asigura prezența pe liste la Senat prin modificarea a Legii Electorale printr-un amendament care să-i permită candidatura pe listele liberale ca independent. În aceste zile urmează ca această nelegiuire ce privilegiază un cetățean român în disprețul Constituției să treacă prin Parlament, cu acceptul ambelor partide guvernamentale. Prevederea constituțională precizează: „Constituția României, articolul 84, alineatul 1: În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată”.
Cum mandatul președintelui Iohannis se încheie pe 20 decembrie, conform Știri pe Surse, acesta ori demisionează din funcție înainte de depunerea listelor liberale pentru Senat la începutul lui noiembrie, ori se va silui Constituția, a câta oară?, pentru a-i permite candidatura parlamentară ticăloșită pe listele din București.
Iar PSD, incredibil, este gata să-i facă pe plac. Asta, deși Marcel Ciolacu și-a încasat afrontul de la declasata instituție prezidențială, care a tăiat emisia televizată taman în momentul discursului său la aniversarea a nu știu câți ani de la întemeierea coruptei și politizatei Curți de Conturi a României.
Pe Iohannis și Ciucă administrația i-a transmis însă, semn al implicării efective neconstituționale a lui Iohannis în Campania electorală pentru prezidențiale. Desigur că în schimbul acestor servicii electorale Iohannis are o pretenție de la liberalii săi, anume de a-i salvgarda imunitatea în fața legii, întrucât dosarele penale în care este implicat au suferit doar o întrerupere a prescripției în momentul când a devenit președinte.
Nu există nicio diferență din perspectivă morală și a legitimității între această derogare pentru Iohannis și Ordonanța 13 propusă de Iordache pentru a-l salvgarda pe Dragnea, împotriva căreia Iohannis a ieșit în fața maselor largi haștagiste în geacă roșie. Ambele vizează același scop, imunitatea subiectului acestora în fața legii penale.

Scheleții din dulap ai lui Iohannis vor să iasă la lumină
Așa că Dosarul „Casele din Sibiu”, dosarul licitațiilor de la aceași primărie când activa ca primar, dar și dosare din timpul președinției sale, de achiziții aiurea de armament în urma deciziei CSAT, dosarul BMW-urilor pentru Poliție, dosarul defrișărilor masive de către firma austriacă apropiată sieși, dosarul Acordului de Securitate cu Ucraina, dosarul Sistemului Patriot donat ilegal Ucrainei, etc. pot ajunge la maturitate și după pierderea imunității prezidențiale. Iar gravitatea acestora pentru economia și siguranța țării poate conduce la arestarea preventivă a fostului președinte, încă actual, în cazul în care dosarele cu pricina sunt instrumentate de procurori curajoși și judecate de judecători neprogresiști, dar profesioniști. Iată de unde strofocarea până la strivire neuronală a liberalilor iohanniști, în frunte cu Ciucă, de a introduce derogarea parlamentară pentru Iohannis, încă o dovadă că acesta nu-i lasă să trăiască independent pe liberali nici după ce le-a prăbușit procentele în sondaje datorită comportării sale execrabile ca președinte și nici după moartea sa politică.
Cât despre ultimul său discurs râșnit printre dinții săi scrîșniți precum pietrișul în malaxor, presărat cu aceleași lemnoase aberații stilistice despre iluzoria noastră stabilitate și reziliență, dar și în principal cu nelegiuita noastră alianță cu Ucraina dușmană, este suficient să urmărim un pasaj de început:

Termeni înșirați aiurea despre o realitate inexistentă a României    
România se află astăzi într-o conjunctură de o complexitate nemaîntâlnită în ultimele decenii. Războiul din Ucraina(sic! Iar Ucraina, și la aniversarea Curții de Conturi? N.n.), reașezările geopolitice ne arată că suntem martorii unei redimensionări a polilor de putere. Prin coerență principială și predictibilitate strategica, România a ajuns astăzi în punctul în care rolul său regional devine factor de echilibru și stabilitate. România nu poate pretinde un loc de frunte pe scena externă fără o administrare transparentă și eficientă a resurselor sale interne.
În fața unor crize multiple, eficiența, integritatea și sustenabilitatea modului în care sunt gestionate resursele devin elemente obligatorii pentru competitivitatea și reziliența națională…”
a râșnit cu fălcile încleștate președintele Iohannis, potrivit Știri pe Surse, din puțul colmatat al gândirii sale antinaționale, dar ucrainene cu precădere. Asta, deși nu i s-a azvârlit niciun ciolan de ros la Bruxelles, semn că a fost trimis definitiv în décor de jivinele bruxelleze cu pretențiile sale aberante cu tot.

Liberalii au dat năvală cu inițiativa Iohannis –senator, de parcă ar zămisli vreun moment istoric
Cum telefonul de la Cotroceni în legătură cu cel al președintelui Senatului, dezonoratul general Nicolae Ciucă, este încins până la roșu, în sensul biciuirii parlamentarilor liberali cu biciul electric prezidențial pentru urgentarea modificării Legii Electorale în favoarea netrebnicului ticăloșit Iohannis, s-a și inițiat modificarea care să-i aducă execrabilului președinte un mandat de dezgustător senator.
Depusă, evident, în regim de maximă urgență în Parlament de parcă ar iniția o reformă istorică pentru țară, nu că ar avea liberalii vreo legătură cu interesul acestei țări sau al poporului său. Totul pentru ca „Președintele să își poată continua cariera politică și după…” după cum a explicat sulfurosul personaj fanariotesc, Daniel Fenechiu, prevalându-se culmea!, de precedentul Iliescu, adică de cel al Ciumei Roșii, după cum zbiera din toți bojocii Iohannis.
Acum, când e să-și salveze pielea nedemnă, precedentul comunistoid e valabil și binefăcător.
După reacția subșcolarizatei Lasconi, care a spus că „Tupeul lui(Iohannis n.n.) nu mai are limite”, PSD o temporizează ca Dinamo în meciurile de egal: „Nu există o discuție în coaliție încă. Vom da drumul la procedurile parlamentare în Biroul Permanent, dar decizia politică nu este luată încă. Așteptăm și pozițiile publice ale celor din PNL(sic! Ce legătură au pozițiile publice, pentru că ele nu țin locul de inițiativă legislativă? N.n.)”, a declarat Lucian Romașcanu pentru stiripesurse.ro.

Dan Vîlceanu, deputat exclus din PNL, spune că se opune modificării legii
„Este trist că ne întoarcem în epoca Iliescu și nu prin strădania unor PSD-iști. Este inadmisibil să modifici o lege pentru o singură persoană, fie ea și Președintele României. Puteau să introducă, de formă, și posibilitatea candidaturii unor persoane aflate în alte funcții pentru care sunt prevăzute aceleași interdicții, cum ar fi: Avocatul Poporului, membrii CA al BNR, membrii Curții de Conturi și altele.
Într-un exces de bunăvoință, puteau să lase și patriarhul(sic!) să fie independent pe o listă de partid. Este cel puțin un conflict de interese moral să îți promulgi o lege care te vizează doar pe tine.”
Apreciază Vîlceanu, preluat de Știri pe Surse.
Dacă socotim că nici grupul Cîțu, nici liberalii vechi n-ar vota blestemăția lui Iohannis, înseamnă că toată speranța nelegiuitului este în PSD, mai precis în partidul pe care el singur l-a adus la putere, trădând întreg liberalismul românesc, cel istoric și cel prezent. Iată condamnabila inițiativă înaintată la Parlament, prezentată de Știri pe Surse: 

Libiu Mateescu

COMENTARII

  1. Cine sa-l incarcereze pe Iohanis prostane ? justitia este sub controlul securitatii , Iohanis nu face un pas fara acordul securitatii , deci cine ? cum poti trai asa prost ?

      • proasta esti tu ca nu intelegi , am spus clar si Iohanis si justitia sint controlate de securitate , deci Iohanis nu poate pati nimic fiindca in secunda doi ar spune, voi m-ati pus sa fac ce am facut si voi imi faceti dosar ? acum ai inteles par lung si minte scurta!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.