Fereastra trecerii la vot a amendamentului „Senat pentru Iohannis” se închide accelerat
Se spune că timpul lucrează pentru cei care au răbdare, iar Marcel Ciolacu are o stranie răbdare în raport cu amendamentul PNL de modificare a legii care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze independent pe listele liberalilor la alegerile parlamentare.
Cu cât se inflamează opinia publică mai abitir, cu atât mai bine, cugetă el, deci să-i acorde timp pentru asta. Numai că pentru PNL timpul nu mai are nesfârșită răbdare pentru că, după un mandat prezidențial nesatisfăcător al lui Iohannis, liberalii trebuie să susțină urgent consistent și mai ales coerent necesitatea apodictică a recuperării în Parlament a șefului statului, liderul de facto al PNL. Iar acest lucru se poate realiza doar zugrăvind posibilitatea deloc de neglijat de a ajunge din nou într-o opoziție pustiitoare cu PSD după 2024, ceea ce n-ar fi tocmai în defavoarea democrației în genere, dimpotrivă.
O opoziție de neimaginat a liberalilor fără cel care a consacrat războiul total cu PSD, adică Iohannis. Care ulterior l-a și închis de altfel în numele unei iluzorii nevoi de stabilitate și de securitate. Amendamentul buclucaș inițiat de deputatul brașovean Gabriel Andronache și de senatorul Fenechiu nu are ca ax conceptual central Rațiunea Practică conform lui Immanuel Kant, adică aceea morală, ci Rațiunea Cinică, sau Pragmatică, care stă la baza Real Politik, paradigma conceptuală a științelor politice după care este condusă lumea astăzi, chiar și în cele mai democratice dintre sistemele politice occidentale. Și se bazează pe un precedent, cel al PSD, care a trecut prin Parlament în 2004 o modificare legislativă asemănătoare cu cea propusă de PNL astăzi, pentru Ion Iliescu. Precedent atacat atunci de liberali și validat din perspectivă constituțională de Curtea Constituțională. Iliescu, lider neîndoielnic al social-democraților care n-a fost părăsit atunci de partidul său la terminarea celui de-al treilea mandat prezidențial, fără a-l mai lua în considerare pe cel incomplet de la început.
Argumentele morale în defavoarea amendamentului le-au estompat complet pe cele pragmatice
Că zarva publică determinată de amendamentul „Senat pentru Iohannis” a încins spiritele la paroxism, se poate observa din diatriba rostită de Mircea Dinescu la podcastul lui Cornel Nistorescu, în care profețea nici mai mult nici mai puțin decât derapajul PNL spre dezastrul PNȚCD, dacă este înaintat amendamentul cu pricina.
Nimic, însă, nu poate fi mai departe de adevăr. PNȚCD nu a ieșit din Parlament în 2000 din cauza proastei guvernări, ci pentru că a fost părăsit de liderul său de facto, președintele Emil Constantinescu, taman înainte de alegerile parlamentare și prezidențiale, o situație oarecum inversă celei în care se găsește PNL azi.
Atunci, ca și acum, Diaconescu nu era considerat liderul consacrat al țărăniștilor, cum nu este considerat nici Ciucă astăzi cel al liberalilor. Ruptura unui partid de liderul său consacrat, chiar aflat într-un groaznic deficit de imagine precum Iohannis astăzi, este mai devastatoare electoral și politic decât strângerea rândurilor partidului în jurul acelui lider chiar cu riscul pierderii câtorva procente în încrederea electoratului.
Ar mai surveni și argumentul cel puțin straniu expandat în mass-media, dacă nu ipocrit al inexistenței vreunei urgențe pentru țară în promovarea acestui amendament vital pentru PNL de către Marcel Ciolacu, care ar mai avea și altă treabă.
Urgențele legislative ale altora prezentate poporului român ca fiind ale sale
Da, dar votarea în plenul Parlamentului în regim de maximă urgență a donației Sistemului Patriot pentru Ucraina era urgentă pentru o Românie care, tot conform lui Ciolacu, nu este vizată în prezent de nicio posibilitate de a intra în vreun conflict militar cu Rusia? Sau era doar o urgență doar pentru alții, din afara țării?
Iată deci, că povestea cu urgențele legislative ca preocupări exclusive ale Parlamentului sunt doar Povestiri de adormit Mitzura, cum spunea Arghezi.
Cert este că PSD nu-i convine în nicio variantă revenirea lui Iohannis în fruntea PNL și în Parlament, prin înlocuirea blajinului ușor de aburit Nicolae Ciucă, cum nu convine nici USR, nici AUR și nici UDMR, ca să nu mai spunem de Ludovic Orban și de Mușuroiul Dreptei sale, după cum cataloga Nistorescu simulacrul de mișcare de Dreapta a lui Orban, Tomac și Drulă, acum Lasconi. Dar pentru aceasta PNL trebuie să și-l asume deschis ca lider indisputabil pe Klaus Iohannis, împreună cu scăderile sale, și să-l definească fără echivoc ca atare printr-o proclamație publică, dacă doriți.
Temporizarea din lașitate a declarației de principiu și cufundarea în echivoc și în nesiguranță din această privință nu poate decât spori neîncrederea liberalilor români în Iohannis, chiar și așa terfelit public cum e, și deci contribuie la infirmarea validității argumentației în favoarea amendamentului candidaturii sale independente la Senat pe listele PNL.
Libiu Mateescu
