America influencerilor!
Cât de imbecil trebuie să fii ca să faci fix ce-ți spune una, mare cântăreață mare, ca toți cei de azi, de altfel?!
Trebuie să fii un idiot perfect, cu mult vânt la mansardă, vânt care bate fără să fie oprit de nimic! Bine, nici nu aveam pretenții de la asemenea nație, în care unii dintre ei, de se vor milionari și importanți, cred ca Dostoievski e marca de pantofi și Frații Karamazov sunt clan de mafioți!
Ăștia au condus o lume întreagă din 1962 reușind să distrugă tot împrejur. În primul rând s-au distrus pe ei ca și societate. Nu mai există!
Visul american a murit de mult, jandarmul lumii exportând doar războaie, distrugere și impotență financiară.
Au încercat și au reușit să aducă în prim plan comunismul cel mai feroce, la ei în țară, în primul rând.
Nu vă uitați la minciunile pe care le furnizează Obama via Gamala! Sunt comuniști feroce, și cred ca SUA își merită soarta. Să vadă și ei cum e cu comunismul mizerabil, îmbrăcat azi în progresism.
Gamala e un pic plecată de pe creangă ei, fiind un pion extrem de ușor de manipulat de către cel ce nu se dă plecat de pe culoarele puterii și influenței, numitul Obama. Individ care a adus în prim plan puterea minorității!
Știți voi care! Omul și camarila sa a distrus nația aceea ce se vroia liberă și prosperă! Nu mai e demult așa.
Trebuie să fii absolut dus cu capul ca să nu vezi toate mizeriile livrate de clanul Obama.
Despre întâlnirea de aseară nu e nimic de comentat. Un spectacol pus în scenă pe mulți bani, bani ce mizează pe prostia, lipsa de educație și mai ales incompetenta politică a celor ce se vor mari strategi de campanie.
Despre Trump ce a mai rămas de zis?
L- au îngropat CIA, FBI și presa „liberă și independentă” de mult.
Nația americană habar nu are despre manipulările maselor. Nația asta trăiește după cum le dictează rețelele sociale. Dacă un actor sau cântăreț le zice pe ele, pe rețele, ca mâine vor crăpa, ei vor crăpa de azi ca să fie siguri ca au făcut ce le- au spus/scris ăia pe Instagram și FB! Logistica CIA și FBI, ca să nu uităm.
Gamala e sigură ca va fi pusă cu mâna lunga a sistemului corupt din DC.
E convinsă că va fi înfiptă în fotoliul din Biroul Oval, pentru că e cel mai bun executant al ordinelor sistemului realmente mafiot care deține puterea în momentul actual.
Dar niciodată să nu spui niciodată! S-ar putea să-și “frângă gâtul “ cu un pas înainte să apuce cineva să pună vreo ștampilă de vot pe numele ei. Că așa e viața în general! Femeie de moravuri ușoare! Ieftină și fără să țină cont de sforile trase din umbră.
Și în politică, în general, sfoara atârnă în jurul gâtului pionilor ce se vor lideri!
De la americani am învățat cu toții că totul are un preț! Și ce e gratis, e în realitate cel mai scump!
P.S.: haideți cu raportarea! Ca în ultima vreme atât de poate! Și lăsați-mă cu înjurăturile despre Putin!
Deja îmi este scârbă! Maximă!
Autor: Zoe Dantes
Sursa: facebook.com
Daca a mers o data smecheria cu scrisorile si dominion , de ce nu ar merge si a doua oara , in plus inca o dovada ca va fi frauda este scorul strans intre kamala si trump , explicatia cea mai usoara pentru frauda , au fost cativa domle care au inclinat balanta , nu au fost zeci de milioane , s-a fraudat finesco
Chapeau!!!