Legea pensiilor, încă o mare mizerie a guvernului Ciolacu

Legea pensiilor, încă o mare mizerie a guvernului Ciolacu

0 5

Statul îi răsplăteşte pe cei care n-au contribuit la sistemul de pensii, în timp ce seniorii care a muncit primesc cîţiva lei în plus”, Maria Diana Popescu.

Presa a amuţit cu privire la consecinţele, erorile şi jongleriile Legii pensiilor. Întîietatea pentru jurnaliştii de casă o reprezintă candidaturile caricaturilor politice la prezidenţiale. Sau, cum s-ar spune, o nenorocire acoperă pe alta.
Sînt împotriva limbajului violent, împotriva manipulării, împotriva minciunilor mediatice, împotriva ducerii cu zăhărelul practicată de guverne, dar un anume echilibru susţinut cu ton de bas pentru o cauză dreaptă mă obligă să-mi spun părerea cu privire la mizerabila făcătură a Legii pensiilor, 360/2023, parafată cu mare pompă de incapabila ministreasă Simona Bucura Oprescu!
Ce spune tovarăşa Mimoza, vînătoreasa, cum o alintă colegii „pesede”, de cele cîteva sute de mii de pensionari neîndreptăţiţi decenii la rînd, cărora nu li s-a făcut dreptate la recalculare?
Cum poate explica seniorilor doamna cu veşnicul pampon roşu în piept, faptul  că „pensionarii” care n-au muncit nicio zi, adică au zero contributivitate, primesc, de la stat, degeaba, atenţie, 1281 de lei, cu 10-20 de lei mai puţin decît pensionarii care au muncit 10-15-20 de ani?
Unde este echitatea de care vorbeşti, tovarăşă ministru al incompetenţei, minciunii şi imposturii?
Aproape un milion de pensionari care au realizat stagiile sus-amintite n-au beneficiat de promisiunea iniţială din proiectul de lege, adică la o vechime de minimum 15 ani, pensionarul să primească 45% din salariul minim brut şi 1% din salariul minim brut pentru fiecare an în plus. 
Unor pensionari li s-au tăiat sumele iniţiale, greşelile de calcul curg precum apele care au inundat satele din Galaţi, lupta pensionarilor pentru drepturi continuă la ghişeele caselor de pensii, unde cozile infernale pentru plîngeri şi contestaţii seamănă cu cele de pe vremea lui Ceauşescu.
Ce are de spus Simona Bucura Asuprescu despre pensiile speciale, dublate de la an la an?
Cum se văd aceste pensii speciale, cum se văd erorile şi ororile Legii pensiilor prin luneta puştii sale de vînătoare? Pensiile nesimţite nu sînt date conform contributivităţii!
Ani la rînd, pensiiile specialilor au fost mult mai mari decît contributivitatea. Găsim în lege un mare adevăr şi o mare minciună.

Contributivitate pentru căţei, necontributivitate pentru speciali!

Totul e strîmb în legea pensiilor, specialii dau tunuri sub umbrela legii, privilegiaţii au devenit mai privilegiaţi. România colcăie de pensionari super-speciali, care ies la pensie la 40-45 de ani şi trăiesc fericiţi, cu privilegii frauduloase. 

Legea pensiilor 1 - 2024

Legea 360/2023 n-a ţinut cont de mult-trîmbiţata contributivitate, din moment ce puturoşii care n-au muncit nicio zi primesc o pensie egală cu cei care au muncit 10-15-20 de ani. Mai adăugăm hoţiei demonstrate că pensionarii speciali înşfacă 1,5 % din PIB, tot din banii noştri.
Statul îi răsplăteşte pe cei care n-au contribuit la sistemul de pensii, în timp ce seniorii care a muncit primesc cîţiva lei în plus.
Exterminare sigură, să laşi seniorii cu venituri mici într-o vreme în care preţurile alimentelor şi medicamentelor s-au dublat şi urcă în continuare,  cînd vine iarna şi facturile la căldură vor exploda.
Incapabilii şi proştii angajaţi la casele de pensii au săvîrşit greşeli de sancţionat cu desfacerea contractului de muncă, au generat costuri suplimentare uriaşe, tot din banii contribuabilului român.
Au gestionat cum nu se poate de prost aşa-zisa recalculare, mulţi fiind angajaţi pe pile, fără cunoştinţe în domeniu.
În situaţia de faţă, Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi ministrul Simona Bucura Asuprescu trebuie să părăsească funcţiile.
Ce urmează acum?
Avocaţii în dreptul muncii au şi ei un mare os de ros. Pentru care trebuie să mulţumească incompetenţei celor care au lucrat şi au pus în aplicare o mizerabilă făcătură a Legii pensiilor.
Valul mare de nemulţumiri şi reclamaţii va trimite mii de cereri de recalculare în instanţe. 
Să reţinem odată pentru totdeauna! Libertatea noastră, a presei, începe şi se termină acolo unde începe libertatea altor semeni, iar exprimările publice care ţin de estetica urîtului, a imoralităţii şi pornografiei trebuie oprite. Însă, o revoltă în termeni minima moralia este necesară.
Sîntem înecaţi cu forţa în sărăcie, lipsire de drepturi, în impostura şi incompetenţa guvernului.
Nu merităm acest tratament din partea celor care huzuresc  din ceea ce fură de la popor prin arta hoţiei instituţionalizate.
Nu sîntem în aşa hal de degradare morală pentru a mai accepta terfelirea şi umilirea din partea guvernanţilor, care parafează legi asemănătoare mîzgăliturilor pe care obsedaţii-sexual le fac pe pereţii WC-urilor şi gardurilor publice, cînd nu-i vede nimeni, cu deosebirea că aici e vorba de obsedaţii de rang şi lux care, sub umbrela prost înţeleasă a puterii, au elaborat o Lege a pensiilor cu exhibări mizerabil-înşelătoare, soldată cu inechităţi, nemulţumiri şi proteste.
Guvernanţii trebuie constrînşi să-şi elimine cinismul, dispreţul şi sarcasmul vetust faţă de poporul român, faţă de seniorii care au construit şi apărat România.
Hoţia şi jongleriile guvernanţilor au ieşit din nou la suprafaţă, au fost prinşi la furat, în mod grosolan, de la cei mai vulnerabili, prin eronata recalculare!

Autor: Maria Diana Popescu
Sursa: art-emis.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.