Noaptea minții în scăfârlia de deasupra epoleților lui Ciucă despre senatoriala ticăloșită...

Noaptea minții în scăfârlia de deasupra epoleților lui Ciucă despre senatoriala ticăloșită pentru Iohannis

0 38
Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis tine un discurs in cadrul ceremoniei de investire a general - locotenentului Nicolae-Ionel Ciuca in functia de sef al Statului Major General, la sediul Ministerului Apararii Nationale, in Bucuresti, marti, 6 ianuarie 2015. DRAGOS SAVU / MEDIAFAX FOTO

Se pare că din ceva trebuie să se curețe și PNL-ul ăsta, așa cum s-a dezagregat PNȚCD-ul la vremea lui. Iar acest ceva, evident, cum era să fie altfel?, și l-a produs PNL-ul însuși. Adică a regurgitat un amendament în genul Ordonanței 13 pentru a-i aplica o necromanție politică lui Iohannis, deci pentru a-l resuscita în vederea unei noi demnități publice de privilegiat putrefact antinațional, una asemănătoare dar mult mai jos decât președinția, una trândavă în care să doarmă-n Senat și să se plimbe prin lume tot pe banii contribuabilului român. Faptul că Iohannis vrea perpetuu pentru sine, nu este vreo curiozitate manifestă, sasul dezgustător mereu a vrut mereu demnități nemeritate din care, pentru el și pentru Răvășitoarea sa, să izvorască privilegii și zaiafeturi prin cele lumi străine.
Faptul însă, că PNL acceptă cu seninătate să se detoneze în public înainte de prezidențiale și parlamentare, asta, după ce imberbul politicianist Ciucă și-a aplicat cu simț de răspundere masochistă o teslă-n părțile dureroase ale organismului său rubicond, scoțându-și tipăritura ostășească ridicolă pe banii bugetului partidului și pierzând în acest proces editorial procente bune, din puținele pe care le mai are, este din nou o dovadă a infantilismului diletanților din vârful partidului.
Practic, în stratificația socială disjunctă a electoratului polarizat din România se induce, prin adoptarea modificării Legii 208 pentru Iohannis, aidoma Ordonanței13 pentru Dragnea, un curent de opinie galvanizator pentru largi pături sociale, ce poate duce la o revoltă de stradă în București în special, taman înainte de prezidențiale, cu PNL vinovat in integrum conform acuzațiilor aduse de tot spectrul politic de la dreapta și de la stânga liberalilor.
Cu această ocazie, a revenirii lui Iohannis agățat cu ghearele sale nesățioase de acoperișul și așa fierbinte al PNL, se încheie un ciclu istoric, acela al venirii nelegitime a PNL la guvernare în 2019, iar apoi la fel în 2020, formând guvernul(MEU) deși nu câștigase alegerile, datorită lui Iohannis.
Iar finalul ciclului este acela al ieșirii de la guvernare după 2024 a aceluiași PNL și intrarea în crunta și arida Opoziție, tot datorită încățelirii cu Iohannis. Acesta ar fi cursul firesc al lucrurilor, dacă nu cumva PSD va da din nou dovadă de naivitate manifestă și va alege stabilitatea sterilă și iluzorie într-o pervertire a social-democrației cu nesățiosul Iohannis înșurubat la Senat, în locul democrației instabile și efervescente, dar oneste.
Acum PSD are de făcut un singur lucru pentru a-l prăbuși definitiv pe Ciucă în sondaje și PNL la sub 10%: să temporizeze decizia de adoptare a derogării pentru Iohannis până ce mass media și opinia publică nu-i va hăcui pe Iohannis, pe Ciucă și șleahta lor de sicofanți PNL, ba chiar să mimeze respingerea.
Să-i aducă astfel pe liberali în situația de a amenința iarăși cu ieșirea de la guvernare sau cu vreo moțiune de cenzură, să sacrifice astfel stabilitatea mult clamată a țării în disprețul poporului, totul pentru a-I conserva lui Iohannis sinecura nelegiuită la Senat prin încălcarea Constituției de către o modificare nelegitimă a unei legi.
Astfel, liberalii se vor fi cufundat de-a binelea în Marele Canion Săsesc al decăderii morale absolute, sacerdoți ai religiei propriilor lor interese meschine, individuale și de grup.  Pentru ca tot astfel, poporul să vadă adevărul îndărătul pâclei întunecate a matrapazlâcurilor liberale, adică: Totul numai pentru ei, totul nu prin ei înșiși ci prin suferința poporului însuși.

Din explicațiile și interogațiile de Gâgă ale lui Ciucă în favoarea lui Iohannis
„Noi am făcut să redăm un drept oricărui cetățean din România de a candida și de a fi ales. În acest moment este dreptul unui cetățean de a candida. De ce Ciucă sau Marcel Ciolacu au dreptul să aibă funcții în statul român? De ce unui om i se interzice de a candida?(sic! Pentru că interzice Constituția și Legea 208 în cazul președintelui statului, idiotule, de-aia!! N.n. ) Nu știm dacă va candida sau nu. Nu am vorbit cu domnul președinte (sic! Atunci ii visat cu ochii larg închiși, Ciucă, pohta ce-a pohtit Iohannis? N.n.). Nu avea cum să ne ceară acest proiect. Domnului președinte nu i se poate reproșa nimic în ceea ce privește onestitatea. Vreți să ne uităm în urmă la celilalți președinți? Klaus Iohannis ne ajută pe noi, pe PNL(sic! Mai bine v-ar lăsa neajutați, că vă ajută de vă nenorocește! N.n.). Președintele Iohannis a fost ales de 6 milioane de românil. Dacă acum are 15-20& încredere, e clar că ne poate ajuta”, a spus Nicolae Ciucă”.

Cotârlețul securistoid de serviciu Bușoi despre „Nevoia de Klaus”
„E nevoie de Klaus Iohannis în Parlamentul României”, a regurgitat Bușoi în stilul anilor 50, la B1Tv. Nu mai vorbim de faptul că președintele Iohannis e președintele care a ținut România pe linia proeuropeană, proatlantică”, a insistat președinte interimar al PNL Timișoara. Acesta mai spune că  nu se teme că prezența lui Iohannis pe listele PNL la alegerile parlamentare ar putea face partidul să piardă voturi. „E vorba de un amendament la o lege în vigoare. Există un precedent în România. Cred că indiferent de cine ar fi președintele României, prezența în Parlamentul României a unei personalități care a fost timp de 5 sau 10 ani parte a Consiliul European, are contacte internaționale importante (sic! În Africa mai ales! n.n.)” s-a aberat copios Bușoi potrivit Cotidianul.

Kelemen Hunor a pus punctele pe i
PNL are o datorie față de Klaus Iohannis, care i-a ajutat pe liberali să ajungă la guvernare, i-a ținut la guvernare. A făcut campanie în 2020 pentru ei, împotriva PSD. Din 2019 ține PNL la guvernare, a fost un efort din partea lui Iohannis pentru PNL în această perioadă de 5 ani, fără să fi câștigat alegerile, PNL e la guvernare. Acum e rândul PNL să plătească factura. Așa e în politică. Cum Iohannis i-a dus în spate, acum e rândul lui Ciucă să îl ducă pe Iohannis în spate”, a spus Kelemen.

Marcel Ciolacu nu va vota niciodată plaga biblică numită Iohannis

„Cred că s-a dat și anunț, am convocat pentru luni ședința BPN, unde avem mai multe subiecte de discuție, inclusiv problema inundațiilor, dar și organizarea campaniei electorale. Este și acest lucru pe ordinea de zi. Am un motiv foarte serios pentru a mă consulta cu colegii mei, așa cum este democratic și firesc. Vă rog frumos! Nu l-am votat niciodată și nici nu o să îl votez vreodată (pe Klaus Iohannis n.r.)”, a asigurat Marcel Ciolacu.

Crin Antonescu îl consacră pe Ciucă ordonanță de vestibul a lui Iohannis
Pe scurt, eu cred că dacă Nicolae Ciucă devine președinte în urma acestor alegeri, intrăm în al treilea mandat al președintelui Klaus Iohannis. Președintele României, de facto, neoficial, dar nu mai puțin efectiv, va fi în continuarea Klaus Iohannis. Nu spun aici eu dacă este bine sau este rău, trebuie să răspundă cetățenii la întrebarea asta, dar spun că orice vot pentru Ciucă este un vot pentru al treilea mandat al lui Iohannis”, a declarat Crin Antonescu. Conform acestuia, „Klaus Iohannis nu va fi un simplu senator, ci mult mai mult decât atât”.

Tudose evocă principiul roman quid pro quo între cei doi sinecuriști de stat
Mihai Tudose a afirmat că: „Domnul președinte Iohannis i-a dat serviciu domnului Ciucă de câteva ori, și acum îi întoarce favoarea, o să îi găsească serviciu domnului Președinte”.

Victor Ponta deplânge caragialesc conservarea leneviei prezidențiale în trândăveala de la Senat
„Caragiale e plagiat fara mila! Dau un premiu primului roman care imi jura ca el voteaza totusi cu PNL – ii dau premiul masochistul de dreapta” ! Agamita Dandanache ( aka Klaus Iohannis) a ramas fara “coledzi” ; nu i-au gasit loc nici la NATO , nici la UE . Si atunci “Partidul” PNL ( ca de asta sunt Nationali si Liberali) s-au gandit sa gaseasca “Primului Lenes al Tarii” inca un loc de bugetar de lux . Sa doarma linistit in timpul zilei la Senat – si noaptea la Vila RAPPS de 7 milioane de euro , tot de la Buget! Nu intrebati cine il voteaza pe Iohannis senator ; stiti ca asta nu conteaza ! Il voteaza calculatorul, Diaspora, gasesc ei ceva, ca stiu ei cum.
Nu va intrebati nici cine plateste campania lui Iohannis de la PNL si drepturile de senator + drepturile de fost presedinte + drepturile de fost profesor ( meditator) – NOI toti platim din buzunar! Hai la vot”, a scris Ponta pe Facebook.

George Simion amenință cu martiriul propriei înlănțuiri siluirea legii și Constituției în favoarea Celui de Piatră „Privesc cu îngrijorare faptul că nu ne va părăsi acest ţaţ cu inima de piatră, care în loc să se îngrijească de românii inundați, se preocupă să rămână senator pe viață. Peste cadavrul meu, mă leg cu lanțuri de tribuna Parlamentului, nu vreau să-l mai vad în viața publică. Nu știu cine va mai vota PSD si PNL, dacă susțin aceasta lege. Îi anunț ca nu vor intra niciunul în turul doi, e cea mai mare greșeală politică. Nu exista așa ceva, nimeni nu a vrut să-i dea vreo funcție, nici la NATO, nici la Uniunea Europeana, nici la FIFA SAU UEFA, și acum își bate joc de romani, vrea sa fie președintele Senatului. Îi are cu ceva la mână pe Marcel si pe Nicu, altfel nu-mi explic. Trebuia să scăpăm de mult de el, dar nu a vrut PSD, s-a dus la guvernare.”, a spus George Simion, la România Tv.
Grupaj de reacții politice preluate de Știri pe Surse.

Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.