Indecizia decidentului Ciucă îl va costa probabil pe Iohannis Parlamentul

Indecizia decidentului Ciucă îl va costa probabil pe Iohannis Parlamentul

1 45
Președintele Klaus Iohannis participă la conferinţa internaţională 'Femeile parlamentare din România şi promovarea egalităţii de gen ca angajament naţional', la Palatul Parlamentului din București, marți 1 noiembrie 2022. Inquam Photos / George Călin

Că Nicolae Ciucă este inadecvat pentru leadership politic este o realitate care explodează oricui în față ca mămăliga românului ajuns cu cuțitul la os. Că este și contraindicat pentru cugetare, cum spunea Țuțea despre ruși, este o altă realitate mai absconsă, ținută cu minuțiozitate sub covorul BPN al PNL.
Iată de pildă data de 3 aprilie, în baza căreia s-a făcut vâlvă efervescentă mediatică, cum că s-ar fi întâlnit Ciucă cu Ciolacu și Iohannis în acea zi, după Ciolacu dimpotrivă, premierul prezentând și programul acelei zile, care nu specifica întâlnirea.
Deci să înțelegem că Nicolae Ciucă nu-și mai amintește sau nu și-a notat exact ziua unei asemenea întâlniri vitale pentru interesele PNL și ale lui Iohannis?
Păi, atunci cum Dumnezeu să-și mai amintească dacă a fost sau n-a fost la Nassiriya acu mulți ani?
Și-apoi, dacă tot discutară și ajunseră la cuvenita socoteală, ce l-a împiedicat pe general în acel aprilie să dea ordinul înaintării amendamentului buclucaș „Senat pentru Iohannis” în Parlament exact a doua zi după pritoceala înțelegerii?
Că la români nu poți pur și simplu să le ceri să-și aducă aminte de o înțelegere verbală după șase luni, când ei nu-și mai pot aduce aminte după nicio săptămână, după cum a remarcat Ciucă la Ciolacu.

Măsurile nepopulare nu se iau înainte de campania electorală, ci cu cel puțin șase luni înainte
După o asemenea aplicare a Rațiunii Cinice a lui Antistene la cazul necesității apodictice a înșurubării lui Iohannis la Senat, din perspectiva refacerii tranșeelor în viitoarea confruntare a PNL cu PSD, era nevoie de cel puțin șase luni, conform teoriilor sociologice, pentru a ameliora efectul negativ în percepția opiniei publice asupra privilegierii prin lege a unui singur om.
Adică zavera publică pe această temă s-ar fi smântânit și perimat înainte de intrarea efectivă în campania electorală prezidențială și parlamentară, deci pierderile procentuale ar fi fost mult diminuate. Sau, în cazul unei respingeri la vot în Parlament de către PSD ar fi fost suficient timp pentru strângerea în menghină a degetelor pesediștilor, eventual prin intermediul spectrului unei moțiuni de cenzură ce ar fi putut duce în primăvară la prăbușirea guvernului Ciolacu.
Deci ar fi fost suficient timp pentru reconsiderarea poziției intransigente de către liderii PSD, dar și spațiu pentru manevrarea vreunei majorități la CCR în favoarea amendamentului. Și-atunci de ce nu s-a procedat la vremea respectivă la insidioasa inițiativă?
Pentru că Nicolae Ciucă era așa de îngrozit de reacția opiniei publice la nevoia sa de a-și ține cuvântul față de Iohannis, cu tot deficitul de imagine al acestuia, și față de datoria de a-i înlesni acestuia intrarea în Parlament fără a demisiona din funcția supremă în stat, pierzându-și astfel toate privilegiile aferente ulterior, încât a amânat de pe o zi pe alta, de la o săptămână la alta, de la o lună la alta, sperând probabil că Iohannis își va adjudeca vreo sinecură la Uniunea Europeană sau la NATO și nu va mai fi cazul.
N-a fost să fie după speranțele generalului pensionar, dimpotrivă, daravela a explodat taman înainte de campanie cu o forță pe care Ciucă nu are cum s-o stăvilească.
Și nici Polul de Dreapta, ignorat până acum de PNL, nu se mai poate coagula în susținerea unei moțiuni de cenzură împotriva guvernului Ciolacu, acum după ce toate partidele și-au stabilit candidații la președinție și toți aceștia o dau cu stabilitatea și securitatea.

Acu, toți neghiobii și toate parașutele bagă capul în poză cu spume la gură
Ba, o loază de consilier de-al lui Ciolacu, pe principiul „Să vorbească și Nea Ion, că și el e om!”, a invocat Ucraina și războiul de acolo ca moment inadecvat pentru înlesnirea accederii în Parlament a lui Iohannis, că afectează stabilitatea, vezi Doamne!
Partenerii noștri de coaliție, (oare mai sunt parteneri ai PSD?) sunt dispuși să arunce în aer stabilitatea politică, rezultatele bune ale guvernării (să nu uităm haosul în care se aflau țara și PNL la final de 2021), viața oamenilor și chiar stabilitatea României într-un context în care războiul este la granițele noastre. Românii din județele de lângă Ucraina știu foarte bine despre ce vorbesc.
Nu mai spun despre inundațiile cu care ne confruntăm și nici cele care pot veni, dacă ne uităm la ce se întâmplă, acum, în Europa(sic! Cum spunea Cațavencu despre Europa, care ne privește! N.n.)”
, a emanat sfertodoct și alarmist unul de pe-acolo, Florin Spătaru. Ca să nu mai reamintim zicerile tâmpe ale Madamei Lasconi sau ale lui Ludovic Orban, aflat între două Lagavulin-uri Fumee.
Am putea spune că din perspectiva amiabilei negocieri cu PSD pentru liberali a trecut lăptăreasa și pentru Iohannis s-a închis fereastra putinței constituționale de a intra în Senat, ca Iliescu în 2004.
Dar, cum la români totul e posibil, încă se mai încearcă forțarea inițiativei legislative în cauză. Cert este că Iohannis are a-i reproșa în primul rând lui Ciucă dacă nu prinde Parlamentul, fiindcă nehotărârea acestuia și temporizarea până în septembrie a introducerii amendamentului de către PNL îl va costa pe președintele statului adăstarea a cel puțin patru ani, dacă nu opt, în Camera Superioară a Parlamentului, unde toate lucrurile se derulează molcom, iar timpul are nesfârșită răbdare cu privilegiații senatoriali.

Libiu Mateescu

COMENTARII

  1. Labia , Iohanis a spus ca nu va trece o lege pentru el , pe ce lume traiesti , esti la ciclu ?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.