Săftoiu, despre legea pentru Iohannis: Dezgustător. Disperarea se tratează cu urgențe!

Săftoiu, despre legea pentru Iohannis: Dezgustător. Disperarea se tratează cu urgențe!

0 52

Adriana Săftoiu, fostă consilieră la Cotroceni, fostă deputată PNL nu și-a uitat marea pasiune pentru scris. Într-un articol pentru Canal 33, Săftoiu critică în termeni tăioși, modul în care colegii de partid au pritocit peste noapte o lege cu dedicație pentru președintele Klaus Iohannis, programată să treacă prin parlament în regim de urgență.
„PNL și-a pierdut o parte din electorat, după ce a început guvernarea alături de PSD. Poate, dacă nu ar fi ciumit PSD-ul, ani bunișori, și nu ar fi avertizat poporul asupra răului absolut pe care îl reprezintă, poate nu ar fi creat atâtea așteptări și judecata populară era mai blândă. A fost însă sacrificiu pentru stabilitate!
Probabil, tot pentru stabilitate, aleg și promovarea în dormitorul Parlamentului, cum i se mai spune Camerei Superioare, Senatul, a domnului Iohannis, care încă nu a confirmat, nici nu a infirmat că își dorește, deci e real(…)
Ceea ce mi se pare absolut remarcabil de dezgustător a fost și este viteza cu care un asemenea amendament este luat în discuție pentru a trece repede-repede prin toate procedurile ca să ajungă în plen.

În 48 de ore trecea și de Biroul Permanent, primea deja avizul CL, se îndrepta cu viteză spre comisiile de specialitate, pentru binecuvântarea finală – votul aleșilor poporului.
Ce urgență de țară o fi aici?

Are ceva comun cu agenda românului?
Cumva țara se prăbușește mai ceva decât sub furia apelor sau a datoriei externe, care tot crește și crește, cu o dobândă de toată isprava (să lase actuala guvernare ceva moștenire copiilor copiilor noștri), dacă nu e asigurat viitorul președintelui de țară?
A apărut vreo petiție publică, vreun miting, vreo manifestaţie în care poporul disperat, anxios chiar, cerea să fie luate cele mai urgente și imperios necesare măsuri care să nu pună în pericol acest viitor? mai scrie Adriana Săftoiu.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.