PÂNĂ CÂND BATJOCURA?
Sprijinirea Ucrainei ”atât timp cât va fi necesar” a devenit problematică. Mașinăria de război înghite vagoane de bani, iar declinul nivelului de trai din Europa arată ca o sinucidere în grup de dragul regimului Zelensky.
Purtarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE pe timp de război este a devărată batjocură la adresa celor 450 de milioane de europeni. Un show grotesc, în care Ursula von der Leyen ne-a cooptat pentru a avea argumente pseudo-legale atunci când virează zecile de miliarde în tentativa de a ”slăbi Rusia”. Saltimbancii lui Zelensky trebuie ajutați să omoare cât mai mulți ruși întrucât Ucraina este candidat la statutul de membru UE. Sunt ”băieți de-ai noștri”, cum ar veni.
Vizita la Kiev a delegației de la Bruxelles a avut, în principal, un scop propagandistic. Ursula von der Leyen a încercat să-i asigure pe ucraineni că își vor primi în continuare salariile și pensiile din bugetul UE. Adică din impozitele și taxele plătite de europeni. În plus, la iarnă compatrioții lui Zelensky nu vor suferi de frig și nu vor sta în întuneric decât 15-18 ore pe zi. Europa este pregătită să exporte la Kiev circa 15 procente din necesarul de energie. Alte 15 la sută vor proveni din repararea pagubelor suferite de infrastructura energetică. Diferența va fi acoperită probabil de panourile solare (îndată după sezonul friguros) și de generatoarele pe motorină.
Cheltuielile de război sunt imense și cresc exponențial. Banii oferiți drept cadou de UE și de fiecare stat în parte au devenit insuficienți. Așa că Ursula von der Leyen a anunțat, cu mare emfază, un împrumut de 35 de miliarde de euro acordat Kievului de către Bruxelles, cu garanții oferite de activele imobilizate ale Rusiei. De menționat că activele ruseşti din ţările membre G7 se ridică la circa 300 de miliarde de dolari, iar cea mai parte din sumă este deţinută de către depozitarul de valori mobiliare Euroclear, cu sediul în Belgia. Cum investițiile europene în Rusia sunt substanțiale, e greu de spus că Moscova ar face o tragedie din confiscarea banilor.
Ca de obicei în astfel de situații, Casa Albă s-a fofilat când a fost vorba să vireze o parte din împumut. Sub pretextul că Ungaria ar putea să-și exercite dreptul de veto și să transfere rambursarea împrumutului pe umerii statelor membre, Washingtonul a refuzat să participe la finanțare. Așa că Ursula von der Leyen și-a asumat întreaga sumă de 35 de miliarde de euro, cu garanții din activele rusești. Știind foarte bine că rambursarea va fi amânată până la calendele grecești.
Practic, vorbim despre o nouă pomană din bani europeni. O pomană care va fi folosită, evident, pentru cumpărarea de armament și muniție de la partenerii americani.
Ca și în perioada pandemiei, când a fost un strălucit agent de vânzări al companiei Pfizer, Ursula von der Leyen joacă acum fix același rol pentru producătorii de armament din Statele Unite. Este sută la sută dedicată intereselor Casei Albe. Practic, șefa Comisiei Europene spoliază bugetul comunitar fără nicio jenă, în beneficiul stăpânilor de la Washington și sub atenta supraveghere a procurorului Kovesi. Eroina noastră.
La rândul lor, europarlamentarii români de la PSD, PNL și USR se fac că plouă. Închid ochii la toate potlogăriile Ursulei von der Leyen. Și mai mult, votează cu ambele mâini ca România să vireze minim 0,25% din PIB pentru ajutorul militar acordat Ucrainei. Adică minim 750 de milioane de euro, pe lângă alte sute de milioane acordate sub formă de energie, sprijin umanitar, instruire de piloți și trupe speciale ale Kievului, sisteme Patriot cumpărate pentru uz propriu și ulterior donate ș.a.m.d.
E treaba ucrainenilor dacă se complac să primească în continuare lefuri și pensii, dar în același timp să moară cu miile pe câmpul de luptă, în așteptarea unei iluzorii victorii.
Dar e și treaba noastră dacă punem în continuare umărul la jocul criminal al Pentagonului, care va distruge Europa. Pe toate planurile.
Autor: Adrian Onciu